Asigurări sociale. Decizia 381/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 381
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 699/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că pârâta intimată a depus la dosar, prin registratură, la data de 16.02.2009, întâmpinare, în două exemplare, din care un exemplar se comunică cu recurentul.
Prin întâmpinare intimata invocă excepția tardivității introducerii cererii de recurs la instanța de fond, solicitând respingerea recursului ca tardiv.
Instanța analizând actele existente la dosar, respectiv data comunicării hotărârii recurate și data înregistrării recursului, constată că cererea de recurs a fost înregistrată în termenul prevăzut de lege, astfel că va respinge excepția,
Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA,
În deliberarea recursului constată că prin sentința civilă nr. 699/16.10.2008 Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A, pentru anularea deciziei nr. 5153/24.06.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din probele administrate că reclamantul se înscrie în situația prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, fiind astfel obligat la plata asigurărilor sociale de stat pentru activitatea independentă desfășurată, în înțelesul legii, inclusiv la plata unei contribuții pentru pensia suplimentară. Neîndeplinindu-și obligațiile a fost începută executarea silită pentru debite restante la plata contribuției asigurărilor social de stat și pentru pensia suplimentară încă din 2006, în temeiul somației nr. 3165/31.05.2006.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivele de recurs se arată că instanța nu a avut în vedere susținerile reclamantului, stabilind astfel o stare de fapt greșită, în sensul că, nu există nici un contract încheiat cu vreo unitate iar semnătura de pe declarația de asigurare este un fals - nu îi aparține.
De asemenea, recurentul invocă aspecte referitoare la modalitatea în care a achitat contribuția la asigurările sociale de stat în baza declarațiilor pe care le-a dat în calitate de persoană fizică ce a desfășurat activitate independentă, fiind de acord cu plata contribuțiilor restante, însă fără perceperea dobânzilor și a majorărilor.
Prin întâmpinare intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că este nefondat, întrucât cele invocate de către recurent nu au temei legal, iar prima instanță a respectata dispozițiile legale referitoare la plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de stat.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de asigurat începând cu data de 23.07.2002, conform declarației de asigurare nr. 6700/23.07.2002, încheiată în baza legii nr. 19/2000, prin efectul legii operând calitatea sa de persoană asigurată, desfășurând o activitate independentă ca persoană fizică autorizată, incidente fiind astfel dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. IV lit. d din Legea nr. 19/2000.
La data încheierii declarației de asigurare reclamantul a depus la dosarul aflat la sediul Casei Județene de Pensii A, mai multe acte doveditoare a calității sale de persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă, aceea de tâmplărie și dulgherie în baza autorizației nr. -/28.05.2001.
Astfel, cele invocate de către recurent cu privire la inexistența contractului de muncă sunt neîntemeiate, întrucât în dosarul său de persoană asigurată nu există dovada calității sale de asigurat în baza unui raport de muncă cu "vreo unitate", ci dovada calității sale de asigurat în baza declarației de asigurare, despre care susține că nu a semnat-o însă nu a făcut nicio probă în acest sens cu ocazia judecății în fond și nici în recurs (fiind inadmisibilă o astfel de probă de administrat în recurs).
Procedura executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 34/2006 a fost respectată iar actele de executare silită deși au fost comunicate reclamantului nu au fost contestate în termenul de decădere prevăzut de art. 172 - 173 din OG nr. 92/2002 republicată, astfel că susținerile din recurs referitoare la executarea silită și titlul executoriu sunt inadmisibile.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 699/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 27.03.2009
Tehnored. /2 ex/ 27.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu