Asigurări sociale. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.389

Ședința publică din data de 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1969 din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, în sensul menținerii deciziei emisă de casa județeană de pensii, conform motivelor din cererea de recurs.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr.3402/120/18.06.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii D, și a solicitat anularea deciziei nr.-/27.04.2007 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a prezentat la comisia de expertizare, iar decizia este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu ignorarea dispozițiilor legale imperative, în condițiile în care decizia sa de încadrare în grad de invaliditate a rămas definitivă în baza art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză M neputând constitui un temei suficient pentru anularea deciziei.

S-a anexat în copie decizia contestată și acte medicale.

Prin sentința nr.1969/26.11.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D și a anulat decizia nr.-/27.04.2007 emisă de pârâtă.

Tribunalul a reținut că prin decizia nr.-/27.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 5588 lei, reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.06.2005 - 01.05.2007, invocându-se faptul că a fost anulată decizia de încadrare în gradul de invaliditate.

A reținut tribunalul că, în baza nr.HG13/08.01.2004 și a secțiunii C, pct.III, art.39 din ordinul nr.340/2001 Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul medical M, ocazie cu care s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, concluzie ce rezultă din prevederile art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001, care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Așa fiind, tribunalul a reținut că în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Totodată, tribunalul a reținut că decizia nr.-/2007 ce constituie titlu executoriu a fost emisă fără ca decizia de anulare a deciziilor medicale nr.276/25.04.2007 să fie definitivă, cu încălcarea drepturilor reclamantei, motiv pentru care a admis contestația și a anulat decizia.

Împotriva acestei sentințea formulat recurs intimataCasa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

A susținut recurenta că în mod eronat instanța a motivat sentința în sensul constatării unor deficiențe în ceea ce privește emiterea deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă, căci reclamantul nu a făcut dovada că această decizie a fost contestată în conformitate cu prevederile art.56 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât aceasta a rămas definitivă, iar acțiunea nu a avut ca obiect contestația asupra acestei decizii.

În aceste condiții,emiterea deciziei de încetare a pensiei de invaliditate a fost în conformitate cu prevederile legale, respectiv art.91 alin.1 lit.b, în baza unei decizii necontestate.

Precizează recurenta, că în mod eronat a reținut instanța de fond că la baza emiterii deciziilor de anulate a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, căci în mod corect și legal, așa cum este prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală emisă, temeiul legal al anulării îl reprezintă prevederile art.41 capitolul III, Secțiunea C din ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

Susține recurenta și faptul că în mod corect și legal a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, care a constatat anumite erori în ceea ce privește procedura de expertizare medicală, precum și în ceea ce privește documentele care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, considerând că este neîntemeiată susținerea instanței de fond în sensul că nu mai pot opera revizuiri asupra unei decizii intrate în circuitul civil, deoarece tocmai prevederile articolului precitat dau posibilitatea legală unității de expertiză medicală care le-a emis să revizuiască decizii definitive.

Legal citată, intimata-petentă nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304-312 Cod proced. civ. curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001, ocazie cu care s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute, motiv pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor.

Nu au fost indicii că petenta ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată și nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals.

Prin decizia nr. 276/25.04.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă emisă în anul 2005 în favoarea reclamantei, cu motivarea că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, iar drept temei juridic au fost indicate prevederile Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/4.05.2001 și rezultatele controlului efectuat conform notei de constatare nr.-/2.05.2007.

In această decizie este prevăzută și calea de atac a contestației ce poate fi exercitată în termen de 30 zile de la comunicare, conform art.56 alin.2 din legea pensiilor.

Fără să respecte termenul legal de exercitare a căii de atac a deciziei, fără ca decizia de anulare a deciziilor medicale emisă de Casa Județeană de Pensii D să fie definitivă, prin decizia nr.-/27.04.2007 s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 5588 lei, reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.06.2005 - 01.05.2007, invocându-se faptul că a fost anulată decizia de încadrare în gradul de invaliditate.

Anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce însă efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."

În cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, se pot emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Neprocedând în acest mod s-au încălcat prevederile Ordinului 340/2001 precum și prevederile art. 56 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate, consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, în etapa soluționării contestației reglementată la art.2 din același articol, al cărui aviz este definitiv și obligatoriu.

Tribunalul a constatat în mod legal și temeinic că decizia nr.-/2007 ce constituie titlu executoriu a fost emisă fără ca decizia de anulare a deciziilor medicale nr.276/25.04.2007 să fie definitivă, cu încălcarea drepturilor reclamantei.

Pentru aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incidente nici unul din motivele de recurs invocate de recurentă, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1969 din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, județ

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 25.02.2009, în ședință publică.

Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

- - - - - - -

Grefier,

Red.

2 ex/23.03.2009

f- - Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Ploiesti