Asigurări sociale. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.219

Ședința publică din data de 3 februarie 2009

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

: -- -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1898 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliat în comuna G, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic potrivit delegației nr.122/2.02.2009 depusă la dosar, intimata-reclamantă, personal.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Intimata-reclamantă depune la dosar întâmpinare, precizând că nu a putut formula întâmpinare până la acest termen de judecată întrucât a fost internată, suferind o intervenție chirurgicală. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că alte cereri nu mai au de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond, menținerea deciziilor emise de instituția ce o reprezintă ca fiind legale și temeinice.

Având cuvântul în fond intimata-reclamantă solicită respingerea recursului potrivit motivelor expuse pe larg în conținutul întâmpinării, să se mențină ca legală și temeinică soluția instanței de fond.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. -/25.04.2007 emisă de pârâtă.

În motivarea a acțiunii, reclamanta a arătat că a fost pensionată medical, conform deciziei nr.415/7.02.2003, starea de incapacitate medicală fiind confirmată și prin deciziile emise ulterior, ce au fost indicate, iar prin decizia nr.207/23.04.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M au fost anulate deciziile privind capacitatea de muncă, această decizie fiind contestată pe cale separată de către reclamantă.

A mai susținut reclamanta că deși era în termen să formuleze contestația, pârâta a emis decizia nr.-/25.04.2007, prin care a încetat plata pensiei de invaliditate a reclamantei, încălcând dispozițiile Legii nr.19/2000, o asemenea decizie neputând fi emisă până când nu se soluționează definitiv contestația împotriva deciziei nr.204/2007 emisă de

În drept, au fost invocate disp.art.87 din Legea nr.19/2000.

Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare cu privire la acțiunea formulată de reclamantă.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri adminJ. în cauză, prin sentința civilă nr.1898 din 19.11.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea și a anulat decizia nr. -/25.04.2007 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr. 207/23.04.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise reclamantei, expres indicate, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

S-a mai reținut că prin decizia nr. nr. -/25.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 11508 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004-01.05.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în gradul de invaliditate.

De asemenea, s-a arătat că a fost efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul Medical M de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale -Direcția de audit Intern și Control și s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

A mai reținut prima instanță că în mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, activitate ce poate avea loc în baza art 39 din Ordinul 340 /2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, concluzie ce rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul 340/2001, care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".

Așa fiind, s-a arătat că în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.

Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Într-un alt motiv de recurs, se susține că instanța nu a cercetat cu atenție fondul cauzei și nu a pus în discuție administrarea de probe, sentința pronunțată încălcând prevederile legale întrucât decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit, contestată în cauză, a avut la bază decizia de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă. Așa cum a reținut și instanța de fond, decizia respectivă putea fi atacată, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile, la casa teritorială de pensii și decizia sau răspunsul dat, putea fi contestat la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, intimata neurmând această procedură și necontestând răspunsul la instanța judecătorească, astfel că decizia de anulare asupra capacității de muncă a rămas definitivă, instanța anulând în mod eronat decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul formulat solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr. 207/23.04.2007emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimata-reclamantă, expres enumerate în cuprinsul deciziei, reținându-se că acestea au fost eliberate fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

La numai două zile de la emiterea deciziei nr. 207/23.04.2007și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare prevăzute de art.56 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/25.04.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 207/23.04.2007, a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatei-reclamante și recuperarea sumei de 11508 lei de la aceasta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004 - 01.05.2007.

În cuprinsul deciziei nr. 207/23.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.17768/20.04.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Controlul consemnat în nota de constatare nr.17768/20.04.2007 invocată de recurentă a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.

După cum s-a arătat mai sus, decizia nr. -/25.04.2007 a fost emisă în mod nelegal, înainte ca decizia nr. 207/23.04.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de atac, la care însăși recurenta face referire, astfel încât în mod corect a fost anulată în întregime decizia nr.-/25.04.2007 contestată în pricina de față.

Sentința atacată se bazează pe probatoriile cu înscrisuri adminJ. în cauză la cererea ambelor părți, rezultând dintr-o corectă apreciere a probelor adminJ. și aplicare a dispozițiilor legale și deși se susține că instanța nu a pus în discuție administrarea de probe, recurenta nu face trimitere la alte probatorii a căror administrare să fi fost necesară pentru justa soluționare a cauzei.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-A, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1898 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna G, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 3 februarie2009, în ședință publică.

Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

- - --- - -- -

Grefier

-

/VS

2 ex./28.02.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120.

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Ploiesti