Asigurări sociale. Decizia 655/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.655
Ședința publică din data de 9 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.243 din 20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, fila 7, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr- contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. 2486/20.12.2007 emisă intimată.
În motivarea contestației, petenta a arătat că decizia nr.1234/29.10.2007 a fost atacată la, iar prin decizia 2486/20.12.2007 emisă de Dis -a răspuns că anularea nu a avut la bază criterii medicale, ci neîndeplinirea procedurii de încadrare în gradul de invaliditate, respingându-i-se contestația.
A mai susținut că, la soluționarea contestației, conform legii 19/2000 modificată, pârâta era obligată să consulte, al cărui aviz era obligatoriu și definitiv, iar prin neîndeplinirea acestei obligații respingerea contestației este vădit neîntemeiată, iar potrivit fișelor medicale și deciziilor privind incapacitatea de muncă suferă de mai multe boli și nu are voie să facă efort fizic.
În cauză a fost administrată proba cu acte.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că deciziile contestate, au fost emise în condiții de legalitate, reclamanta neprezentându-se la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.
S-a mai arătat că deciziile nu au fost anulate pe criterii medicale, ci în urma constatării unor înscrieri și înregistrări neconforme cu realitatea.
Prin sentința civilă nr. 243 din 20.02.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat decizia nr. 2486/20.12.2007 emisă de D și decizia nr. 1234/29.10.2007 emisă de D -
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin decizia nr. 1234/29.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă nr. 1021/2003, 1017/2004, și nr. 1009/2003 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Prin decizia nr. -/2.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 6845 RON reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004-01.11.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art. 56 alin. 6 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.
Or, se poate constata că deciziile asupra capacității de muncă, menționate în cuprinsul deciziei de anulare nr.1234/29.10.2007, au devenit definitive prin necontestare și au intrat în circuitul juridic civil, producând efecte depline, astfel că nu este posibilă revocarea acestora în mod unilateral. Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional care a intrat în circuitul civil nu poate fi anulat decât în baza unei hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu actul respectiv, sau a unei hotărâri civile prin care s-a dispus anularea actului respectiv.
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical Controlul a avut loc în baza HG nr. 13/08.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001.
Cu ocazia acestui control, s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
S-a reținut că CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Având în vedere că decizia de anulare a deciziilor anterioare asupra capacității de muncă a fost contestată, atât la oficiul de expertiză, cât și la instanța de judecată la termenele prevăzute de lege și nu a devenit definitivă, potrivit dispozițiilor art.56(6) din Legea nr.19/2000, aplicabile prin analogie, intimata nu putea să dispună nici măsura încetării plății pensiei și a recuperării sumei de 6845 lei prin decizia nr.-/2.11.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata conform art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.
A susținut recurenta că s-a reținut în mod greșit că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că documentele medicale depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală. De asemenea, în speță, nu e obligatorie consultarea B, ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.
În plus, recurenta a arătat că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei documente medicale sau faptul dacă deține documente medicale și nu a fost expertizată de către medicul specialist.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că, în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Raportat la faptul că pârâta nu a respectat procedura prev. de art. 56 alin. 2 din Legea 19/2000 care acordă un termen de 45 de zile pentru rezolvare, urmând a se emite o decizie cu consultarea obligatorie și nu facultativă, astfel cum susține recurenta, a, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta nu și poate invoca propria sa culpă.
Din actele dosarului, reiese fără putință de tăgadă că reclamanta a înțeles să conteste implicit și decizia nr.1234/29.10.2007.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312. proc.civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.243 din 20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 mai 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
CP/FA
2008-03-04
2 ex.
Trib.D nr-
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena