Asigurări sociale. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 258
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr. 1614/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratură, la data de 11.02.2009, întâmpinare din care un exemplar se comunică cu reprezentanta pârâtei recurente, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, apoi se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate împotriva Casei Județeane de Pensii C - S, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr. 1614/13.10.2008 Tribunalul C - Sah otărât:
" Respinge excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă. Admite cererea formulată, de reclamantul, domiciliat în,-, jud. C-S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, cu sediul în mun. Reșița,-, jud. C-
Anulează deciziile de pensionare nr. 81175/04.06.2008 emise de pârâtă și obligă pârâta să emită pe seama reclamantului o noua decizie privind recalcularea pensiei acestuia în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 ani. Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă"
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere considerentele care urmează:
" Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 (art. 2, alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004).
In speță, drepturile reclamantului la pensie au fost stabilite inițial prin decizia privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nr. 81175/01.12.1985.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977 stagiul de cotizare prevăzut pentru bărbați este de 30 ani.
Insă, art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la aceste dispoziții și prevăd un stagiu de cotizare de 20 ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.
Pe de altă parte nu se poate susține că art. 14 din Legea nr.3/1977 derogă doar în privința vârstei de pensionare, deoarece prin aplicarea aceluiași stagiu complet de cotizare și acestei categorii de persoane s-ar crea o situație discriminatorie, de vreme ce acestea se pot pensiona la limită de vârstă după împlinirea stagiului respectiv de cotizare prin reducerea corespunzătoare a vârstei de pensionare fără penalizare.
Ori, din carnetul de muncă depus ca probă la dosar rezultă faptul că reclamantul a muncit cel puțin 20 de ani în locuri de muncă care se încadrează în grupa I de muncă.
Cu privire la decizia nr. 81175/04.06.2008 emisă în baza nr.OUG 19/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. II alin. (1) lit. b), prevederile OUG19/2007 se aplică și persoanelor a căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor nr.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiei din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, sens în care va respinge susținerea pârâtei Casa Județeană de Pensii C -
Față de situația de fapt și de drept expusă, tribunalul va respinge excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și în consecință va admite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, va anula deciziile nr. 81175/04.06.2008 emise de pârâtă pe seama reclamantului și va obliga pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie de pensionare privind recalcularea pensiei acestuia în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani."
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia susține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legii în materie, stagiul complet de cotizare de luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, fiind corect stabilit prin decizia contestată.
Recursul nu este fondat.
Hotărârea instanței de fond a fost luată cu interpretarea și aplicarea justă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al reclamantului intimat.
Într-adevăr, acestui text de lege, prin excepție de la regula instituită în art. 8 din același act normativ - Legea nr. 3/1977, persoanelor care au muncit cel puțin 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, li se recunoaște un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru determinarea punctajului mediu anual.
Așadar, fiind legală și temeinică sentința recurată, urmează să fie respins recursul potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr. 1614/13.10.2008 a Tribunalului C - S, dată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 22.04.2009
Tehnored. /2 ex/ 22.04.2009
Prima instanță: Tribunalul C - S
Jud., jud.
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf