Asigurări sociale. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 581
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta-, cu domiciliul ales în M, str. -, - și - Intrarea Trestiei, nr.1, județ D, împotriva sentinței civile nr.1714 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtăCasa Județeană de Pensii D,cu sediul în Târgoviște,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din cadrul LEGIS D și intimata-pârâtă reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, având cuvântul, învederează instanței că recurenta a demarat procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ în ceea ce privește unele dispoziții cuprinse în Ordonanța nr.340/2001, depunând în acest sens copia cererii de chemare în judecată. Solicită suspendarea judecății prezentei cauze, în baza disp. art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată privind procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul,arată instanței că se opune cererii apărătorului recurentei-reclamante, privind suspendarea judecății prezentei cauze.
Curtea respinge cererea apărătorului recurentei-reclamante,ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 pr. civilă, în sensul condiționării soluționării prezentei cauze de soluția cauzei privind procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ.
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, având cuvântul, solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune un set de acte la dosarul cauzei.
Curtea respinge cererea apărătorului recurentei-reclamante, privind acordarea unui nou termen de judecată, ca fiind o încercare de tergiversare cauzei, întrucât părțile au avut timp suficient pentru depune înscrisuri.
Părțile, prin apărători, pe rând, având cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și excepții de invocat în cauză, sens în care solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că în prezenta cauză nu se formulează alte cereri și nu se invocă alte excepții și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de pensionare pentru limită de vârstă, în temeiul art. 42, 46 și 481din Legea nr. 19/2000. Învederează că solicită pensionarea pentru limită de vârstă, întrucât, potrivit adeverințelor depuse la dosarul cauzei, reclamanta și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite și speciale de muncă, fiind încadrată în funcțiile de tehnician zootehnist și tehnician sanitar veterinar, lucrând într-un mediu cu un grad ridicat de toxicitate, principalele substanțe chimice cu care efectua analizele, fiind acidul sulfuric, fosforic, clorhidric și alte substanțe nocive. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond reținând, în mod corect, faptul că nu s-a făcut dovada acestor condiții speciale și deosebite de muncă.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr-, reclamanta - a solicitat instanței să oblige pe pârâta Casa Județeană de Pensii D la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, în conformitate cu art. 42, 46 și 481din Legea nr. 19/2000, acordarea drepturilor, începând cu 01 martie 2008, actualizate și dobânda legală până la data plății efective.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin scrisoarea recomandată din data de 30.01.2008, reclamanta s-a adresat CJP D, solicitând acesteia să analizeze și să dispună scoaterea sa la pensie pentru limită de vârstă, a anexat scrisorii copie de pe carnetul de muncă, adeverința nr.1656 din 12 iunie 2006, privind încadrarea în grupa II de muncă, sporul de vechime și încadrarea în condiții deosebite și speciale, adeverința nr. 115 din 13.01.2003, însă nu a primit răspuns de la pârâtă. A mai învederat instanței - că și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite și speciale de muncă, a fost încadrată în funcția de tehnician sanitar veterinar în cadrul Laboratorului de Analiză Calității Laptelui din cadrul Oficiului Județean de Reproducție și Selecție a Animalelor -Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală D, lucrând în mediu toxic.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30.09.2008, pârâta CJP a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanta trebuie să prezinte toate documentele prevăzute de Legea nr. 19/2000 și Ordinul 340/2001, iar după analizarea acestora se poate emite decizie de pensionare.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr. 1714 din 20.10.2008, prin care respins acțiunea reclamantei, reținându-se că cererea depusă prin poștă la 01.02.2008, de către reclamantă, prin care solicită înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, nu a avut atașate, în original, documentele prevăzute de Legea nr. 19/2000 și Ordinul 340/2001, - nu a formulat o cerere tip conform art. 28 din ordinul menționat, nu a depus, în original, sau copii, actele prin care să dovedească stagiul de cotizare, vârsta, studiile, existența unor stagii asimilate și altor sporuri, astfel că nu se ridică problema dacă reclamanta ar avea sau nu dreptul de pensionare, în condițiile în care aceasta nu a respectat procedura legală prevăzută de legislația specială în materia pensiilor, ce vizează un sector social important și necesitatea unui formalism generat de dorința de stabilitate juridică.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței nr.1714/2008, în sensul obligării pârâtei să-i emită decizia de pensionare pentru limită de vârstă cu acordarea drepturilor de la 01.03.2008.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a analizat, greșit, actele și lucrările dosarului, cu toate că s-a adresat D cu scrisoare recomandată și confirmare de primire la 01.02.2008, scrisoarea a avut anexate mai multe înscrisuri, expres, enumerate, însă, până în prezent, pârâta nu răspuns solicitării sale, potrivit art. 82 din Legea nr. 19/2000, încălcând astfel normele legale, iar, obiectul cererii de chemare în judecată este acela de obligare a pârâtei să emită decizia de pensionare.
A susținut reclamanta că este reținerea instanței potrivit căreia nu ar fi depus carnetul de muncă în original, la scrisoare a fost atașată copie certificată de pe carnetul de muncă, fiind întocmită și cerere ce respectă întocmai modelul prevăzut de Ordinul nr. 340/2001.
Reclamanta a învederat instanței că, potrivit adeverințelor anexate scrisorii recomandate, a făcut dovada că și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite și speciale de muncă, beneficiază de prevederile art. 42, 46 și 481din legea nr. 19/2000, în cazul său, vârsta standard de pensionare este 58 de ani și trei luni, are un stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 5 luni, astfel că dreptul său la pensie se putea deschide încă de la vârsta de 46 de ani și trei luni.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, actelor și lucrărilor dosarului, normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
La data de 01.02.2008, reclamanta depus la cerere, comunicată cu scrisoare recomandată, prin care a solicitat scoaterea sa la pensie, în situația în care se încadrează, anexând acestei cereri, în copie xerox carnetul de muncă, adeverința nr. 1656 din 12 iunie 2006, din care rezultă încadrarea în grupa II de muncă, sporul de vechime și sporul de condiții deosebite și adeverința nr.115 din 13.01.2003, pentru realizarea de norme la.
Potrivit art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțial, se acordă în baza formulării unei cereri tip, al cărui conținut este reglementat de art. 28 din Ordinul 340/2001, cerere ce se analizează în baza actelor originale ce trebuie anexate obligatoriu, respectiv, carnet de muncă, carnet de asigurări sociale, acte din care să rezulte vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizat în alte sectoare de activitate, diplomă de studii, adeverință privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contract colectiv de muncă, adeverință privind condițiile de muncă speciale sau deosebite, dovada certificării stagiului de cotizare, adeverință din care să rezulte încetarea calității de asigurat.
Casa Județeană de Pensii, după analizarea cererii și actelor anexate, emite, în conformitate cu art. 82 din Legea nr. 19/2000, decizie de admitere sau respingere a cererii de pensionare, ce trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept, în baza cărora s-a emis decizia, iar, în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei către persoana solicitantă, aceasta o poate contesta în instanță, conform art. 87 din actul normativ.
Este adevărat că potrivit art. 86 din Legea nr. 19/2000, Casa Județeană de Pensii, are obligația legală de a emite decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii, însă acest termen trebuie respectat în condițiile în care cererea de pensionare are anexate în original și copie toate documentele enumerate de art. 82 din Legea pensiilor și art. 28 din Ordinul nr. 340/2001, acte pe care - nu le-a atașat cererii depuse prin poștă la Casa de Pensii, în acest sens comunicându-i-se, prin scrisoarea nr. 10413 din 09 iunie 2008.
Astfel, în mod corect, a concluzionat instanța de fond că în prezentul litigiu nu se pune problema existenței dreptului reclamantei -recurente de a beneficia de pensionare anticipată, cu verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislația specială în această materie, în situația în care - nu a urmat procedurile legale administrative reglementate de Legea nr. 19/2000 și Ordinul nr.340/2001, în materia pensiilor și asigurărilor sociale, casele județene de pensii, fiind abilitate legal a verifica îndeplinirea condițiilor în baza cărora se acordă drepturile persoanelor asigurate, numai după parcurgerea procedurilor speciale, finalizate prin emiterea unei decizii, persoana solicitantă pretins lezată în drepturile sale se poate adresa instanței de judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs, potrivit căruia instanța de fond a analizat greșit actele și lucrările dosarului, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată a fost acela de obligare a intimatei să-i emită decizia de pensionare în favoarea lui -, Curtea constată că nu este fondat întrucât recurenta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000 și Ordinul nr. 340/2001, nu a completat formularul tip al cererii de pensionare și nu a depus în original și copie toate documentele enumerate de art. 82 din Legea pensiilor și art. 28 din Ordinul 340/2001, singura instituție abilitată prin lege să se pronunțe în sensul admiterii sau respingerii cererii de pensionare este Casa Județeană de Pensii, în a cărei rază teritorială locuiește persoana solicitantă, care poate contesta decizia emisă în fața instanțelor judecătorești în termenul prevăzut de legea specială.
Nici motivul de recurs potrivit căruia se încadrează în prevederile art. 42, 46 și 481din Legea nr. 19/2000, beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare nu este întemeiat în condițiile în care intimata nu a emis o decizie de admitere sau de respingere cererii de pensionare a lui -, după analizarea îndeplinirii cerințelor legale, numai după ce această instituție se pronunță în acest sens, instanța investită cu o contestație în conformitate cu Legea nr. 19/2000, analizează legalitatea și temeinicia deciziei, inclusiv a îndeplinirii acestor condiții.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Dâmbovițaa concluzionat că acțiunea reclamantei nu este întemeiată în condițiile în care - nu a respectat procedurile legale speciale, reglementate de Legea nr.19/2000 și Ordinul nr.340/2001, nu a depus la intimată documentele prevăzute de aceste acte normative, în baza cărora, D putea emite decizie de pensionare sau de respingere a cererii, sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta-, cu domiciliul ales în M, str. -, - și - Intrarea Trestiei, nr.1, județ D, împotriva sentinței civile nr.1714 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtăCasa Județeană de Pensii D,cu sediul în Târgoviște,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
- - - - - - -
GREFIER,
Red. MS
Tehnored. MC
2 ex/07.04.2009
fond. nr- Tribunal
fond., G
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana