Asigurări sociale. Decizia 663/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 663

Ședința publică de la 21 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 865 din 11.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind CASA JUD. DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezint mandatar G pentru recurenta asistat de avocat și consilierul juridic pentru intimata CASA JUD. DE PENSII I, lipsă fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen.

Avocat pentru recurenta arată că are delegație pentru asistență juridică gratuită și că nu are de formulat alte cereri.

Consilierul juridic pentru intimata CASA JUD. DE PENSII I arată că nu are de formulat alte cereri

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare. Consideră că tribunalul a admis în mod greșit excepția autorității de lucru judecat deoarece nu există tripla identitate prevăzută de lege. Precizează că cele două dosare au obiecte diferite. Arată că prima instanță nu a procedat la cercetarea fondului cauzei.

Consilierul juridic pentru intimata CASA JUD. DE PENSII I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că tribunalul a admis în mod corect excepția autorității de lucru judecat deoarece în cele două cereri se solicită exact același lucru și se referă la același stagiu de cotizare. Pe fond se face o confuzie cu privire la situația de fapt și de drept.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 865/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fiind a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea 19/2000, decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 zile de la comunicare.

Chiar dacă petenta solicitat revizuirea deciziei de pensie nr. -/14.07.2004, aceasta și- întemeiat cererea pe dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000 care privesc contestația împotriva unei astfel de decizii.

Prin sentința civilă nr. 1204/20.06.2007, Tribunalul Iași respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, ca tardiv formulată. Contestația formulată în cauza nr-, în care s- pronunțat sentința mai sus menționată, fost formulată împotriva aceleași decizii de pensionare, respectiv -/14.07.2004.

Potrivit dispozițiilor art. 1201 Codul civil, este lucru judecat atunci când doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.

Prin prezenta cerere se contestă aceeași decizie de pensie emisă în 14.07.2004 de către Casa Județeană de Pensii I, solicitându-se calcularea pensiei cu luarea în calcul unui stagiu complet de cotizare de 15 ani.

Văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea contestatoarei .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține recurenta că cererea sa de revizuire formulată în prezenta cauză poartă această titulatură și este întemeiată, ca prevedere procedurală, pe art. 89 din Legea nr. 19/2000, iar ca norme de fond pe OUG 102/1999 și HG 1550/2004.

Examinarea acestei cereri de revizuire de către prima instanță raportat la prevederile art. 87 din Legea nr. 19/2999, și identificarea astfel a unei pretinse identități de cauză cu cea a dosarului nr- excede principiului disponibilității.

Cererea de revizuire prevăzută de art. 89 din Legea nr. 19/2000 are o arie de aplicabilitate mai întinsă decât revizuirea ori contestația în anulare din procedura civilă. Revizuirea drepturilor de asigurări sociale permite și chiar obligă la acordarea tuturor drepturilor de asigurări sociale celor ce sunt îndreptățiți la a le primi.

Dreptul său la o pensie calculată corect nu l-a pierdut niciodată și, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, trebuie să-i fie recunoscut și acordat.

Solicită a se aprecia că nu există identitate de obiect și cauză între cele ale prezentului litigiu și cele din dosarul nr- al Tribunalului Iași, iar excepția autorității de lucru judecat a fost în mod greșit admisă.

Ca urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

În recurs au fost depuse în extras, OUG 102/1999 și Legea 79/1999 de ratificare a Cărții sociale europene revizuită.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 87 din Legea 19/2000, decizia de admitere/respingere a pensionării poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărui rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare. Articolul 88 din Legea 19/2000 arată că decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.

Pe de altă parte, art. 89 din Legea 19/2000 (modificată prin Legea 577/2003) prevede:

"(1) În situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați.

(2) La sfârșitul fiecărui an calendaristic drepturile de pensie se revizuiesc din oficiu, dacă elementele avute în vedere la calculul inițial al pensiei, pentru perioadele de stagiu ulterioare datei de 1 aprilie 2001, au suferit modificări înscrise și confirmate în Declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, depusă de angajator până la data de 31 decembrie a fiecărui an la casa teritorială de pensii.

(3) Drepturile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (2) se cuvin și se acordă cu data de 1 ianuarie a anului următor".

Ca urmare, procedura de revizuire se referă la operațiunile efectuate de Casa Județeană de Pensii, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, neputând fi dispusă direct de către instanță.

În fapt, solicitând instanței "revizuirea" deciziei de pensionare nr. -/14.07.2004, în mod corect a reținut prima instanță că temeiul de drept al cererii contestatoarei este art. 87 din Legea 19/2000, deoarece acesta prevede procedura atacării în fața instanței de judecată a unei decizii de pensionare.

În consecință, având în vedere că aceeași decizie nr. -/14.07.2004 a mai făcut obiectul unei judecăți între și Casa Județeană de Pensii I, prin sentința civilă nr. 1204/20.06.2007 a Tribunalului Iași (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 676/6.11.2007 a Curții de APEL IAȘI ) fiind respinsă ca tardivă contestația, în cauză sunt întrunite cele trei elemente cerute de art. 1201 cod civil (părți, obiect și cauză) pentru existența autorității de lucru judecat, astfel cum a constatat și prima instanță. În cauza de față nu s-au prezentat elemente noi cu privire la excepția tardivității reținute prin prima sentință, pentru a se putea trece la soluționarea fondului cererii contestatoarei, motiv pentru care și această cerere este tardivă, operând astfel autoritatea de lucru judecat.

Față de considerentele expuse,în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul contestatoarei și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 865/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier,

Red.

Tehnored.

13.11.2008 - 2 ex.

Tribunalul Iași: -

-

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 663/2008. Curtea de Apel Iasi