Asigurări sociale. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 53

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

- - - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1596 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns pentru recurenta-intimată consilier juridic, intimatul-contestator fiind reprezentat de avocat din cadrul Baroului de avocați D, în baza împuternicirii avocațiale nr. 25/2/15.01.2010.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare din partea intimatului-contestator.

Consilier juridic având cuvântul, arată că a luat cunoștință de cuprinsul întâmpinării, nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate la fond și menținerea deciziei de suspendare ca temeinică și legală.

Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare.

Arată că intimatul s-a prezentat cu actele respective la o instituție publică și au fost avizate favorabil, neavând obligația de a preconstitui probe, iar conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, constatările asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, decizia aplicându-se de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/02.04.2009 emisă de intimată și suspendarea executării deciziei până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este pensionat din anul 2003, cu gradul doi de invaliditate și deși s-a prezentat de fiecare dată la comisia de expertiză medicală în vederea revizuirii și a depus actele medicale solicitate, i-a fost emisă decizia nr.-/02.04.2009, prin care i s-a suspendat plata pensiei pentru neprezentare la revizuire dispunându-se și recuperarea sumei de 12280 lei pentru perioada 01.03.2006-01.03.2009 și că nu a primit adresa emisă de Cabinetul de Expertiză

A mai arătat contestatorul că existența unor deficiențe de notorietate în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu îi este imputabilă și nu poate constitui temei pentru suspendarea pensiei sale, iar potrivit art.39 din Ordinul nr.340/2001, efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr. 19/2000, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii și datorită faptului că pe borderoul transmis de Cabinetul de Expertiză Medicală M contestatorul nu figura ca fiind prezent la revizuirea medicală, s-au aplicat disp.art.92 lit.c din Legea nr.19/2000, potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1596 din 29 septembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr.-/02.04.2009, în sensul că suspendarea plății pensiei operează începând cu data de 01.03.2009 anulând mențiunile referitoare la recuperarea sumei încasată cu titlu de pensie de invaliditate.

De asemenea, s- luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de suspendare a pensiei nr.-/02.04.2009 emisă de către intimată s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate acordată contestatorului, începând cu data de 01.09.2004, pentru neprezentarea acestuia la comisia medicală, în temeiul dispozițiilor art.92 lit.c din Legea nr.19/2000 și recuperarea sumei de 12280 lei.

S-a mai reținut că este admisibilă numai în parte contestația, în sensul că suspendarea pensiei pentru neprezentarea la comisia medicală în vederea revizuirii nu putea opera decât de la data constatării neprezentării, pentru viitor și nu retroactiv, de la data de 01.09.2004, cum greșit a procedat intimata.

Astfel, s-a arătat că într-adevăr, singura decizie asupra capacității de muncă depusă la dosar avea termen de revizuire pentru luna august 2004, iar contestatorul nu a depus la dosar deciziile ulterioare emise de intimată privind încadrarea în vreun grad de invaliditate care să îi confere dreptul la pensie, însă, a reținut tribunalul, intimata trebuia să dispună suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei a constatării neprezentării, neprezentare constatată prin borderoul înregistrat sub nr.-/27.02.2009.

Această concluzie se desprinde din dispozițiile art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 modificată, în baza cărora plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, prevederi ce se coroborează cu cele ale Capitolului II pct.30 din Ordinul nr.340/2001, în sensul că în primele 5 zile ale fiecărei luni, cabinetele de expertiză medicală au obligația să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.

S-a concluzionat că pentru suspendarea pensiei conform legii, este necesară atât neprezentarea pensionarului, cât și comunicarea pensionarilor neprezentați la revizuirea medicală, în primele 5 zile ale fiecărei luni, casei teritoriale de pensii, fiind așadar vorba de o culpă comună, de vreme ce casa de pensii a plătit în continuare această pensie, astfel că numai din momentul acestei constatări, a neprezentării pensionarului la revizuirea medicală, se poate proceda la suspendarea pensiei plății de invaliditate.

Pentru aceste motive tribunalul a admis în parte contestația și a anulat în parte decizia contestată în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe, intimata a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.

Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a anulat în parte decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate, cu încălcarea prevederilor art.92 din Legea nr.19/2000, care se referă la faptul că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală permanentă.

Se mai susține că, fără temei legal, instanța de fond a suspendat pensia numai pentru viitor, anulând în parte decizia emisă de recurentă deși recurenta a procedat corect suspendând pensia contestatorului începând cu luna următoare celei în care nu s-a prezentat la revizuirea medicală, menționându-se și că intimatul nu a făcut nicio dovadă că s-ar fi prezentat la revizuirea medicală.

De asemenea, mai arată recurenta că în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstei standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii, astfel că, pentru a beneficia în continuare de plata pensiei de invaliditate, intimatul trebuia să se prezinte la comisia de expertiză medicală în vederea revizuirii medicale.

În fine, se mai arată că în conformitate cu prevederile cuprinse în alin.4 ale art.62 din aceeași lege, neprezentarea la revizuirea medicală din motive imputabile pensionarului atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzut la revizuirea medicală.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond menținerea deciziei emisă de recurentă ca fiind legală și temeinică.

Intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale.

Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, medicul expert al asigurărilor sociale având, printre altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor (pct.23 alin.1), iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală trebuie fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei (pct.23 alin.2).

În conformitate cu pct.29 din Capitolul II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire, pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30, cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.

Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii, iar în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 4 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plații pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzut la revizuirea medicală.

De asemenea, art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, statuează că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Din dispozițiile legale de mai sus, rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii și structurilor ce au atribuții specializate în această privință, cât și pentru pensionarii invalizi.

Recurenta-intimată a nesocotit aceste prevederi legale în condițiile în care a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna aprilie 2009, dispunând suspendarea plății pensiei retroactiv, din 01.03.2006 deși în situația în care pensionarul invalid nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei, în cauză, tabelul persoanelor neprezentate fiind înaintat intimatei abia în luna februarie 2009.

Consecința acestui mod nelegal de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare.

Intimata Casa Județeană de Pensii Dad ecis ca în luna aprilie 2009 să ia măsura suspendării, moment la care s-a hotărât în mod eronat recuperarea retroactivă a pensiei plătite beneficiarului, în condițiile în care culpa exclusivă pentru efectuarea acestor plăți revine recurentei-intimate, pentru argumentele ce preced.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1596 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

2010-02-10

/FA

4 ex.

Trib.D nr-

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Ploiesti