Asigurări sociale.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
D E CI ZIA NR. 193
Ședința publică din data de 22 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu
: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul T,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1218 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic și intimata reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică nr. 20/2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă depus întâmpinare la motivele de recurs, înregistrată sub nr. 1582 din 6 februarie 2008 de compartimentul registratură al acestei instanțe.
Avocat depune la dosar chitanță fiscală nr. 8 din 1 februarie 2008, reprezentând onorariu apărător în valoare de 500 lei.
Părțile având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1218 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița conform motivelor de recurs formulate în scris la dosarul cauzei.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluție pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.416/27.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M și a răspunsului nr.914/11.06.2007 emis de Oficiul Județean de expertiză medicală a capacității de muncă
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar decizia nr.416/27.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D este incorectă deoarece a respectat toate dispozițiile legale privind revizuirea stării de invaliditate.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr.19/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă în urma unei note de constatare întocmită de către Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și neregului în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1218/28.11.2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat adresa nr.914/11.06.2007 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D și decizia nr.416/27.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M, cu 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art.39 din secțiunea C, punctul III din Ordinul nr.340/2001 invocat și în nota de constatare întocmită în cauză, în urma controlului asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
S-a mai reținut că în urma controlului s-au constatat deficiențe, care au fost indicate, însă potrivit art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplică numai de la data emiterii lor, conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001.
A mai arătat instanța de fond că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputându-se imputa reclamantei nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri, iar faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau în calitate de pensionar de invaliditate, rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Totodată, s-a mai constatat că reclamanta s-a adresat cu contestație, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, așa cum s-a indicat în decizia nr.416/27.04.2007, primind răspunsul sub nr.914/11.06.2007 pe care pârâta nu-l consideră decizie, în sensul art.56, aspect care, de asemenea, ține de propria sa culpă, deși prin răspunsul respectiv s-a consemnat că se respinge contestația reclamantei.
S-a reținut, de asemenea, că pârâta nu a respectat procedura instituită de lege, aceasta având obligația comunicării unui răspuns, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, urmând a se emite o decizie, cu consultarea obligatorie a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat se susține că instanța de fond a reținut că împrejurarea că reclamanta a depus la dosar documente medicale ori faptul că deține asemenea documente denotă că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, care nu a expertizat-o pe reclamantă.
În ceea ce privește consultarea obligatorie a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, se învederează că în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat motivarea în condițiile în care, potrivit art.56 din Legea nr.19/2000, nu este obligatorie consultarea acestui institut, dispozițiile legale conferind doar posibilitatea consultării, iar în cazul în care institutul este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.416/27.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D- Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimata-reclamantă, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță.
Intimata reclamantă s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr.416/27.04.2007 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, text de lege menționat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat răspunsul nr.914/11.06.2007 conform căruia anularea dispusă nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale.
Recurenta pârâtă a încălcat însă dispozițiile art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, în raport de care, la soluționarea contestației, trebuia să consulte Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, după cum corect a reținut și prima instanță, institut al cărui aviz este obligatoriu și definitiv, fiind neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia solicitarea avizului nu ar fi obligatorie, ci opțională.
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata reclamantă nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimată, cât și al notei de constatare întocmită în urma controlului rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiară.
În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatei reclamante neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, soluția tribunalului, care a anulat atât adresa nr.914/11.06.2007 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, cât și decizia nr.416/27.04.2007a Casei Județene de Pensii D- Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul ca nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul T,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1218 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în comuna, jud..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red./MD.
2 ex./17.03.2008
dosar fond - -- Tribunalul Buzău
jud. fond -
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu