Asigurări sociale. Decizia 2013/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2013
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. nr.1223 din data de 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, intimatul reclamant, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă depune la dosar practică judiciară, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Intimatul reclamant, personal, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația părților, în sensul că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în sensul menținerii deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii D ca temeinică și legală.
Intimatul reclamant, personal având cuvântul în fond solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Arată că a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a cumulat 27 ani vechime în muncă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii D, pentru ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispozițiilor nr.OUG4/2005, începând cu data de 25.03.2006, prin care să se stabilească punctajul mediu anual, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă conform Legii nr.3/1977, prin decizia nr.-/1994 emisă de către Casa Județeană de Pensii
În procesul de recalculare a pensiei, în temeiul disp. nr.OUG4/2005 trebuia să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, conform art.14 din Legea nr.3/1977.
În conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, precizează petentul, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum s-a stabilit prin decizia nr. -/1994, avându-se în vedere că are o vechime totală în grupa I-a de muncă de 26 ani, 9 luni și 19 zile.
Astfel, a arătat reclamantul, pentru o activitate desfășurată în grupa I-a de muncă de cel puțin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, apreciind că a fost prejudiciat în mod nelegal la solicitarea drepturilor sale la pensie.
A mai arătat reclamantul că disp. art.14 din Legea nr.3/1997 au caracter special în ceea ce privește stagiul complet de cotizare.
Au fost anexate în copie, decizia de pensionare nr.-/1994, actul de identitate, practică judiciară și recursul în interesul legii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică.
A apreciat pârâta cererea reclamantului ca fiind nefondată deoarece în mod corect a fost stabilit cuantumul pensiei față de un stagiu de cotizare de 30 de ani, că în conformitate cu prevederile art.2 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
În cazul reclamantului, a arătat pârâta, drepturile de pensie s-au deschis în anul 1984, moment la care era în vigoare Legea nr.3/1977, stagiul complet de cotizare fiind de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.
A mai arătat pârâta că se utilizează un stagiu de cotizare diferit, numai în cazul în care persoana a fost pensionată inițial în baza unei legi speciale, ceea ce nu a fost cazul reclamantului.
Referitor la perioada lucrată în grupa superioară de muncă, legiuitorul a considerat că acesta trebuie remunerat diferit.
În drept pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Codului d e procedură civilă și ale Legii nr. 19/2000.
Prin sentința civilă nr.1223 din data de 28 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița admis acțiunea și a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului în funcție de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale dintre pensia calculată anterior și cea cuvenită, conform stagiului complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 25.03.2006 la zi.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că prin decizia nr.- din 1994, emisă de Casa Județeană de Pensii D, reclamantului i s-a calculat pensie pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/2005, având în vedere o vechime totală în muncă în grupa I-a de 26 ani, 9 luni și 19 zile, potrivit art. 8 din Legea nr.3/1977.
La stabilirea cuantumului pensiei s-a avut în vedere că stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, potrivit nr.HG 1550/2004 care precizează expres: "în situația pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada între 01 iulie 1977 și 31 martie 2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați", cu excepția unor legi speciale.
Tribunalul a mai reținut că, în mod eronat, unitatea pârâtă a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, deoarece art. 2 din Normele Metodologice la aplicarea nr.HG1550/2004 arată că stagiul complet utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
Or, conform art.14 din Legea nr.3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă care potrivit legii se încadrează în grupa I -a de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionați la împlinirea vârstei de 52 de ani bărbații.
Astfel, pentru o activitate desfășurată de reclamant în grupa I-a de muncă cel puțin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum greșit a calculat pârâta și a susținut prin întâmpinarea formulată.
Cum reclamantul a lucrat în grupa I-a de muncă o perioadă de 26 ani, 9 luni și 19 zile, pensia trebuia raportată la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în conformitate cu disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a precizat că, în conformitate cu prevederile art.2 din Anexa Hotărârii nr.1550/23.09.2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu principiile Legii 19/2000 îl reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare de la data deschiderii dreptului de pensie. În cazul reclamantului, ale cărui drepturi de pensie s-au deschis în anul 1993, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de Legea 3/1977, art.8, respectiv de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.
A mai precizat recurenta că pensiile pentru limită de vârstă stabilite în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001 sunt stabilite pe baza unui stagiu complet de cotizare care se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual, de 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați conform Normelor tehnice 5388/16.11.2004 emise în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului 1550/2004.
Recurenta a arătat că există acte normative care prevăd condiții specifice de pensionare pentru anumite categorii de persoane (persoane cu handicap, personal artistic, personal navigant, nevăzători, persoane din zona I și II de radiații).
În ceea ce privește perioada lucrată în grupa superioară de muncă, legiuitorul a considerat că aceasta trebuie remunerată diferit conform OUG100/2008 de modificare a Legii 19/2000.
Legal citat, intimatul în recurs a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat stabilirea punctajului mediu anual cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani conform OUG4/2005 coroborate cu disp.art.14 din Legea 3/1977.
Curtea constată că drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis în anul 1984, moment în care era în vigoare Legea 3/1977, stagiul complet de cotizare fiind de 30 de ani pentru bărbați și de 20 de ani pentru femei. Acest stagiu de cotizare a fost avut în vedere de către recurentă la stabilirea cuantumului pensiei intimatului-reclamant, având în vedere și dispozițiile HG1550/2004 precum și OUG4/2005.
Dispozițiile art.14 din Legea 3/1977 invocate de intimatul-reclamant nu sunt de natură să conducă la existența unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, textul respectiv instituind doar beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă.
În acest sens se exprimă și decizia în interesul legii nr.40/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia, având în vedere disp.art.77 alin.2 rap. la art.1 și 2 din Legea 19/2000, la determinarea punctajului mediu anual pentru perioada sus menționată se are în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă.
Cum reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor aflate în această situație, urmează să i se aplice stagiul general complet de cotizare de 30 de ani.
Așa fiind, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința și pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. nr.1223 din data de 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul
Modifică în tot sentința și pe fond, respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex.17.11.2009
Dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița
Judecători fond-;
operator date cu caracter personal,
număr notificare 3120/2009
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina