Asigurări sociale. Decizia 5436/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3980/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5436/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele Casa Județeană de Pensii și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinței civile nr.235 din data de 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"asigurări sociale - remitere taloane de călătorie".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 30 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.235 din data de 13.02.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii T și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și s-a dispus obligarea pârâtelor să remită reclamantului taloanele de călătorie simple cu reducere de 50%, pe anul 2009. Prin aceeași sentință, s-a respins, ca neîntemeiată, pretenția privind remiterea taloanelor și în continuare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, analizată cu prioritate, conform art.137 pr.civ. prima instanță a reținut netemeinicia acesteia, având în vedere prevederile art.6 alin.1 și art.12 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 147/2000, aprobate prin nr.HG2403/2004, potrivit cărora Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură, alături de celelalte sisteme proprii de asigurări sociale transmiterea taloanelor speciale de călătorie la fiecare pensionar.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că potrivit art.1 alin.1 din Legea 147/2000 modificată prin Legea 30/2004 a pensionării din sistemul public de pensii, precum și pensionării din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, pensionarii beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri de persoane ori accelerate fără regim de rezervare clasa a II a, cu mijloace auto sau cu de călători clasa a II - a, la transportul intern în comun, între localități.
Apărarea pârâtei CNAS potrivit căreia reclamantul nu beneficiază de prevederile art. 1 alin. 1 din Legea 147/2000, întrucât este pensionar în temeiul Legii 567/2004, privind pensie de serviciu, a fost înlăturată de către instanța de fond, întrucât prevederile acestui act normativ privesc atât pensionarii din sistemul public de pensii cât și pe cei din alte sisteme de asigurări sociale.
Față de prevederile legale enunțate și de cele înscrise la art. II pct. 8 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 147/2000, prima instanță a apreciat că taloanele speciale trebuiau transmise reclamantului pentru anul calendaristic 2009, până cel mai târziu în luna decembrie 2008, odată cu plata drepturilor de pensie pe luna respectivă.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, pârâtele Casa Județeană de Pensii T și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea recursului formulat de către Casa Județeană de Pensii T, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că stabilirea și acordarea pensiei de serviciu a reclamantului s-a efectuat în temeiul unei legi speciale, Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
S-a precizat că potrivit dispozițiilor art.l alin.1 și alin.2 din Legea 147/2000, modificată și completată, pensionarii din sistemul public de pensii precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de 6 călătorii simple cu reducere de 50 %.
S-a menționat că pensia reclamantului fiind o pensie de serviciu stabilită printr-o lege specială, fiind și singura pensie de care acesta beneficiază, nu este îndreptățit la reducerea acordată pensionarilor beneficiari ai Legii 19/ 2000.
S-a adăugat că prima instanța nu a ținut cont de faptul că pensiile stabilite în temeiul Legii 19/2000 sunt plătite din bugetul asigurărilor de stat și că pensiile stabilite în temeiul unei legi speciale, cum este cazul reclamantului, sunt plătite din bugetul de stat.
În fine, s-a susținut că art.2 din Legea 147/2000 prevede că din bugetul de stat se suporta cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei legi, de facilități urmând a beneficia doar pensionarii din sistemul public de pensii.
Recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, în recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când a reținut că reclamantul are dreptul la taloanele CFR solicitate, deși acesta beneficiază doar de pensie de serviciu, în baza Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor.
S-a susținut că dispozițiile legale cu privire la persoanele care au dreptul la taloanele de călătorie au caracter imperativ prin enumerarea în mod explicit a categoriilor beneficiare, iar reclamantul nu poate beneficia de această facilitate acordată de lege, întrucât nu are calitatea de pensionar în sistemul public de pensii.
S-a precizat că dispozițiile art.68 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea fac referire, în mod distinct, la "pensie de serviciu" și "pensie în sistemul public de pensii", precum și la faptul că personalul auxiliar de specialitate poate opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public.
Legat de excepția lipsei calității procesuale pasive a CNPAS s-au invocat prevederile art. 1 din nr.HG 13/2004, conform cărora Casa Națională de pensii și alte drepturi de asigurări sociale este o instituție publică autonomă de interes național cu personalitate juridică distinctă, coroborat cu prevederile disp.art.2 alin.1 din același act normativ, potrivit cărora CNPAS are în subordine case județene de pensii, denumite în continuare case teritoriale de pensii și Casa de Pensii a Municipiului B, care sunt servicii publice descentralizate învestite cu personalitate juridică.
S-a susținut că pentru a beneficia de taloanele de călătorie prevăzute în Legea nr. 147/2000, modificată și completată, persoana în cauză trebuie să aibă calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, deoarece doar către aceste persoane CNPAS, respectiv casele teritoriale de pensii comunică taloane de călătorie.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr.147/2000, modificată prin Legea nr. 30/2004, "pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri de persoane ori accelerate fără regim de rezervare clasa a-ll-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a-ll-a, la transportul intern comun, între localități".
