Asigurări sociale. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 224/R/2010

Ședința publică din 01 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 3069 din 02 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3069 din 02 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamata împotriva pârâtei CASA JUDETEANĂ DE PENSII C și în consecință a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii C să acorde reclamantei indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004 începând cu data de 01.11.2004 data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este beneficiară a indemnizației prevăzută de Legea nr. 341/2004 urmare a Hotărârii pronunțate prin Sentința civilă nr.1997/27.10.2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Cluj.

Prin sentința arătată anterior drepturile au fost stabilite însă nu și data acordării acestora. Conform prevederilor art.4/1 din Legea nr. 34/2004, indemnizația prevăzută de prezenta lege se acordă la cerere începând cu luna următoare celei in care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor.

Prin Adeverința nr-, reclamanta arată că a depus actele solicitate la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 (30).

Prin cererea depusă la data de 14.05.2007 sub nr. 14057 de acordare a indemnizației lunare reparatorii (9), reclamanta a solicitat acordarea acestor drepturi retroactiv de la data intrării în vigoare a prezentei legi, încadrându-se astfel în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 a Decretului - Lege nr.167/1958 privind prescripția.

Față de cele ce preced, ținând cont de prevederile art. 4/1 din Legea 341/2004, și art. 3 din Decretul-Lege nr.167/1958, instanța a constatat că indemnizația cuvenită reclamantei s-a acordat începând cu data de 01.11.2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii, arătând că potrivit art.4 al. Legii nr. 341/2004: (1)"Prin urmaș de erou-martir se înțelege persoanele îndreptățite să beneficieze de prevederile prezentei legi, și anume soțul supraviețuitor, părinții celui decedat și fiecare dintre copiii acestuia".

(2) Persoanele care au obținut titlurile prevăzute la alin. (1) au dreptul la o indemnizație lunară reparatorie.

Potrivit art.41din aceeași lege:

(1) prevăzute la art.4 și 5 se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația.

(2) Dovada datei la care a fost depusă documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor se face cu adeverință eliberată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.

Recurenta a învederat că instanța de fond a ținut cont de dispozițiile legale menționate anterior, formularea recursului fiind determinată de faptul că la punerea în aplicare a sentinței dintr-un alt proces ce recunoștea că reclamantei i se cuvine dreptul la această indemnizație ca soție supraviețuitoare de erou martir decedat la revoluție instanța a omis să treacă data acordării drepturilor.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 1997/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, (irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 249/R/10.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj ) a fost obligată Casa Județeană de Pensii C să emită pentru reclamanta o decizie privind stabilirea indemnizațiilor prevăzute de Legea 341/2004.

Așa cum a învederat chiar recurenta, în hotărârea anterioară instanța nu a dispus data de la care să fie acordate drepturile stabilite conform Legii 341/2004, iar pârâta a executat această hotărâre prin emiterea Deciziei nr. -/09.03.2009 (fila 7 dosar fond) indemnizația reparatorie fiind acordată reclamantei începând cu data de 31.03.2008 (data formulării acțiunii în prima cauză).

Recurenta a învederat prin memoriul de recurs că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art.41din Legea 341/2004 la stabilirea datei de la care se cuvine indemnizația reclamantei, decizia emisă fiind determinată de faptul că instanța nu a stabilit nicio dată de acordare a indemnizației.

Curtea apreciază că pârâta Casa Județeană de Pensii C trebuia să pună în executare Sentința civilă nr. 1997/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj prin acordarea indemnizației recurentei conform dispozițiilor exprese prevăzute de art.41din Legea 341/2004 și nu să stabilească o dată pentru acordarea indemnizației în raport de data formulării acțiunii, Decizia nr. -/09.03.2009 fiind nelegală sub aspectul datei de acordare a indemnizației.

Drept urmare, reținând că hotărârea recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041Cod procedură civilă și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr.3069 din 02.11.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./Dact.

4 ex./22.02.2010

Jud.fond: și

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Cluj