Asigurări sociale. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 388
Ședința publică din data de 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1927 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-petent -. -, domiciliat în Târgoviște, str.-, -.14, județ D și intimații Ministerul Justiției, cu sediul în B, str.-, sector 5, și Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, cu sediul în B,-, sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată reprezentată de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata depus la dosar două întâmpinări cu conținut identic, dar la date diferite și anume prima expediată prin fax și înregistrată la sediul registratură al acestei instanțe sub nr.2823/23.02.2009, filele 10-12, cealaltă întâmpinare fiind înaintată la instanță prin postă la data de 24.02.2009 conform vizei de primire aplicată pe fila 14 dosar recurs.
Curtea înmânează reprezentantei recurentei-intimate o copie de pe întâmpinare.
Consilier juridic având cuvântul arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond, în principal, respingerea acțiunii ca prematur introdusă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
Susține în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât, potrivit disp.HG 1275/2005 CNPAS transmite către sau, după caz, ÎCCJ, DNA sau Ministerului Justiției listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an, aceste din urmă instituții transmițând adeverințele nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu casei naționale de pensii care, la rândul său, comunică în teritoriu caselor teritoriale de pensii datele necesare punerii în aplicare, însă până în prezent recurenta nu primit datele necesare actualizării pensiei intimatului-reclamant.
Pe fond, arată că tot în mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la plata către intimatul-reclamant a sporurilor de 40% și 50%, cu aplicarea indicelui de inflație, după ieșirea acestuia la pensie, în condițiile în care acesta nu a beneficiat niciodată de sporul pentru anticorupție și, mai mult, unitatea angajatoare nu a transmis recurentei-pârâte veniturile cu sporurile solicitate prin acțiune.
Curtea
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2067/120 din 28.02.2008, reclamantul -. a solicitat să fie obligați pârâții Ministerul Justiției, Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii D să recalculeze și să actualizeze pensia de serviciu ca magistrat pentru anii 2005-2007 cu reactualizarea în raport de indicele de inflație la momentul plății întrucât prin deciziile 42 din 6.01.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și 269 din 22.09.2006 pronunțată de aceeași instanță rămase irevocabile s-a dispus plata drepturilor salariale cu aplicarea procentului de 30% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 15 nov. 2002-30.04.2004, și 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 01.05.2004 și în continuare, aceste drepturi sunt aplicabile pentru reclamant din februarie 2005, astfel că se impune achitarea diferenței de pensie în raport de acești indicii.
La data de 15 mai 2008, CNPAS a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât numai Casele Teritoriale de Pensii stabilesc cuantumul drepturilor de asigurării sociale individuale și efectuează plata acestora conform legii potrivit art. 24 lit. e din HG 13/2004.
Ministerul Justiției a formulat la 24 iunie 2008 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât stabilirea, actualizarea și plata pensiilor de serviciu se efectuează de către Casele Teritoriale de Pensii conform art. 143 din normele metodologice de aplicare a Legii 303 /2004.
Prin întâmpinarea formulată la 26 iunie 2008, Casa Județeană de Pensii Das olicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă, întrucât potrivit HG 1275/2005, CNPAS transmite Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție sau Ministerului Justiției, listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an, aceste instituții transmit adeverințele nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu către Casa Națională de Pensii, iar aceasta comunică Caselor Teritoriale în vederea punerii în aplicare, până la acest moment pârâta nu a primit datele necesare actualizării pensiei reclamantului. În subsidiar, a solicitat această pârâtă respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât sporurile de 30% și 40 % din indemnizația de încadrare lunară s-au acordat după ieșirea la pensie a reclamantului, acesta nu a beneficiat niciodată de sporul pentru cercetarea infracțiunilor de corupție, iar pe perioada iulie 2004 - 31 martie 2006, nu s-a plătit nici magistraților în activitate vreun spor pentru anticorupție sau vechime în muncă, astfel că nici reclamantul nu poate beneficia de aceste sporuri, unitatea angajatoare nu a transmis pârâtei veniturile cu sporurile solicitate de -..
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă 1927 din 20.11.2008, prin care a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de CNPAS și MJ, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii D să calculeze și să actualizeze pensia reclamantului pe anii 2005 până la 2007 cu aplicarea indicelui de inflație la momentul plății în raport cu adeverința emisă de Tribunalul Dâmbovița nr. 4992/A/22.10.2008.
Pentru a pronunța această soluție a reținut instanța de fond că în conformitate cu art. 65 alin.2 și 3 din Legea 303/2004, modificată prin OUG 100/2007, pensiile de serviciu ale judecătorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad ale instanței, cu luarea în considerație în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu și a sporului de vechime, însă pensia reclamantului nu a mai fost actualizată din 17 mai 2005, cererea sa este admisibilă.
Cât privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a CNPAS și MJ, prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 18 alin. 1 din HG 1275/2005, în procedura de actualizare anulă a pensiei de serviciu, acești pârâți au obligația de a transmite adeverințele nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu de către CNPAS, aceasta comunicând Caselor Teritoriale de Pensii datele respective în vederea punerii în aplicare, impunându-se ca hotărârea să fie opozabilă celor doi pârâți, excepțiile nefiind întemeiate.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii D, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței 2067/20.11.2008, iar pe fond respingerea acțiunii ca prematur formulată în principal și ca nefondată în subsidiar.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția prematurității invocată de pârâta recurentă, încălcându-se prevederile HG 1275/2005, ce reglementează procedura de actualizare a pensiilor de serviciu, ce nu s-a îndeplinit în prezenta speță, adeverința pe care recurenta a fost obligată să o ia în calcul fiind eliberată în cursul judecății la 22.10.2008, nefiind transmisă către CJP D conform legii.
S-a mai susținut de recurentă că în mod greșit prima instanță a obligat a se lua în calcul la actualizarea pensiei sporul de 30%, 40%, pentru cercetarea infracțiunilor de corupție în condițiile în care aceste sporuri s-au acordat unor magistrați după ieșirea la pensie a reclamantului, acesta nu a beneficiat niciodată de respectivele sporuri, a fost pensionat în temeiul Legii 92/1992, în perioada iulie 2004 - 31 mai 2006, nu s-a plătit tuturor magistraților în activitate un astfel de spor, neimpunându-se actualizarea pensiei de serviciu al lui -., cu luare în considerare a acestor sporuri.
Prin întâmpinarea depusă la 23.02.2009, intimata pârâta CNPAS a solicitat admiterea recursului declarat de CJP D, reinterându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, ce nu va fi analizată de instanța de control judiciar în condițiile în care această pârâtă nu a promovat în termen legal calea de atac a recursului împotriva sentinței 1927/2008, prin care instanța de fond a respins această excepție ca neîntemeiată.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civ. constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Reclamantul, fost judecător la Tribunalul Dâmbovița, a fost pensionat în baza deciziei de pensie nr. - din 01.11.1998, beneficiind deci de pensie de serviciu, care în conformitate cu art. 65 alin. 2 și 3 din Legea 303/2004, privind statutul magistraților modificată prin OUG 100/2007, se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, cu luarea în considerare în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
Prin HG 1275/2005, legiuitorul a reglementat procedura de actualizare a pensiilor de serviciu a magistraților în cadrul căreia CNPAS transmite în luna decembrie a fiecărui an către, ICCJ, Parchetul de pe lângă ICCJ, DNA și MJ, listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în acea lună, iar aceste instituții au obligația de a transmite adeverințele nominale întocmite conform normelor metodologice de aplicare a Legii 303/2004, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, către CNPAS, această instituție transmițând Caselor Teritoriale de Pensii datele necesare în vederea punerii în aplicare a acestor dispoziții legale.
Reclamantul nu a urmat această procedură reglementată expres în ceea ce privește actualizarea pensiilor de serviciu a magistraților, iar instanța de fond a obligat CJP D să calculeze și să reactualizeze pensia reclamantului în raport de adeverința nr. 4992/A/22.10.2008, ce a fost emisă de Tribunalul Dâmbovița, după ce instanța a fost sesizată, de conținutul acestei adeverințe recurenta nu a avut cunoștință, nici nu i-a fost transmisă în mod legal în cadrul procedurii reglementate de HG 1275/2005.
Având în vedere că actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraților se efectuează conform procedurii speciale reglementate de HG 1275/2005, iar adeverința ce cuprinde sporurile solicitate a fi luate în calcul de către reclamant, a fost emisă după sesizarea instanței, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a cercetat fondul cauzei în condițiile în care dreptul intimatului reclamant nu era actual, excepția prematurității invocată de către CJP D este întemeiată, procedura de actualizare a pensiilor de serviciu a magistraților este obligatorie, iar în situația în care persoanele sunt nemulțumite de deciziile de actualizare a pensiilor de serviciu se pot adresa instanței de judecată în condițiile reglementate de Legea 19/2000, însă până în prezent recurenta nu a emis o decizie de actualizare a pensiei de serviciu a lui, pe baza adeverinței eliberate după sesizarea instanței de judecată.
Întrucât Curtea a constat că primul motiv de recurs este fondat, excepția
prematurității promovării acțiunii fiind întemeiată, nu va mai analiza și motivul de recurs ce vizează soluționarea fondului cauzei.
Față de aceste considerente, Curtea constată că recursul promovat de
CJP D este fondat, excepția prematurității promovării acțiunii invocată de către recurentă este întemeiată, urmează ca în conformitate cu art. 312 alin. 1, 2,3 pr.civ. să fie admisă calea de atac, să se modifice sentința recurată în parte, în sensul că va fi admisă excepția prematurității promovării acțiunii și respinsă acțiunea
ca prematur formulată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, respectiv cele privind soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a CNPAS și MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr. 1927 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-petent -. -, domiciliat în Târgoviște, str. -, -.14, județ D și intimații Ministerul Justiției, cu sediul în B, str. -, sector 5 și Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, cu sediul în B,-, sector 2.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite excepția prematurității și respinge acțiunea ca prematură formulată.
Menține restul dispozițiilor instanței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- - - - - - - - -
Grefier
red.MS
Tehnored.DL
10.03.2009/3 ex.
dosar fond.- -- Tribunalul Dâmbovița
judecători fond.-
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu