Asigurări sociale. Decizia 2017/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2017
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. nr.1407 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna G, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, intimatul contestator reprezentat de avocat, din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură, sub nr.16705 din data de 16 octombrie 2009, întâmpinare formulată de intimatul contestator.
Se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul contestator reprezentantului recurentei intimate.
Consilier juridic pentru recurenta intimată și avocat pentru intimatul contestator arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților, în sensul că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic pentru recurenta intimată, având cuvântul în fond, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației, iar pe fond menținerea deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii ca temeinică și legală.
Avocat pentru intimatul contestator, având cuvântul în fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca temeinică și legală.
Solicită obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/12.03.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
Motivând contestația a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 28.08.2006 și s-a dispus recuperarea sumei de 15550 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 28.08.2006-1.03.2009.
A mai arătat că această decizie a fost emisă în baza deciziei de anulare nr.946/5.12.2008 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, decizie care nu este definitivă deoarece în termen legal a fost contestată, că plata pensiei încetează în situația în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia și că dreptul de pensie se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.
S-au anexat contestației copii de pe decizia atacată, dovada contestării deciziei de anulare a deciziilor medicale precum și decizia nr. 946/5.12.2006 privind anularea deciziilor asupra capacității de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că petentul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, nu a urmat toată procedura de contestare prevăzută de lege, astfel că decizia de anulare a deciziilor medicale a rămas definitivă.
S-au anexat întâmpinării deciziile de încetare a plății pensiei și de anulare a deciziilor medicale, precum și nota de constatare întocmită cu ocazia verificării care a avut loc la Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă
La termenul de judecată din 27.05.2009 contestatorul a arătat că nu a contestat în instanță decizia 265/21.01.2009 emisă Oficiului județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă D la contestația formulată împotriva deciziei de anulare a deciziilor sale medicale.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1407 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația, s-a anulat în parte decizia nr. -/12.03.2009 emisă de intimată în ceea ce privește recuperarea sumei încasate necuvenit, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei, a fost obligată intimata la 800 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.946/5.12.2008 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă nr.2637/7.07.2006 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, iar prin decizia nr. -/12.03.2009 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 15550 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit pe perioada 28.08.2006-1.03.2009, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
A mai reținut instanța de fond că, contestatorul a precizat cu ocazia judecării în fond a cauzei că nu a contestat la instanța de judecată decizia nr.265/21.01.2009, aceasta fiind în acest moment definitivă.
De asemenea, s-a mai reținut de instanța de fond, că s-a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr.13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001.
S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
S-a mai reținut de instanța de fond, că în prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.
De asemenea, nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv.
În aceste condiții, anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu pricire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.
Cu toate acestea, având în vedere că petentul nu a contestat decizia de anulare a deciziilor medicale la instanța de judecată, aceasta a rămas definitivă, subzistând temeiul de anulare a deciziei de pensionare invocat de intimata Casa Județeană de Pensii D și anume, anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce însă efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod proc.civilă.
Recurenta a învederat faptul că intimatul nu a urmat procedura legală sens în care necontestând decizia de anulare la instanța judecătorească, astfel această decizie asupra capacității de muncă a rămas definitivă. În aceste condiții, decizia de anulare a rămas definitivă iar instanța nu putea să dispună anularea deciziei de încetare a plății pensiei care a fost emisă în baza deciziei de anulare care era definitivă.
Pe fondul cauzei, a susținut recurenta, în mod greșit prima instanță a reținut ca temei legal al soluției disp. art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, întrucât în mod corect și legal, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 41, cap. III, secțiunea din Ordinul menționat, care precizează că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS, ori în cauză au fost constatate erori, așa cum rezultă din Nota de constatare.
Pentru aceste considerente, s- solicitat admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziilor emise de către recurentă ca fiind legale și temeinice.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că la data de 05.12.2006 recurenta a emis decizia 946 prin care a revizuit decizia asupra capacității de muncă emisă în anul 2006 pentru intimat (12637/07.07.2006), cu motivarea că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de lege. În această decizie este prevăzută și calea de atac a contestației ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 56 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.
La data de 12.03.2009, recurenta emite decizia nr. - prin care dispune încetarea plății de invaliditate începând cu 28.08.2006 și recuperarea de la intimat a sumei încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate în cuantum de 15.550 lei.
În această decizie se menționează că reprezintă titlu executoriu și poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța competentă.
Din actele dosarului rezultă că intimatul-contestator nu a contestat decizia de anulare a deciziilor medicale, aceasta rămânând definitivă.
Însă, anularea unei decizii de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce însă efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din disp.art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001.
Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului anterior, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin. 3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care urmează ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod pr.civilă să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și disp.art. 274 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. nr.1407 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna G, sat, județul
Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii D la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
GREFIER,
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Tehnored. /SȘ
4 ex./25.11.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina