Asigurări sociale. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 373
Ședința publică din data de 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1470 din 27.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intimată D reprezentată de consilier juridic și intimatul-contestator reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, filele 8-9.
Consilier juridic, având cuvântul, arată că i-a fost comunicat un exemplar de pe întâmpinare și că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul depune la dosar un set de acte, cu borderou, filele 13-16 și anume deciziile nr.2855/2007, nr.-/2008 și un bilet de ieșire din spital. În continuare, arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea contestației cu menținerea deciziei emisă de ca fiind legală și temeinică.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator susține că în mod corect instanța de fond a apreciat că instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și că nu au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate, astfel că anularea deciziilor înainte de pronunțarea unei hotărâri penale definitive este nelegală și că, așa cum impun disp. art.39 alin.3 din Ordinul 340/2001, deciziile de încadrare în grad de invaliditate nu pot produce efecte decât pentru viitor.
Mai arată că din actele medicale depuse la dosar rezultă că după expertizare se emite o nouă decizie din care rezultă că recurenta a început că-i plătească iar pensia de invaliditate.
Solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Dâmbovița, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, anularea deciziei nr.-/03.05.2007 emisă de intimată, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 9050 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 01.05.2004-01.05.2007.
Motivând cererea în fapt, contestatorul a arătat că prin decizia nr. 330/26.04.2007 i s-a comunicat că s-au anulat toate deciziile asupra capacității de muncă fără să fi fost reexaminat sau reexpertizat, că în baza acestei decizii s-a emis și titlul executoriu prin care s-a dispus recuperarea sumei de 9050 lei, că această decizie este nelegală și netemeinică deoarece au fost încălcate prevederile art.53-56 și art.62-63 din Legea nr.19/2000 care prevăd încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate printr-o decizie emisă de medicul expert și nu printr-o expertiză medicală, așa cum susține intimata, că toate deciziile medicale au fost emise de un expert și nu au fost contestate, rămânând astfel definitive, că nu era posibilă răspunderea contestatorului pentru recuperarea sumelor încasate deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art.998 și 999 Cod civil, că în situația în care s-ar fi apreciat că actele medicale aflate la dosar nu sunt suficiente sau existau dubii cu privire la conținutul lor, se impunea reexaminarea documentației și a contestatorului.
Contestatorul a mai precizat că decizia de anulare este întemeiată numai pe aspecte de formă ale actelor medicale, că nu i s-au comunicat constatările notei despre care se face mențiunea în decizia contestată, că decizia de încetare a plății pensiei apare ca prematur emisă în condițiile în care contestația formulată împotriva deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității medicale nu a fost soluționată definitiv.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.155 din Legea nr.19/2000.
Au fost anexate contestației acte.
Intimata a depus la dosar nota de constatare nr.18378/24.04.2007 emisă de CNPAS- Direcția audit Intern și Control, decizia nr.-/03.05.2007 privind acordarea pensiei de invaliditate și decizia nr. 330/26.04.2007 prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1470 pronunțată la data de 27 decembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D și s-a anulat în parte decizia nr. -/03.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D numai cu privire la măsura recuperării sumei de 9050 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/03.05.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate acordată contestatorului, începând cu data de 1.05.2004 și recuperarea sumei de 9050 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 01.05.2004-01.05.2007, avându-se în vedere decizia nr.330/26.04.2007 emisă de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă nr. 67/17.04.2000, 223/16.04.2001, 152/15.04.2002, 1310/11.04.2003, 1727/16.04.2004, 1764/12.04.2005 și 1825/28.04.2004, reținându-se că prin controlul consemnat în nota de constatare nr.18378/24.04.2007 s-a stabilit că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
S-a arătat că, în prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de Expertiză Și Recuperare a Capacității de Muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, dar în lipsa unor indicii că contestatorul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată, nu se poate dispune suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art.244 (1) pct.2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv. În aceste condiții anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de pârâtă împotriva salariatei este nelegală.
S-a reținut că, în mod cert, CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie a rezultat din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Pe de altă parte, contestatorul susține în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate.
Conform art.56(6) din Legea nr.19/2000 decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Întrucât deciziile asupra capacității de muncă emise anterior deciziei nr.330/26.04.2007 au devenit definitive, ele au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, iar anularea lor este posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege ori dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr. 340/2001 nu prevăd modalitatea de anulare a deciziei contestate, a apreciat instanța de fond că se impune anularea deciziei prin care au fost anulate deciziile asupra capacității de muncă din perioada menționată.
Conform art. 39 din Capitolul III al Ordinului nr. 340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale, precum și la sesizarea părții interesate în cadrul activității de control, oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Decizia emisă, ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol, de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unei fapte penale de către contestator sau salariatul intimatei, se poate solicita, în cadrul procesului penal, anularea deciziilor și înscrisurilor nereale, precum și obligarea la plata despăgubirilor civile către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.
Faptul că deciziile de încadrare în grad de invaliditate respectă criteriile medicale prevăzute de lege este confirmat indirect și prin decizia asupra capacității, prin care s-a stabilit gradul III de invaliditate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs conf. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, pârâta, solicitând admiterea căii de atac și, în principal, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice, sau, în subsidiar, modificarea in parte a sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind anularea deciziilor nr. 67/17.04.2000, 223/16.04.2001, 152/15.04.2002, 1310/11.04.2003, 1727/16.04.2004, 1764/12.04.2005 și 1825/28.04.2004. emise de Oficiul județean de expertiză medicală a capacității de muncă
A susținut recurenta-pârâtă că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății cauzei ca urmare a împrejurării că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la, cabinet ce a emis decizia medicală contestată. De asemenea, în mod greșit s-a reținut că, la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că, urmare a controlului efectuat, s-a procedat la anularea deciziilor pentru perioada 01.05.2004-01.05.2007, identificate la dosarul medical al reclamantului.
Totodată, documentele medicale depuse de reclamant la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control în conformitate cu art. 39 din Ordinul nr.340/2001, Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin decizia 330/26.04.2007 a anulat deciziile asupra capacității de muncă67/17.04.2000, 223/16.04.2001, 152/15.04.2002, 1310/11.04.2003, 1727/16.04.2004, 1764/12.04.2005 și 1825/28.04.2004 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).
Ulterior, s-a emis decizia nr. -/03.05.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 9050 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004-01.05.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că, în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularitățile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părții ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că reclamantul nu a depus diligențe pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, reclamantul a avut conștiința că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.
În ceea ce privește termenul de contestare al deciziilor, Curtea observă că procedura urmată de Casa Județeană de Pensii D este confuză și greoaie, răspunsul Casei de Pensii la contestația administrativă fiind o simplă adresă care nu prevede calea și termenul de atac, iar procedura administrativă nu poate împiedica procedura judiciară, cât timp aceasta este exercitată în termenul prevăzut de lege.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței recurate, ca nefondat.
Văzând și disp.art. 274.pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1470 din 27.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în comuna, sat, județ
Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii D să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.CP/SȘ
2 ex./27.03.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G -
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian