Asigurări sociale. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 377
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 667/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri instanța reține cauza spre competentă soluționare.
CURTEA,
În deliberarea recursului constată că prin sentința civilă nr. 667 din 14.10.2008 a Tribunalului Arads -a hotărât:
" Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta, domiciliată în A,-, -3, scA,.l,.5 județ A, împotriva pârâților Casa Județeană de Pensii A, cu sediul în A- județ A și Tribunalul Arad, cu sediul în A, Bd. - nr. 2-4, județ A și anulează decizia pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei, nr. - din 03.09.2008 și obligă Casa Județeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare potrivit raportului de expertiză contabilă, înregistrat la 13.10.2008 pentru cuantumul de 3289 lei la data de 01.10.2007, pentru cuantumul de 3420 lei la data de 01.04.2008, pentru cuantumul de 3764 lei la data de 18.04.2008.
Obligă Casa Județeană de Pensii să plătească următoarele diferențe de pensii reclamantei: pentru perioada 01.04.2005 - 31.09.2005, diferența de 522 lei; pentru perioada 01.10.2005 - 30.09.2007 diferența de 604 lei, pentru perioada 01.10.2007 - 31.03.2008 diferența de 1404 lei; pentru perioada 01.04.2008 - 17.04.2008 diferența de 1535 lei; pentru perioada 18.04.2008 - 30.09.2008 diferența de 1879 lei, precum și diferența pentru toată perioada arătată, diferența de 32.325 lei rezultată prin aplicarea sporului de 50%.
Obligă Tribunalul Arad să elibereze reclamantei adeverințele de venituri cu baza de calcul necesară stabilirii pensiei viitoare a reclamantei cuprinzând venitul brut cuprinzând salariul de bază, sporul de vechime, sporul de stabilitate, sporul de toxicitate, sporul de sector, sporul de solicitare neuropsihică.
Obligă Tribunalul Arad să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
Respinge celelalte cereri ale reclamantei formulate împotriva pârâtului Tribunalul Arad."
Considerentele sentinței sunt următoarele:
" Reclamanta a îndeplinit funcția de grefier la sectorul executări penale al Judecătoriei Arad și, la cerere, a beneficiat de pensie de serviciu începând cu 1 aprilie 2005. La stabilirea pensiei, datorită unei comunicări greșite a Tribunalului Arad, cu privire la cuantumul venitului lunar brut, realizat pe ultima lună de activitate s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie de 12.561.408 lei, iar după ce reclamanta a declanșat un litigiu, prin sentința civilă nr. 1025 din 13 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4228/2005 (filele 15 -16 dosar nr-), s-a stabilit că venitul brut realizat în ultima lună de activitate a fost în cuantum de 18.530.504 lei și că reclamanta este îndreptățită la o pensie mai mare, astfel că s- anulat decizia de pensionare nr. 1-/7 iunie 2005.
Îndreptățită, prin art. 68 alin. 7 din Legea nr. 567/2004, la actualizarea pensiei de serviciu în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni, ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate, iar după modificarea acestei dispoziții prin nr.OUG 100/2007, intrată în vigoare la 8 octombrie 2007, la actualizarea pensiei "ori de câte ori se majorează salariul de bază al personalului auxiliar de specialitate în activitate", reclamanta a solicitat Tribunalului Arad eliberarea unei adeverințe cuprinzând majorările salariale din datele de 1 octombrie 2007, 1 aprilie 2008 și 18 aprilie 2008, solicitând să i se ia în considerare și sporurile de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, recunoscut prin hotărâri judecătorești, precum și cel de 10% pentru activitate în sectorul executări penale, astfel cum a fost reglementat prin Legea nr.50/1996, modificată prin nr.OG 83/29 august 2000, menținut de art. 3 din nr.OG 8/2007, și care nu au fost luate în considerare.
Tribunalul Arada eliberat reclamantei mai multe adeverințe care se vor prezenta în cele ce urmează: adeverința depusă la 16 iunie 2008 (fila 34, dosar -), în care se atestă că reclamanta beneficiază la calcularea pensiei de salariul brut actualizat, cu toate majorările salariale, la 1 octombrie 2007, în cuantum de 2332 lei, iar la 30 mai 2008, în cuantum de 2562 lei; la fila 41 se atestă de Tribunalul Arad prin adeverința depusă la 3 iulie 2008, că venitul brut al reclamantei la 1 octombrie 2007, este de 2704 lei, la 1 aprilie 2008 este de 2812 lei, iar la 18 aprilie 2008 de 2912 lei; la 26 iulie 2008 (fila 44), Tribunalul Arad comunică din nou instanței veniturile brute de care ar beneficia reclamanta la 1 octombrie 2007, de 2545 lei, lâ 1 aprilie 2008 de 2646 lei, iar la 18 aprilie 2008 de 2912 lei.
În dosarul nr- sunt depuse adeverințele Tribunalului Arad nr. 451 din 1 iulie 2008, în care se arată că venitul brut pe baza căruia se actualizează pensia de serviciu la 1 aprilie 2008, este de 2772 lei, iar prin adeverința nr.476/1 iulie 2008 (fila 7) că venitul brut la data de 18 aprilie 2008 este de 2912 lei.
Prin expertiza contabilă efectuată, expertul a stabilit cuantumul venitului brut cu luarea în considerare atât a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat reclamantei prin sentința amintită, care are caracter irevocabil, cât și a sporului de 10% pentru activitatea din sectorul executări penale în care reclamanta a activat în toată perioada de activitate, stabilind că venitul brut la data de 1 octombrie 2007 este în cuantum de 3499 lei, la data de 1 aprilie 2008, este în cuantum de 3638 lei, iar la data de 18 aprilie 2008, este în cuantum de 4400 lei (fila 91-92 dosar).
Corespunzător acestor venituri brute, pensia care îi revine reclamantei începând cu 1 octombrie 2007, este în cuantum de 3289 lei, începând cu 1 aprilie 2008, este de 3420 lei, și începând cu 18 aprilie 2008, este de 3764 lei.
Aplicând sporurile menționate pe întreaga perioadă, s-a stabilit o diferență de plătit de către Casa Județeană de Pensii A, în cuantum total de 32.325 lei, calculul fiind lămuritor și explicit, pe perioade, astfel cum este desfășurat la filele 92 - 94 dosar.
drepturile reclamantei de a primi cele două sporuri, respectiv cel de 50%, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996, menținut în vigoare la această dată, conform explicațiilor deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXI/2008, precum și cel de 10% instituit prin art. 19 din Legea nr. 50/1996, menținut în vigoare de art. 3 din nr.OG 8/2007, precum și de a i se actualiza pensia de serviciu după fiecare majorare a salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pe pârâta Casa Județeană de Pensii A să stabilească drepturile de pensionare ale reclamantei, conform raportului de expertiză contabilă, mai sus redate și să-i plătească și diferența dintre pensia cuvenită și cea acordată de 32.325 lei.
De asemenea, văzând că Tribunalul Arada emis reclamantei adeverințe cuprinzând venituri diferite pentru aceeași perioadă de timp, care au determinat pe pârâta Casa Județeană de Pensii să calculeze greșit pensia cuvenită reclamantei, va admite acțiunea precizată, în parte și împotriva acestui pârât, în scopul de aop roteja pe reclamantă de posibilele erori din viitoarele adeverințe, necesare la recalcularea pensiei ori de câte ori se vor majora salariile personalului auxiliar în activitate. în acest scop Tribunalul Arad va elibera reclamantei adeverințe explicative cuprinzând venitul brut, cu precizarea salariului de bază, sporului de vechime, sporului de stabilitate, sporului de toxicitate, sporului de sector și sporului de solicitare neuropsihică.
În condițiile art. 274 Cod procedură civilă, pentru că numai Tribunalul Arad are culpa procesuală de a fi cauzat calculul pensiei reclamantei într-un cuantum inferior celui la care este îndreptățită, potrivit dispozițiilor legale, la care s-au făcut referiri, acesta va fi obligat, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, constând din onorariul de expert, plătit prin chitanțele de la filele 32 și 97 dosar -."
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Tribunalul Arad și pârâta Casa Județeană de Pensii
Pârâta susține în motivarea recursului că nu i s-au comunicat de pârât dovezi de recalcularea pensiei reclamantei, astfel că nu se află în culpă procesuală pentru a putea fi admisă acțiunea reclamantei și împotriva sa.
În recursul său pârâtul susține că sporurile acordate reclamantei prin sentința recurată, cu excepția sporului de 50% din salariul brut de bază al acesteia, au fost incluse în salariul acesteia și au fost avute în calcul la stabilirea drepturilor sale de pensie; referitor la sporul de 50%, pârâtul susține că fiind ordonator terțiar de credite nu poate să dispună cu privire la el fără aprobarea ordonatorului principal și secundar de credite și nici opera mențiuni în cărțile de muncă.
Recursurile nu sunt fondate.
Pârâtei, chiar dacă nu se află în culpă procesuală, îi este necesară opozabilitatea sentinței, pentru a emite noua decizie de pensionare a reclamantei, acest motiv atrăgând respingerea recursului său.
În privința recursului pârâtului, din probele de la dosar nu rezultă includerea sporurilor despre care este vorba în baza de calcul a pensiei reclamantei, fiind doar o afirmație nedovedită a acestui pârât, includerea acestor sporuri în salariul de bază al reclamantei.
În legătură cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este de observat că acesta li se datorează și celor care intră în categoria personalului auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești, deci și reclamantei, potrivit Deciziei nr. XXI (21)/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorie pentru instanțele judecătorești (art. 329 din Codul d e procedură civilă), așa încât și sub acest aspect sentința recurată este temeinică și legală.
Față de cele arătate mai sus, așadar, cu motivarea reprodusă în citat, pe care instanța de recurs o validează, hotărârea instanței de fond se apreciază că este dată cu respectarea dispozițiilor legale în această materie, ceea ce atrage respingerea recursurilor.
Potrivit și cu dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefodate, recursurile pârâtului Tribunalul Arad și al pârâtei Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 667 din 14.10.2008 a Tribunalului Arad, dată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /14.05.2009
Tehnored. /2 ex/18.05.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu