Asigurări sociale. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 580
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimataCasa Județeană de Pensii D,cu sediul în Târgoviște,str. - -, nr. 1A, jud. D, împotriva sentinței civile nr.1 din 05 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator,fiul lui și, născut la 25 octombrie 1953, în prezent, deținut în Penitenciarul Mărgineni.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta -intimată Casa Județeană de Pensii D, prin consilier juridic, lipsind intimatul- contestator .
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care:
Recurenta -intimată Casa Județeană de Pensii D, prin consilier juridic, având cuvântul, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat și excepții de invocat în cauză, sens în care solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că în prezenta cauză nu se formulează alte cereri și nu se invocă alte excepții și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul respingerii acțiunii și menținerii deciziei emise de către instituția recurentă. Învederează că atât din adresa nr. Y/-/04.12.2008 a Penitenciarului Mărgineni cât și din celelalte acte depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimatul-contestator nu s-a prezentat la revizuirea periodică din luna martie 2007, prezentându-se mult mai târziu la Serviciul de Expertiză Medicală și recuperarea capacității de Muncă, medicul specialist neeliberând propunere de pensionare întrucât boala de care suferă acesta s- ameliorat și nu permite încadrarea sa, în continuare, în gradul de invaliditate respectiv.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a formulat contestație, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D, împotriva deciziei de suspendare a pensiei cu nr. -/17.01.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D, prin care s-a dispus suspendarea plății pensiei începând cu data de 1.06.2007, prin neprezentare la comisia medicală, susținând că nu s-a putut prezenta, întrucât se află în stare de arest în penitenciar.
La 24.06.2008, pârâta a formulat întâmpinare, pe calea căreia a susținut că, în cazul persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, dosarul medical putea fi transferat, la cerere, de la cabinetul medical în evidența căruia se află, la cabinetul pe raza căruia se află penitenciarul.
La cererea tribunalului, Penitenciarul Mărginenia comunicat faptul că reclamantul nu se află în evidențe la cabinetul medical pentru revizuire periodică la Cabinetul pentru expertiză a capacității de muncă, dar că reclamantul a formulat o cerere către directorul Penitenciarului Prahova, în vederea transferului la Penitenciarului Mărgineni, pentru a se prezenta la expertiza medicală.
Prin sentința nr.1 din 5 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de petentul și a anulat decizia de suspendare pensie nr. -/17.01.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în condițiile în care reclamantul a depus cerere de transfer pentru a se prezenta la revizuirea medicală, era obligația penitenciarului să facă adresă pentru transferul dosarului de la cabinetul de expertiză medicală, în evidența căruia se afla reclamantul, la cabinetul medical în a cărei rază teritorială se află penitenciarul, mai ales că, din adresa nr. Y-/4.12.2008, la care s-a făcut referire mai sus, rezultă faptul că reclamantul a fost trimis în cadrul penitenciarului la Cabinetul de expertiză a capacității de muncă și i s-a recomandat să se prezinte la, cu documente medicale recente și propunere de pensionare de la secția neurologie sau cardiologie. De asemenea, reclamantul avea examen cardiologie și propunere de internare la Spitalul Jilava Secția Cardiologie.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond, menținerea deciziei emise de către pârâtă.
În motivarea recursului, se arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 92 alin.1 lit. c din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în speță rezultând, în mod cert, că reclamantul nu s-a prezentat la revizuirea periodică în luna martie 2007; în plus, din adresa emisă de Penitenciarul Mărgineni, rezultă că acesta s-a prezentat mult mai târziu la Serviciul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă, fiind îndrumat să se prezinte cu documente medicale cu propunere la pensionare, la data programată nu s-a prezentat, medicul specialist neeliberându-i propunere de pensionare.
recurenta că instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând, fără niciun document medical și fără un aviz al unui medic expert în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, că reclamantul se încadra, în continuare, în grad de invaliditate și, deci, că ar avea dreptul de a primi, în continuare, pensie de invaliditate; mai mult decât atât, în anul 2008 medicul specialist nici nu a mai făcut propunere pentru pensie de invaliditate, considerând că boala de care suferă reclamantul nu permite acest lucru.
Deși legal citat, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține eventualele apărări.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și raportat la textele de lege incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.- din 17.01.2008, recurenta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurării Sociale, a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.06.2007 pentru intimatul, întrucât acesta a încălcat prevederile art. 92 alin.1 lit. c din Legea 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, prin neprezentarea la comisia medicală pentru examinare.
În contestația adresată instanței de fond, susnumitul a învederat faptul că această atitudine pasivă manifestată în neprezentarea la comisia medicală nu se datorează neglijenței sau relei credințe, ci unui fapt independent de voința sa și anume împrejurării că la data la care avea obligația de a face acest lucru, se afla în stare de arest și nu avea posibilitatea legală de a ieși din penitenciar după bunul său plac.
Așa cum a reținut în mod corect prima instanță, fapt comunicat de către Penitenciarul Mărgineni, reclamantul nu se află în evidențe la cabinetul medical al acestuia pentru revizuire periodică la cabinetul pentru expertiza capacității de muncă, dar că, a formulat o cerere către directorul Penitenciarului Prahova, în vederea transferului la, pentru a se prezenta la expertiza medicală. Acest fapt exclude cu certitudine ideea unei rele credințe sau a neglijenței titularului dreptului de asigurării sociale de a nu se prezenta la efectuarea acestei expertize, atâta vreme cât pe de o parte, aflat întru-un regim de detenție, deci privativ de libertate, susnumitul nu dispunea în mod exclusiv și liber de dreptul său de a se deplasa într-o altă locație, drept pe care îl putea exercita numai restricționat de anumite limite și în condiții subsumate unor reguli stricte, iar pe de altă parte și-a manifestat intenția de a-și îndeplini această obligație, în condițiile arătate anterior.
Pe de altă parte, aprecierea instanție de fond în sensul că era obligația penitenciarului să facă demersuri pentru transferul dosarului de la cabinetul de expertiză medicală în evidența căruia se afla reclamantul la cabinetul medical în cărui rază teritorială se află penitenciarul, se bazează pe interpretarea corectă a dispozițiilor art. 92 din Legea 19/2000, cu atât mai mult cu cât reclamantul în urma unui examen cardiologic avea propunere de internare la Spitalul Jilava, ceea ce exclude susținerea recurentei în sensul că susnumitul nu s-ar mai încadra în condițiile legale pentru acordarea pensiei de invalidate.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,str. - -, nr. 1A, jud. D, împotriva sentinței civile nr.1 din 05 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator,fiul lui și, născut la 25 octombrie 1953, în prezent, deținut în Penitenciarul Mărgineni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
--- - - - -- -
GREFIER,
Red. ART
Tehnored.AM/LD
2 ex./31.03.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana