Asigurări sociale. Decizia 248/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 248
Ședința publică din 17 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ pentru PRESTAȚII SOCIALE C-S împotriva sentinței civile nr.1007 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, mandatar, lipsă fiind pârâta recurentă Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, mandatarul reclamantei recurente depune la dosar procura judiciară autentificată, fotocopia legitimației de serviciu și două seturi de înscrisuri, reprezentând extras din Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 226/2008; extras din Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009; extras din Ședința Camerei Deputaților din 7 septembrie 2009; extras din Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009; Aviz referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri financiar-bugetare; înscris intitulat "Expunere de Motive" referitor la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență privind unele măsuri financiar-bugetare; Decizia nr. 1016 din 7 iulie 2009 Curții Constituționale; Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 Curții Constituționale; Decizia contencios nr. 2066 din 18 aprilie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție și concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Instanța, pune din oficiu în discuție, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei de către Secția litigii de muncă și asigurări sociale, având în vedere dispozițiile nr.OUG148/2005 care prevăd că astfel de litigii se soluționează de către Secția de contencios administrativ.
Mandatarul reclamantei recurente solicită respingerea excepției, competentă în soluționarea cauzei este Secția litigii de muncă și asigurări sociale, întrucât chiar dacă actul este emis de un organ al statului, nu este de competența Secției de contencios administrativ, câtă vreme în speță este de vorba de un drept născut prin lege, cerând a se avea în vedere că nu este un act emis în regim de putere publică și nu reflectă exercițiul autorității de stat. De altfel, nici pârâta în motivele de recurs nu critică hotărârea sub acest aspect. Pe fond, solicită admiterea recursului reclamantei așa cum a fost formulat în scris, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul obligării pârâtei la plata indemnizației lunare în cuantum de 8806 lei, ce reprezintă 85 % din veniturile realizate de reclamantă. A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei. Solicită ca hotărârea să-i fie comunicată pe adresa de e-mail menționată pe actul depus la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1008/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului C-S - Secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale.
A admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva deciziei nr. 6852/17.03.2009 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-
A obligat pârâta la plata pentru intervalul 28.02.2009-30.09.2010 a unei indemnizații lunare pentru creșterea copilului, născută la data de 20.09.2008, ce se va stabili prin luarea în calcul a tuturor veniturilor realizate în intervalul ianuarie-august 2008 și septembrie-decembrie 2007, cu titlu de drepturi salariale inclusiv cele obținute prin hotărâri judecătorești ( nr. 6/03.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și nr. 72/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-).
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
În ce privește excepția de necompetență materială a Secției civile a Tribunalului C-S, astfel cum a fost invocată de pârâtă, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, a suspus dezbaterii natura juridică a pricinii și implicit temeiul juridic (cauza) acțiuni civile deduse judecății.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată se contestă decizia nr. 6852 din 17 martie 2009 emisă de pârâtă care nu constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică.
Nu toate actele juridice emise de autorități publice constituie acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004. Sub aspectul trăsăturilor sale actul administrativ este necesar să constituie o manifestare de voință unilaterală și să fie emis în realizarea puterii publice.
Prima dintre trăsături se traduce în exteriorizarea voinței interne a unui organ al administrației publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naștere, modifica și stinge drepturi și obligații.
În această situație, dreptul de a beneficia de indemnizație izvorăște din însăși lege, existența sa nedepinzând de voința pârâtei care era obligată la emiterea deciziei contestate.
De asemenea, specific actului administrativ este posibilitatea ca organul administrativ să aibă puterea de a revoca actul, unilateral prin voința proprie.
Cu privire la cea de-a doua trăsătură, instanța constată că actul emis nu este unul de autoritate, emis în regim de putere publică.
Reclamata supune spre analiză, prin cererea de chemare în judecată, determinarea de către,Secția civilă a cauzei (temeiul juridic aplicabil) în ce privește aprobarea, stabilirea și acordarea drepturilor de asigurări sociale la care reclamanta este îndreptățită cu titlu de "indemnizație pentru creșterea copilului de până la 2 ani, avându-se în vedere tocmai existența paralelismului legislativ creat prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 precum și că decizia nu constituie act administrativ.
Având în vedere natura pretențiilor deduse judecății, instanța a respins excepția de necompetență invocată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este beneficiara concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, cu începere din data de 28.02.2009, minora fiind născută la data de 20.09.2008.
Prin decizia nr. 6852 din 17 martie 2009, cuantumul indemnizației s-a stabilit la nivelul limitei maxime plafonate de 4000 lei.
Reclamanta a contestat decizia sus amintită, invocând calculul greșit al intervalului de 12 luni anterioare nașterii copilului ce constituie perioada de referință pentru calcularea indemnizației, împrejurarea că nu au fost avute în vedere toate veniturile obținute în acest interval, ignorându-se veniturile reprezentând drepturi salariale restante stabilite prin sentința civilă nr. 6/03.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și sentința civilă nr. 72/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, hotărâri judecătorești menționate în adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S nr. 2466/VI/14/2009, aspectul că nu a fost consemnată în cuprinsul deciziei, suma ce reprezintă 85% din venituri ci doar plafonul maxim al valorii indemnizației cât și aspectul de fond potrivit cu care indemnizația cuvenită conform dispozițiilor Legii nr. 257/2008, în vigoare la 1.01.2009, o constituie valoarea de 85 % din veniturile realizate în intervalul de timp precizat, adică suma de 8806 lei.
Contestația a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 1869/06.05.2009.
Prin adresa cu nr. 2222/02.06.2009 pârâta punctează răspunsul său asupra aspectelor contestate. În ce privește stabilirea intervalului de timp de 12 luni ce constituie perioada de referință pentru calcularea indemnizației se au în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, conform cu care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului de până la 2 ani persoanele care "în ultimul an anterior datei nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii nr. 571/2003".
În același timp, conform art. 1 din Legea nr. 257/2008, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului de până la 2 ani, începând din 1.01.2009, persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003.
În cauză, se constată că minora s-a născut la data de 20.09.2008, astfel că prima lună anterioară nașterii copilului este luna august 2008, fiind deci stabilit greșit intervalul determinat de lege prin includerea de către pârâtă a lunii septembrie 2008 în acest interval.
Astfel, la calcularea indemnizației trebuiesc avute în vedere veniturile impozabile realizate în intervalul ianuarie-august 2008 și septembrie-decembrie 2007.
În privința veniturilor, astfel cum sunt definite de art. 55 din Legea nr. 571/2003, se iau în calcul pe lângă salariul acordat cu titlu de premiu pentru activitatea desfășurată în anul anterior și prima de vacanță remisă în anul respectiv dar și sumele de bani acordate prin hotărâri judecătorești pronunțate în urma unor litigii de muncă cu titlu de drepturi salariale în intervalul celor 12 luni anterioare nașterii copilului suspuse impozitării independent de momentul plății acestor drepturi.
În cauză, reclamanta a probat cu adresa nr. 2466/VI/14/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S obținerea unor astfel de venituri. Astfel, prin sentința civilă nr. 6/03.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și sentința civilă nr. 72/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- s-au admis acțiunile intentate de reclamantă, având ca obiect litigii de muncă, stabilindu-se cu titlu de drepturi salariale restante, suma de 67163 lei.
Asupra acestei chestiuni, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și-a precizat punctul de vedere prin adresa nr. 5777/DC/03.02.2009.
Se apreciază însă că veniturile consemnate prin titlurile executorii pot fi considerate ca realizate în momentul pronunțării hotărârilor și nu în momentul plății efective, astfel cum se invocă prin adresă de
În privința criticii aduse asupra textului de lege aplicabil se constată că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 nu răspunde întrutotul exigențelor Legii nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și nici exigențelor jurisprudenței CEDO care a statuat asupra,accesibilității și "previzibilității" legii. CEDO reamintește în jurisprudența sa constantă că,prevăzut de lege înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern dar și calitatea legii în cauză. Astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă.
Este de observat că, la momentul emiterii Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 226/2008, Legea nr. 257/2008 era în vigoare. Prin Legea nr. 257/2008 a fost modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 în sensul instituirii posibilității de opțiune între suma fixă de 600 lei și procentul de 85% din veniturile obținute în ultimele 12 luni, fără instituirea plafonului maxim de 4000 RON. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 a reluat exprimarea din Legea nr. 257/2008, completând la finalul textului expresia "dar nu mai mult de 4000 lei".
În acest mod, emiterea Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 a dat naștere unui paralelism legislativ, astfel cum este definit prin Legea nr. 24/2000. Potrivit acestor din urmă dispoziții legale un act normativ nu poate fi modificat, abrogat ori completat decât printr-un act normativ cel puțin egal sub aspectul forței juridice.
În acest caz s-a procedat nu la modificarea legii prin care a fost modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 ci chiar la modificarea acestui act. Se reține și că, prin această reglementare, se instituie o discriminare evidentă între reclamantă care, date fiind veniturile salariale realizate precum și sumele achitate la bugetul asigurărilor sociale, are vocație pentru obținerea unei indemnizații pentru creșterea copilului de până la 2 ani mai mare decât cuantumul maxim stabilit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 și alte persoane.
Aspectul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2008 a fost aprobată prin Legea nr. 292/2009 publicată în Monitorul Oficial la 1.10.2009, nu exclude paralelismul legislativ ivit anterior de vreme ce, prin aceasta nu este modificată sau abrogată Legea nr. 257/2008.
Față de aceste considerente, a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului C-S - Secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale; a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva deciziei nr. 6852/17.03.2009 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și a obligat pârâta la plata pentru intervalul 28.02.2009-30.09.2010 a unei indemnizații lunare pentru creșterea copilului, născută la data de 20.09.2008, ce se va stabili prin luarea în calcul a tuturor veniturilor realizate în intervalul ianuarie-august 2008 și septembrie-decembrie 2007, cu titlu de drepturi salariale inclusiv cele obținute prin hotărâri judecătorești ( nr. 6/03.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și nr. 72/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanta și pârâta.
Reclamanta a solicitat modificarea sentinței doar sub aspectul omisiunii instanței de a consemna expres în conținutul dispozitivului hotărârii obligarea pârâtei la plata unei indemnizații lunare în cuantum de 8806 lei ce reprezintă 85% din veniturile realizate, conform dispozițiilor Legii nr. 257/2008.
Această omisiune ar putea conduce, în opinia reclamantei, la dificultăți în ce privește executarea voluntară de către pârâtă a hotărârii, oferind pentru pârâtă calea unor acțiuni în instanță care să aibă drept obiect lămurirea înțelesului acestuia ori contestația la titlu. Acest aspect ar conduce la amânarea plății sumelor de bani ce îi se cuvin.
Pârâta-recurentă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 potrivit cărora limita maximă la care poate fi stabilită indemnizația pentru creșterea copilului este de 4000 lei.
S-a mai invocat că veniturile obținute prin hotărâri judecătorești nu pot fi luate în calcul la stabilirea indemnizației și nu au fost primite efectiv în perioada de 12 luni anterior datei nașterii copilului.
În recurs, din oficiu, s-a pus în discuție motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, în sensul încălcării dispozițiilor legale cu privire la competența materială a instanței.
Examinând cauza în raport de această excepție, Curtea reține:
Art. 9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 prevede că cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se depun la Primăria localității de domiciliu a solicitantului și se transmit apoi la Direcțiile Județene de Muncă, Solidaritate Socială și Familie și se soluționează prin decizie emisă de Direcția teritorială.
5 al art. 9 prevede imperativ: "contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. 3 se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".
Acest act normativ are caracter special și dispunând cu privire la competență în sensul că revine instanței de contencios administrativ, în mod nelegal a fost respinsă excepția invocată de pârâtă și s-a reținut cauza spre soluționare de către instanța de litigii de muncă și asigurări sociale.
Pentru acest motiv, în baza art. 312 alin. 1, 6 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și casată sentința cu trimiterea spre competentă soluționare la instanța de contencios administrativ a Tribunalului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta și pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ pentru PRESTAȚII SOCIALE C-S împotriva sentinței civile nr. 1007 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-.
Casează sentința și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul C-S - instanța de contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../16.03.2010
Tehnored. /19.03.2010
Ex.4
Prima inst. Trib. C-S -,
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
