Asigurări sociale. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 29
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 934/4.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul G, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal și asistat de avocat, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 30 decembrie 2009, reclamantul a depus concluzii scrise.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Tribunalului Arad, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea formulată, reclamantul Gac erut în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A, anularea adresei nr. 4621/20.03.2009, ce ține loc deciziei de respingere a cererii de recalculare a pensiei; obligarea pârâtei la recalcularea pensiei și emiterea unei noi decizii de pensionare cu utilizarea la calculul punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, pornind cu baza de calcul de la numărul total de puncte realizat în întreaga activitate, respectiv de 52.12286 puncte, precum și la plata diferenței dintre pensia efectiv plătită și cea la care este legal îndreptățit (obținută ca efect a utilizării unui stagiu de cotizare de 20 de ani) începând cu data de 11.02.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în sistemul CFR, în funcția de mecanic de locomotivă, iar la data de 23.09.1997, s-a pensionat pentru vechime în muncă și limită de vârstă, în baza Legii nr. 3/1997, având o vechime în grupa de muncă realizată în proporție de 100% de 24 ani 8 luni și 17 zile.
În data de 11.02.2009, reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i recalcula pensia pe cale administrativă, cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani, pornind ca bază de calcul de la numărul total de puncte de 52.12286, când pârâta a emis adresa nr. 4621/20.03.2009 prin care i-a respins cererea de recalculare, motivând că pensia a fost recalculată cu respectarea deciziei civile nr. 169/13.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Reclamantul învederat instanței că în acel proces nu s-a discutat problema stagiului de cotizare diminuat la 20 de ani, obiectul procesului limitându-se doar la luarea în considerare la calculul pensiei, a tuturor sporurilor și adaosurilor de care a beneficiat și care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Reclamantul a cerut ca pentru reanalizarea și stabilirea punctajului mediu anual, conform Legii 19/2000 și a reglementărilor normative, să se aibă în vedere beneficiul conferit de legiuitor celor care au lucrat în grupa I de muncă, în sensul că împărțirea punctajului total să se facă la 20 de ani și nu la 30 de ani.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii A a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că reclamantului i s-a recalculat pensia stabilită prin decizia de pensionare nr. -/23.09.1997, în conformitate cu OUG 4/2005 coroborat cu HG 1550/2004, când s-au recalculat drepturile de pensie ale reclamantului, cu începere de la data de 01.12.2005.
Prin sentința civilă nr.934 din 4 iunie 2009 Tribunalului Arad, s-a admis contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii A și s-a anulat Decizia de respingere nr. 4621/20.03.2009 având ca obiect recalcularea pensiei contestatorului.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, urmare a revizuirii Deciziei de pensionare nr. -/23.09.1997, în sensul determinării drepturilor de pensie ale contestatorului în funcție de un stagiu de cotizare complet de 20 de ani și un număr total de puncte realizate de 52,12286, menținând restul dispozițiilor.
Totodată, a obligat intimata la plata diferenței de pensie dintre pensia cuvenită și cea plătită efectiv, începând cu data formulării cererii de recalculare a pensiei adresată intimatei, 11.02.2008, precum și la 300 de lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a stabilit cu putere de lege că pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi s-au născut în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977, și prin urmare, contestatorul beneficiază de un stagiu de cotizare redus de 20 de ani pentru determinarea punctajului mediu anual și de un punctaj total de 52.12286 puncte, conform art.14 din Legea nr.3/1977 și care nu mai comportă discuții, deoarece a fost stabilit irevocabil prin decizia nr.169/13.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A, considerând că în mod greșit tribunalul a admis cererea reclamantului, obligând-o la recalcularea pensiei prin utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani și arătând că prin decizia nr.-/25.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii A nu s-a determinat nici numărul total de puncte, nici stagiul complet de cotizare și nici punctajul mediu anual al reclamantului, toate aceste elemente care conduc la stabilirea cuantumului unei pensii, fiind dispuse de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia nr.169/13.02.2008.
De asemenea, a mai arătat recurenta că prin decizia civilă nr.169/13.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Casa Județeană de Pensii Aaf ost obligată la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, cu un punctaj mediu anual de 1,73743 puncte și un cuantum al pensiei de 561,36 lei, elemente care, fiind stabilite în mod irevocabil de instanța de judecată, nu ar mai trebui să comporte discuții.
În concluzie, a solicitat, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantului.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor Legii nr.19/2000, motiv de modificare a acesteia în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, prin decizia nr.-/23.09.1997, reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în temeiul Legii nr.3/1977.
Prin Decizia nr.-/16.11.2006, pensia reclamantului a fost recalculată începând cu data de 1.XII.2005 ca urmare a completării dosarului de pensionare cu noi acte, potrivit dispozițiilor nr.HG1550/2004 și nr.OUG4/2005.
Această decizie a fost contestată în instanță, iar prin decizia civilă nr.169/13.02.2008, dată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa anulat actul contestat și a obligat Casa Județeană de Pensii A la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei cu un punctaj mediu anual de 1,73743 puncte și un cuantum al pensiei de 561,36 lei.
În executarea acestei hotărâri judecătorești, Casa Județeană de Pensii Aae mis decizia nr.-/25.06.2008.
Prin cererea înregistrată din nou la Casa Județeană de Pensii A sub nr.4621/11.02.2009, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei cu utilizarea la calculul punctajului mediu anual, a unui stagiu de cotizare de 20 de ani. Prin adresa nr.4621/20.03.2009 i s-a răspuns reclamantului că solicitarea sa este lipsită de temei legal, drepturile de pensie fiind corect și legal stabilite, și în concordanță cu hotărârea judecătorească pronunțată.
Din situația de fapt prezentată, reiese că reclamantul nu a contestat o decizie emisă de pârâtă, ci a solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia cu utilizarea la calculul punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în conformitate cu prevederile HG1550/2004 coroborate cu art.4 alin.1 din nr.OUG4/2005 și art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977, pornind ca bază de calcul de la numărul total de puncte de -.
Cererea de recalculare a pensiei formulată în afara cazurilor prevăzute de Legea nr.19/2000 este inadmisibilă, și pentru aceste considerente de impune a fi respinsă.
Obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în sensul recalculării pensiei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, s-ar fi impus în situația în care s-ar fi solicitat acest lucru în temeiul dispozițiilor reglementate de nr.HG1550/2004 și respectiv nr.OG4/2005, instituții de care reclamantul a uzat, dar având alte pretenții și fiindu-i emisă deja o decizie anterioară, atacată pe cale judecătorească, și pronunțându-se o decizie rămasă irevocabilă.
Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă, sentința este nelegală astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1,3 CPC, va fi admis recursul și modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii A, declarat împotriva sentinței civile nr. 934/4.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul
Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. VS/19.01.2010
Tehnored.:./ 2 ex./19.01 2010
Prim inst.: și -Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici