Asigurări sociale. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 584

Ședința publică din 24 martie 2009

PREȘEDINTE: Mihail Decean

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3589/PI din 04.11.2008 a Tribunalului Timiș, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent personal, iar pentru pârâta intimată se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.

Reprezentanta instituției pârâte solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3589/PI din 04.11.2008 a Tribunalului Timișs -a hotărât respingerea acțiunii reclamantului, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect recalcularea pensiei, cu următoarea motivare:

"Conchizând că, veniturile dovedite prin adeverința depusă la dosar, reprezentând premii sau suplimentări salariale în acord global nu reprezentau o formă de retribuire specifică activității de proiectare, că, deci, acestea nu erau incluse în salariul de bază, că reprezentând sporuri salariale, acestea nu se identifică celor enumerate în anexa 1 la OUG nr. 4/2005, nefiind deci luate în calculul pensiei potrivit legislației anterioare adoptării Legii nr. 19/2000, că acestea nu aveau caracter permanent, fiind obținut sporadic, după cum rezultă din adresă, în măsura în care erau depășite sarcinile stabilite în planul unității ( conform art. 39 și art. 40 alin. 1 din Legea nr. 57/1974), că reținerea din aceste venituri a contribuției de asigurări sociale nu este suficientă pentru valorificarea lor la calculul pensiei, în baza principiului contributivității, instanța constată că cererea promovată este nefondată, urmând aor espinge.

Instanța constată în acest sens că hotărârile judecătorești depuse la dosar pentru ilustrarea practicii judiciare în materie nu pot conduce la soluția de admitere a acțiunii, dat fiind că, nu constituie izvor de drept în sistemul actual, nu ilustrează o practică majoritară la nivelul întregii țări, iar, pe de altă parte, nu procedează la analizarea tuturor actelor normative mai sus citate, care stabilesc natura juridică a veniturilor cu privire la care reclamantul solicită valorificarea în calculul pensiei."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, motivat prin aceea că în mod greșit nu i s-a luat în calcul la stabilirea drepturilor sale de pensie veniturile realizate, conform adeverinței nr. 2466 din 30.05.2008 a "" B, aflată la dosar.

Recursul este fondat.

Este adevărat că practica judiciară a instanțelor judecătorești, cu excepția deciziilor Instanței Supreme date în judecarea recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, în actualul sistem judiciar;

cu toate acestea, însă, atunci când persoanele aflate în situații analoage instanțele judecătorești le soluționează diametral opus cererile deduse judecății, având același obiect, se încalcă principiul nediscriminării privindu-le pe acelea dintre părți cărora li se resping astfel de cereri, comparativ cu acele părți cărora cererile li se admit;

or, o astfel de situație este necesar să fie evitată și nu cultivată, pentru a nu da naștere la noi procese cu invocarea discriminării bazate pe legitimă, consacrată în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie și pentru instanțele naționale din țările care au ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, între care se numără și România.

Având în vedere astfel de raționamente, respectiv practica judiciară constantă a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea cauzelor cu obiectul celei de față, în sensul admiterii acțiunilor civile având obiectul arătat, cât și inexistența unor temeiuri de drept care să justifice schimbarea acestei practici, urmează a se aprecia greșita aplicare a legii, ca motiv de recurs în cauză și să se dispună admiterea recursului reclamantului și a acțiunii sale introductive de instanță.

Aplicând dispozițiile art. 304 punct 9 din Codul d e procedură civilă, respectiv potrivit cu dispozițiile art. 312 (1), (2) și (3) din același cod de legi,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 3589/PI din 04.11.2008 a Tribunalului Timiș, dată în dosar nr-, pe care o modifică în tot, astfel:

admite acțiunea reclamantului recurent împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, pe care o obligă să-i recalculeze reclamantului pensia pentru limită de vârstă luând în calcul veniturile realizate prin adeverința nr. 2466 din 30.05.2008 a

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR p., JUDECĂTOR,

- - - -, - -

În concediu de odihnă

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

- -

Red. / 04.06.2009

TehnoredA./ 09.06.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Timiș

Președinte:Mihail Decean
Judecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara