Asigurări sociale. Decizia 6301/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(3413/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6301/

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1207 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 46575/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - obligația de a face.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 05.11.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.1207 din 12.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B; a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei începând cu 01.12.2005, cu luarea în considerare a sporului de vechime astfel: pentru perioada 01.07.1976-01.11.1977 în cuantum de 5%; pentru perioada 01.11.1980- 01.11.1982 în cuantum de 7%; pentru perioada 01.07.1984-01.11.1987 în cuantum de 15%; obligă pârâta la plata diferenței dintre pensia încasată și pensia ce i s-ar cuveni în urma recalculării de la data 01.12.2005 la zi; a fost respinsă cererea de anulare a deciziei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantei i s-a deschis dreptul de pensie pentru limita de vârsta și de muncă depusă la data de 01.12.1999 conform deciziei emise la data de 08.12.1999, în temeiul Legii nr.3/1977.

Reclamanta a contestat procentele de vechime luate în considerare de Casa de Pensii la stabilirea și calcularea pensiei, depunând în dovedire adeverința nr.1225/27.02.2006 eliberată de DSP-MB, depusă la Casa de Pensii, privind sporul de vechime realizat în perioada în care a avut calitatea de salariat.

S-a reținut că potrivit art. 164 din Legea nr.19/2000, sporul de vechime se determină până la data de 01.04.1992 în raport de anumite procente prevăzute în mod expres de lege.

Din cuprinsul calcului referitor la elementele care au condus la determinarea punctajului mediu anual, s-a reținut că sporul de vechime a fost luat în calcul însă pentru anumite perioade într-un procent mai mic decât cel stabilit de Legea nr.19/2000.

Astfel, cererea reclamantei este întemeiată, urmând a fi revizuită pensia, începând cu data de 01.12.2005 cu luarea în considerare a procentelor corecte pentru perioadele 01.07.1976-01.11.1977, 5%, 01.11.1980-01.11.1982 - 7%, și 01.07.1984-01.11.1987 - 15%.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata-recurentă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea recursului în drept se invocă temeiul de drept prevăzut de art. 304 pct. 9) și 3041proc. civ.

În motivarea în fapt se arată că Casa locală de pensii sector 5, a valorificat drepturile de pensie prin decizia contestată în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 164 din Legea nr.19/2000, sporul de vechime și perioadele la care a făcut referire contestatoarea.

Recurenta susține că decizia de pensionare împreună cu buletinul de calcul și actele aferente dosarului de pensie au fost depuse la dosarul instanței, împreună cu verificările efectuate.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu conform art. 3041proc. civ. Curtea urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Curtea reține că Tribunalul a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o aplicare corectă a legii la starea de fapt.

Astfel, Tribunalul a reținut pe baza înscrisurilor depuse la dosar că contestația formulată este întemeiată deoarece intimatei-contestatoare nu i-au fost luate în calcul sporul de vechime pentru mai multe perioade în care și-a desfășurat activitatea profesională.

Critica recurentei potrivit căreia Casa de Pensii Locale sector 5 ar fi valorificat drepturile de pensie constând în sporul de vechime, iar decizia de pensionare împreună cu buletinul de calcul și actele aferente dosarului au fost depuse la instanța de fond și aceasta le-ar fi ignorat nu este fondată pentru următoarele argumente.

Curtea examinând înscrisurile existente la dosarul de fond pe baza cărora Tribunalul a admis acțiunea, constată următoarele.

La filele 5-8 din dosarul de fond se află buletinul de calcul al decizie de pensie contestate, din care nu rezultă că perioadele reținute de instanțe de fond ca fiind perioade pentru care s-a contribuit la sistemul asigurărilor de pensie ar fi fost luate în considerare.

Prin urmare în mod temeinic și legal Tribunalul a reținut că potrivit adeverinței de la fila 11 din dosarul de fond se menționează perioadele reprezentând sporul de vechime în muncă și procentele pentru perioadele respective, adeverință eliberată de Spitalul Clinic, "Prof. Dr. Th., pentru care se confirmă că pentru întreaga perioadă s-au reținut și virat cotele individuale cât și cele ale angajatorului la fondului CAS.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1207 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46575/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

7.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 6301/2009. Curtea de Apel Bucuresti