Asigurări sociale. Decizia 2012/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA nr.2012

Ședința publică din data de 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 975 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P,-, Bl.3A,. B,.20, județul

Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă depune la dosar practică judiciară.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Instanța ia act de declarația reprezentantului recurentei pârâte, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond menținerea deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii D ca temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i emită o decizie de recalculare pentru limită de vârstă conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 în care la stabilirea punctajului anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată în urmă cu 3 ani.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, potrivit deciziei nr. -/1998, pensia sa intrând în procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, HG nr. 733/2005 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum în mod eronat a stabilit pârâta în decizia emisă, întrucât reclamantul are o vechime totală în grupa I-a de muncă de 28 ani, 8 luni și 5 zile și de 2 ani, o lună și 3 zile în condiții normale de muncă.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 3/1977, ale Legii nr.19/2000, ale HG nr.1950/2004 și OUG nr.4/2005 și s-au anexat în copie: decizia nr. -/10.12.1998 și carnetul de muncă al reclamantului.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr.3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, astfel că drepturile reclamantului au fost acordate în mod corect și legal.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 975 din 23 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a obligat intimata la recalcularea pensiei contestatorului luând în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Totodată, a fost obligată aceeași unitate intimată să plătească contestatorului diferențele dintre pensia cuvenită la data de 01 decembrie 2005 și pensia efectiv primită începând cu data de 16 martie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamantul este pensionar, conform deciziei nr. -/1998 și a lucrat în grupa I-a de muncă, o perioadă de 28 ani, 8 luni și 5 zile.

În temeiul art.2 alin.3 din HG nr.1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, aceste principii desprinzându-se din interpretarea disp.art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie în interesul legii.

În Legea nr.3/1977, la art.14, se menționează că, pentru o activitate desfășurată în grupa I de muncă de cel puțin de 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, iar reclamantul se încadrează în aceste dispoziții legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis sub imperativul Legii nr. 3/1977, iar stagiul complet de cotizare era de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Numai în cazul unor categorii distincte de persoane (mineri, artiști, aviatori,etc.) stagiul de cotizare era de 20 ani.

În perioada cuprinsă între 1.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare s-a păstrat la 25 ani pentru femei și 30 ani pentru bărbați, conform normelor tehnice nr. 5388/16.11.2004 în aplicarea prevederilor HG nr. 1550/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, potrivit deciziei -/1998, pensia sa intrând în procesul de recalculare în baza HG 1550/2004, HG 733/2005, disp. OUG 4/2005.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare era de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei. Aceste prevederi au fost menținute și în perioada 1.07.1977-31.03.2001, în conformitate cu normele tehnice 5388/16.11.2004 emise în aplicarea prevederilor HG 1550/2004.

Articolul 14 din Legea nr. 3/1977 la care face trimitere recurentul a fost interpretat prin decizia nr. 40/22.09.2008 de către ICCJ, admițându-se recursul în interesul legii și constatându-se că au dreptul la un stagiu de cotizare de 20 ani pentru perioada lucrată în grupa I de muncă de cel puțin 20 ani, numai anumite categorii speciale socio-profesionale care lucrau în zona 1 și 2 de radiații, persoane cu handicap, personal artistic, personal navigant, etc.

Jurisprudența depusă la dosar de către recurentă privește ca aceste categorii socioprofesionale speciale în care nu se încadrează și reclamantul.

Ca atare, pentru acesta, instanța de fond a reținut în mod eronat că acesta se încadrează în categoriile speciale, neexistând nicio dovadă în acest sens la dosar.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 975 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P,-, Bl.3A,. B,.20, județul D și în consecință:

Modifică în tot sentința sus-menționată și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

--- - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

4 ex./27.11.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 2012/2009. Curtea de Apel Ploiesti