S-a menționat că prin celelalte sisteme proprii de asigurări sociale se înțelege sistemul pensiilor militare de stat și asigurărilor sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale reglementat de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și sistemul pensiilor de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor reglementat de Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor și sistemul pensiilor avocaților reglementat de nr.OUG 221/2000.
S-a amintit că nr.HG2403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările ulterioare și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilități familiilor de pensionari, precizează la art.2 alin.1 că "pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, denumiți în continuare pensionari, beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri personale, cu trenuri accelerate fără regim de rezervare, precum și cu trenuri rapide, clasa a ll-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a ll-a, la transportul intern în comun, între localități."
S-a adăugat că potrivit prevederilor art.1, alin.2 din același act normativ, pensionarii care au dreptul la calatorii gratuite, stabilite în baza altor prevederi legale nu beneficiază de 6 calatorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată.
Astfel, pensionarii sistemului public de pensii care beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată în temeiul Legii nr.189/2000, Decretul-Lege 118/1990 sau alte acte normative nu au dreptul și la reducerea de 50% a costului biletelor de călătorie (tichete roșii).
Or, în speță, reclamantului i-au fost acordate drepturi de pensie de serviciu în baza Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate a instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea și prin urmare nu îndeplinește condițiile de acordare a pensiei de asigurări sociale potrivit Legii 19/2000 modificată și completată și nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 147/2000, neavând calitatea de pensionar în sistemul public de pensii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită să soluționeze cererea formulată de către reclamantul, pensionat în baza Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, având ca obiect obligarea pârâtelor CNPAS și CJP T, la remiterea taloanelor de călătorie simple cu reducere de 50% începând cu anul 2009, precum și pentru viitor, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 147/2000.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNPAS a fost greșit respinsă de către instanța de fond, având în vedere că nu există o identitate de persoane, între această pârâtă și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, această instituție neavând obligația de a emite și trimite taloanele de călătorie, potrivit HG nr. 2403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.147/2000.
În speță, această obligația de emitere și difuzare a taloanelor de călătorie revine pârâtei Casa județeană de pensii T, care are personalitate juridică proprie, conform dispozițiilor art. 139 alin.3 din Legea nr. 19/2000.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și va respinge acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind de prisos cercetarea criticilor de fond invocate de către aceasta.
Examinând recursul formulat de către recurenta pârâtă Casa județeană de pensii T, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri de persoane ori accelerate fără regim de rezervare clasa a Il-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a Ia transportul intern în comun, între localități, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 147/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 30/2004,
Singura excepție prevăzută de textul de lege este reglementată prin dispozițiile art. 1 alin.3 din Legea nr. 147/2000, modificată prin Legea nr. 30/2004, conform cărora, de facilitatea prevăzută la alin.1 nu beneficiază pensionarii care au dreptul la călătorii gratuite, stabilite în baza altor prevederi legale.
În speță, intimatul reclamant este îndreptățit la acordarea călătorii gratuite reglementate prin dispozițiile legale mai sus menționate, întrucât recurenta nu a probat faptul că acesta beneficiază de călătorii cu reducere în baza altor prevederi legale.
Faptul că intimatul reclamant a optat pentru pensia de serviciu acordată în baza Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu are relevanță juridică în cauză, în condițiile în care pensia acestuia se suportă parțial din bugetul asigurărilor sociale de stat și pentru partea care depășește pensia din sistemul public se suportă din bugetul de stat, iar regimul juridic al acesteia este al unei pensii pentru de limită de vârstă.
Pensionarii din sistemul public de pensii la care face referire art. 1 alin. 1 din Legea nr. 147/2000, nu sunt doar cei ale căror drepturi de pensie se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci și cei ale căror drepturi se suportă parte din bugetul asigurărilor sociale de stat și parte din bugetul de stat, deoarece este vorba tot de o finanțare publică, indiferent că aceasta provine din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din bugetul de stat.
Prin urmare, Curtea nu poate primi apărarea recurentei care a susținut că legea nu este aplicabilă titularilor unei pensii de serviciu, întrucât aceștia nu sunt asigurați în sistemul public de pensii.
În concluzie, nu se poate aprecia că reclamantul, ca beneficiar al unei pensii de serviciu nu este o persoană asigurată în sistemul public de pensii, în condițiile în care acestuia i s-au reținut în timpul activității contribuțiile prevăzute de lege pentru sistemul asigurărilor sociale iar, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 11 din Legea nr. 567/2004, pensia sa se suportă în principal din bugetul asigurărilor sociale și numai partea ce depășește cuantumul pensiei din sistemul public este suportată de la bugetul de stat.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.235 din data de 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Admite recursul declarat de recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva aceleiași sentinței.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și respinge acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:,Dact.: /2ex.
6.11.2009, Jud. fond:; - -
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță