Asigurări sociale. Decizia 561/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 561

Ședința publică de la 23 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 737 din 21.05.2008 a Tribunalul Iași ( dosar nr-), intimat fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, lipsă fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, întâmpinare comunicată recurentului.

Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.

Consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I depune delegație la dosar și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată recurentul a mai lucrat 3 luni după pensionare, dar că potrivit art.75 din Legea nr.19/2000 nu putea face recalcularea pensiei până când s-a admis excepția de neconstituționalitate și modificarea legii.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.737/21.05.2008 Tribunalul Iași respinge contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reține că prin decizia nr. -/28.03.2001 Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului I - Oficiul de Pensii a dispus înscrierea contestatorului și plata drepturilor începând cu data confirmării desfacerii contractului de muncă - 01.05.2001.

Contestatorul a solicitat, prin cererea nr. 5130/6.12.2000, luarea ca bază de calcul a perioadei 01.03.1991 - 01.03.1996.

La data de 3.01.1996,contestatorul a solicitat recalcularea pensiei (fila 45 dosar). La acera dată erau în vigoare dispozițiile art. 95 (1) din Legea nr. 19/2000 care prevedeau că beneficiarii pensiei pentru limita de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minimum 12 luni.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 264/2007 a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 95alin.1 din Legea nr. 19/2000.

La data de 10.01.2008, contestatorul a formulat cerere la Casa Județeană de Pensii I, solicitând recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a ultimelor trei luni de activitate.

Urmare acestei cereri, intimata a emis decizia nr. -/18.01.2008 privind recalcularea pensiei cu adăugare de stagii de cotizare respectiv perioada 01.03.2001 - 31.05.2001.

Potrivit dispozițiilor art. 95 (39) din Legea nr. 19/2000, pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Contestatorul a formulat cerere la data de 10.01.2008, iar Casa Județeană de Pensii Iad ispus plata drepturilor începând cu data de 01.02.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul considerând-o nelegală și netemeinică.

Motivează recurentul că în mod greșit plata celor trei luni de activitate nu s-a făcut începând cu data de 01.12.2005 astfel cum se prevede în legea privind recalcularea pensiei din sistemul public.

Intimata Casa Județeană de Pensii I formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata arată că recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului de 3 luni realizat după pensionare, ca urmare a cererii nr.1568/10.01.2008, s-a făcut prin decizia nr.-/18.01.2008. Aceasta s-a pus în plată începând cu data de 01.02.2008 așa cum prevăd dispozițiile art.95 pct.3 din Legea 19/2000. S-a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale nr.264/20.03.2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art.95 al.1 din Legea 19/2000.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Recursul este întemeiat.

Prin decizia nr.- din 18.01.2008 Casa Județeană de Pensii I procedează la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin adăugarea stagiului de cotizare realizat după data pensionării 01.03.2001 - 31.05.2001, ca urmare a cererii înregistrată sub nr.1568/10.01.2008.

Această decizie de recalculare și respectiv hotărârea tribunalului sunt criticate de recurent pentru faptul că drepturile rezultate prin adăugarea stagiului suplimentar au fost stabilite ca fiind datorate începând cu 01.02.2008 și nu cu data de 01.12.2005.

Curtea constată că drepturile astfel calculate prin decizia nr.- din 18.01.2008 se impun a fi puse în plată începând cu data de 01.12.2005 conform art.7(3) și (5) din OG4/2005 și nu conform art.169 din Legea 19/2000.

Din coroborarea art.7(3) și art.7(5) din OG4/2005 se reține că în situația în care, în termenul general de prescripție (de 3 ani) pensionarul prezintă acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda,prin derogarede la prevederile art.95 și 169 din Legea 19/2000,de la data plății drepturilor recalculate.

Or, conform deciziei nr.-/30.11.2005 (fila 48 dosar) plata drepturilor recalculate conform HG1456/2005 s-a făcut începând cu data de01.12.2005.

Prin consecință, Curtea constatând recursul întemeiat, îl va admite și va modifica în tot sentința.

Va admite contestația și va anula în parte decizia nr.-/18.01.2008 în sensul că plata drepturilor recalculate prin aceasta să fie făcută începând cu data de 01.12.2005.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.737 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot:

Admite contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.- din 18.01.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I, decizie pe care o anulează în parte în sensul că:

Obligă Casa Județeană de Pensii I la plata drepturilor recalculate prin decizia nr.- din 18.01.2008 începând cu data de01.12.2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

27.2008.-

2 ex.-

Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința publică de la 23 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

01 Octombrie 2008

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 561/2008. Curtea de Apel Iasi