Asigurări sociale. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 234

Ședința publică din 16 februarie 2010

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 1486/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosar, lipsă fiind pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C-

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că instituția pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin Serviciul Registratură, la data de 4.02.2010, un exemplar fiind comunicat reclamantului recurent, prin apărător, care nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de acest act procesual.

Reclamantul recurent depune la dosar un extras din Legea nr. 3/1977, copie certificată pentru conformitate cu originalul a chitanței nr. 6/28.12.2009 în dovedirea onorariului avocațial și concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent, prin apărător, pune concluzii de admitere a recursului și de modificarea a sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în scris. Se susține că prima instanță a dat o interpretare greșită problemei de fapt deduse judecății, întrucât reclamantul nu s-a pensionat în baza Legii nr. 19/2000 și nu a solicitat recalcularea pensiei, ci a cerut ca pârâta să fie obligată să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 ani și, urmare a reținerii acestui stagiu să facă o nouă recalculare a pensiei.

CURTEA,

Deliberând,constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 1486/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de pensii C-S, acțiune ce a avut ca obiect obligarea pârâtei la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă și la emiterea unei noi decizii, conform prevederilor OUG nr. 4/2005,in care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut in esență că reclamantul este pensionar la limită de vârstă în baza Legii nr.3/1977, drepturile inițiale de pensie fiind stabilite prin decizia -/14.12.1994, începând cu 3.01.1995.

Reclamantul nu a solicitat instanței să dispună anularea vreunei decizii de pensionare emisă de pârâtă, ci doar obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, și emiterea unei noi decizii în acest sens, începând cu 3 ani în urmă de la data înregistrării prezentei acțiuni, conform termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Dar, recalcularea pensiei este o operațiune prevăzută de lege, și operează în urma depunerii de documente noi, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare în anul 2005, conform art.7 alin.(3) și alin.(5) din OUG nr.4/03.02.2005 raportat la art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, ceea ce nu s-a făcut in speță. Deci, acțiunea reclamantului nu are suport legal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamantul, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 13.01.2010, prin care a solicitat modificarea in totalitate a sentinței recurate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecată,așa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual.

Sintetizând criticile reclamantului, Curtea reține că acestea s-au referit in esență la o pretinsă omisiune a judecătorilor fondului,de a lua in considerare prevederile art. 7 alin.3 din OUG nr. 4/2005,referitoare la posibilitatea modificării deciziei de recalculare a pensiei in temeiul alin.1 din același act normativ,in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare.

In opinia recurentului,formularea unei cereri de recalculare este permisă și prin art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000 referitoare la posibilitatea de a solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minimum 21 luni.

In drept,recurentul a invocat prevederile art. 304 pct.9/pr.civ. HG nr. 1550/2004,OUG nr. 4/2005 și Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Poziția procesuală a intimatei pârâte Casa Județeană de Pensii C-S a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 10-12,prin care aceasta,reiterând apărările din fața instanței de fond,a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului reclamantului.

In recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ.,Curtea reține că acesta este neîntemeiat, cu următoarele argumente:

Cu toate că,prin Decizia nr. - /23.07.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T,reclamantului i s-a recalculat pensia in temeiul OUG nr.4/2005 și HG nr. 1550 /2004, prin acțiunea pendinte acesta a solicitat o nouă recalculare, in baza acelorași dispoziții legale,cu argumentul că la stabilirea punctajului mediu anual casa de pensii pârâtă ar fi trebuit să utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani,datorită activității prestate intr-o grupă superioară de muncă,potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, sub imperiul căreia i s-au deschis drepturile la pensie.

Ori,Curtea amintește contestatorului că potrivit art. 88 din Legea nr. 19/2000 decizia casei teritoriale de pensii,necontestată in termen este definitivă, ceea ce înseamnă că petiționarul nu mai poate ca,printr-un nou proces de recalculare a pensiei,să invoce critici ce țin de modul in care s-au aplicat prevederile legale ce au stat la baza recalculării pensiei,in speță OUG nr.4/2005 și HG nr. 1550 /2004, raportate la art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin.3 din OUG nr. 4/2005decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.Reclamantul nu se află intr-o atare situație,de vreme ce el nu a fost in măsură să prezinte nici un fel de documente noi,din care să rezulte alte elemente decât cele utilizate la recalcularea din 23.07.2008. Decizia nr. 4 0/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă faptul că,așa cum rezultă din considerentele sale,nu conține interpretarea la care se referă recurentul, nu are caracterul unor acte doveditoare in sensul art.7 alin.3 din ordonanța ante-menționată.

Pe de altă parte,in susținerea unei cereri ce tinde la recalcularea pensiei,contestatorul nu se poate prevala nici de normele art. 95 din Legea nr. 19/2000 ( astfel cum au fost ele completate prin Decizia nr. 264/2007 a Curții Constituționale) pentru simplul motiv că acestea se referă la situația pensionarilor care după deschiderea drepturilor la pensie,au realizate stagii de cotizarea suplimentare,prin cumularea pensiei cu veniturile din muncă și doar in scopul includerii stagiilor suplimentare in discuție la calculul pensiei. Ori reclamantul nu a făcut dovada că se află intr-o atare categorie de pensionari.

Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea reține că judecătorii fondului au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale,așa încât,in baza art. 304 ind.1și art. 312 alin.1 /pr.civ.,recursul reclamantului urmează a fi respins cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței atacate, considerată a fi legală și temeinică.

In baza art. 274 și urm./pr.civ.,va fi respinsă și cererea accesorie a recurentului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 1486/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /10.03. 2010

Tehnored //10.03. 2010/4 ex/2 com.

Prima instanță: jud. și

Tribunalul C-S

Decizia se comunică:

Reclamantului recurent -

Pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-S,

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Timisoara