Asigurări sociale. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 560
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 594 din 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.784/89/27.03.2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii V solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre, prin care pârâta să fie obligată la plata drepturilor legale de rentă începând cu luna martie 2004, conform nr.OUG12/2004 și a Legii nr.210/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu art.14 din Legea nr.44/1994, are calitatea de veteran de război, fiind decorat cu medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945", beneficiind de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Prin nr.OUG12/2004 s-a prevăzut că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art.13 și 14 din legea nr.44/1994, se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim al unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale.
Reclamantul a mai arătat că, până în prezent a primit lunar o rentă echivalentă cu 25% din solda de grad minim a unui sublocotenent și că ar fi trebuit să primească, începând cu data de 1 martie 2004, conform nr.OUG12/2004 o rentă egală cu 100% din solda de grad și funcție a unui sublocotenent, drepturi pe care nu le-a primit.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Ias olicitat respingerea acțiunii, întrucât, prin nr.OUG215/2000, Legea nr.44/1994 a fost completată cu un nou articol, 131, prin care s-a reglementat acordarea unei rente lunare echivalente cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, tuturor veteranilor de război care nu au fost decorați cu ordinele sau crucile de război prevăzute la art.13 lit.a și b din lege, dar cărora li s-a conferit medalia"Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945".
Prima instanță, din oficiu, a invocat prescripția parțială a dreptului la acțiune pentru perioada martie 2004-3 martie 2005.
Prin sentința civilă nr.594/22.05.2008, Tribunalul Vasluia respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamantul, pârâta fiind obligată să plătească acestuia diferența de rentă lunară în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, începând cu data de 01.03.2004.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul și-a dovedit calitatea de veteran de război, deținător al medaliei"Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945", drept pentru care este beneficiarul unei rente lunare.
Având în vedere însă faptul că Legea nr.44/1994 a fost modificată prin nr.OUG 12/2004, prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata unei rente echivalente cu solda de grad și funcție la minim a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Casa Județeană de Pensii V, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Până în luna decembrie 2000, medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945" era onorifică, însă prin nr.OUG215/2000, Legea nr.44/1994 a fost completată cu art.131, prin care s-a reglementat acordarea unei rente lunare echivalente cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, tuturor veteranilor de război care nu au fost decorați cu ordinele sau crucile de război prevăzute la art.13 lit.a și b din lege, dar cărora li s-a conferit medalia"Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945".
Prin nr.OUG12/2004, aprobată prin Legea nr.210/2004, s-a completat Legea nr.44/1994, republicată, cu art.141, potrivit căruia, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art.13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Astfel, se susține că tipurile de rente au fost prevăzute în mod diferențiat de art.13 și 14 din Legea nr.44/1994, art. 141fiind introdus pentru a nu coexista rente în cuantumuri diferite acordate pentru persoanele cărora le-a fost conferită aceeași decorație.
Analizând recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a interpretat disp.art.141din Legea nr.44/1994, întrucât intimatul-reclamant, având calitatea de veteran de război, decorat cu medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945" nu poate beneficia decât de o renta lunară echivalentă cu 25% din solda în grad a unui sublocotenent, astfel cum aceasta a fost prevăzută de art.14 din aceeași lege.
Astfel, nr.OUG12/2004, aprobată prin Legea nr.210/2004, a completat Legea nr.44/1994, republicată, cu articolul 141, potrivit căruia: "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art.13 și 14, se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim al unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale".
Necesitatea acestei inițiative legislative a fost justificată de faptul că, la data de 1 martie 2004, fost majorat coeficientul de ierarhizare pentru personalul activ și implicit nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim a sublocotenentului din acest sistem, în celelalte sisteme militare cuantumurile acestora rămânând neschimbate. Această situație ar fi condus la plata de rente în cuantumuri diferite pentru persoane decorate cu aceeași medalie.
În consecință, art.141din Legea nr.44/1994 a precizat doar baza de calcul a rentei cuvenite persoanelor cărora le-a fost conferită medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945", cuantumul acestor drepturi bănești rămânând cel stabilit de disp.art.14 din Legea nr.44/1994.
Mai mult, prin Legea nr.303/2007, art.14 din Legea nr.44/1994 a fost modificat, în sensul că veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1 lit.a) și b), dar cărora le-a fost conferită Medalia"Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent".
Rezultă astfel cu certitudine că intenția legiuitorului, prin introducerea, în anul 2004, art.141în Legea nr.44/1994, nu a fost acordarea unei rente lunare echivalente cu solda integrală de grad a unui sublocotenent și persoanelor prevăzute la art.14 din aceeași lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.304 pct.9 și 312 alin.2 Cod.proc.civilă, urmează să se admită recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V și să se modifice în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de reclamantul, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile nr.594/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea promovată de reclamantul -. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 15.10.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina