Asigurări sociale. Decizia 720/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 720

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V împotriva sentinței civile nr. 874 din 28 08 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind și CASA LOCALĂ DE PENSII B, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul. reprezentații recurentei Casa jud. de Pensii V și ai intimatei Casa locală de Pensii Bîrlad.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentei.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

La interpelarea instanței, intimatul precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Recursul nu este motivat pe nici unul din cele 9 puncte ale art. 304 Cpc. Nu a depus nici o probă nouă în susținerea recursului. Instanța de fond a dovedit că erau erori în decizia de pensionare. Acest proces nu este decât o răzbunare a directorului de la Casa jud. de Pensii Solicită menținerea sentinței instanței de fond.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr.2334/89/25.06.2007pe rolul Tribunalului Vaslui, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii V, repararea pagubei cauzate prin refuzul nejustificat de rezolvarea cererilor de recalculare a pensiei evaluate la 1600 lei, obligarea pârâtei la plata de daune morale și cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr.2890/89/20.08.2007,contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimații: Casa Locală de Pensii Bârlad și -, în calitate de director, anularea deciziei nr.44797 din 20.02.2007, obligarea Casei Județene de Pensii V și Casei Locale de Pensii Bârlad să emită o decizie ținând cont de sentința civilă nr.1675/07.09.2006 a Tribunalului Vaslui, să-i plătească contestatorului diferențele bănești rezultate din recalculare, inclusiv rata inflației, dobânzile, precum și cheltuielile de judecată.

La termenul de judecată din data de 15.11.2007 această cauză a fost conexată la cea înregistrată sub nr. nr.2334/89/25.06.2007 pe rolul aceleiași instanțe.

La termenul de judecată din data de 29.05.2008, contestatorul a precizat că înțelege să se judece și cu intimatul, directorul Casei Județene de Pensii

Ulterior, contestatorul a solicitat și anularea deciziei nr.44797/17.08.2007 emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin sentința civilă nr.1675/07.09.2006 a Tribunalului Vaslui, Casa Județeană de Pensii Vaf ost obligată să emită în favoarea contestatorului o decizie de pensionare în baza punctajului stabilit.

Cu toate că a formulat și o cerere de recalculare a pensiei pentru un stagiu suplimentar de contribuție, contestatorul a arătat că, în mod nejustificat, nu a primit nici decizia de recalculare, nici drepturile bănești recalculate.

Contestatorul a mai arătat că, la data de 09.02.2007, contestatorul a solicitat o nouă recalculare în baza unei adeverințe privind sporul de șantier de care a beneficiat în anul 1973 și nici această cerere nu a primit răspuns în termenul legal.

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, probe încuviințate de către instanță și administrate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Vas olicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect, întrucât, odată cu emiterea deciziei nr.44797 din 20.02. 2007, s-a răspuns și la cererea contestatorului din 09.02.2007 privind luarea în calcul a sporului de șantier de care acesta a beneficiat în cursul anului 1973.

Intimata a mai arătat că sentința civilă a fost pusă în executare abia la data de 17.08.2007, prin emiterea deciziei nr. 44797și că s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, motiv pentru care apare ca fiind nefondată cererea acestuia de obligarea a casei de pensii la plata de daune morale.

Casa Locală de Pensii Bârlad a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat, solicitând respingerea contestației.

Prin sentința civilă nr.874/28.08.2008 a Tribunalului Vaslui, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Locale de Pensii Bârlad și s-a respins contestația formulată de contestator în contradictoriu cu acest pârât, s-a admis în parte contestația formulată de în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii V, s-a dispus anularea deciziei nr.44797/20.02.2007 emisă de intimată, s-a menținut ca fiind legală decizia nr.44797/17.08.2008, intimata fiind obligată să emită în favoarea contestatorului o decizie de recalculare a pensiei, care va avea ca bază de calcul un punctaj mediu anual de 2, 65067. Prin aceeași hotărâre, Casa Județeană de Pensii Vaf ost obligată să plătească contestatorului suma de 381 lei, cu titlu de diferență drepturi de pensie și la plata sumei de 13,9 lei, cu titlu de dobândă legală aferentă acestei sume calculată până la data de 31.12.2007. S-a respins contestația formulată în contradictoriu cu - și. Casa Județeană de Pensii Vaf ost obligată să plătească contestatorului suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale și suma de 1563 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-au respins celelalte capete de cerere formulate de către contestator.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.1675/2006 a Tribunalului Vaslui, Casa Județeană de Pensii Vaf ost obligată să emită pe numele contestatorului o decizie de pensionare în baza unui buletin de calcul care a stabilit un punctaj total de 78,02338, aferent unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, ceea ce înseamnă

Un punctaj mediu de 2,600 puncte de pensie. Perioada lucrată după pensionare avută în vedere prin această hotărâre este 01.01.2004-01.07.2005.

Contestatorul a solicitat executarea acestei hotărâri și recalcularea pensiei, iar pe data de 09.02.2007, s-a solicitat a se avea în vedere și cuantumul sporului de șantier de care a beneficiat în anul 1973.

Casa Județeană de Pensii Vap rezentat instanței decizia nr. 44797/20.02.2007, prin care s-a răspuns cererilor de recalculare pe care le-a formulat contestatorul. Prima instanță a reținut că, deși ca dată a emiterii deciziei apare 20.02.2007, în cuprinsul acesteia se face referire la cuantumul nemajorat al pensiei din data de 01.03.2007, iar punctajul mediu anual stabilit prin această decizie este mai mic decât cel stabilit prin sentința ce trebuia executată.

Pe data de 17.08.2008, Casa Locală de Pensii Bârlad emite decizia nr.-, prin care stabilește în favoarea contestatorului o pensie corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 2,- puncte, începând cu data de 01.12.2005.

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul au fost înlăturate de către prima instanță, întrucât prin această lucrare s-a calculat și punctajul la pensie pentru perioada 01.01.2005-30.06.2005, fără a se observa că această perioadă a fost deja avută în vedere în sentința civilă nr.1675/2006 a Tribunalului Vaslui.

S-au reținut de către instanța de fond concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză de către experții și.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata diferenței drepturilor de pensie, s-a reținut că acesta este fondat, urmând a fi obligată Casa Județeană de Pensii Vaf ost la plata către contestator sumei de 381 lei, cu acest titlu. În temeiul disp.art.1088 din Codul civil, intimata a fost obligată și la plata sumei de 13,9 lei, cu titlu de dobândă legală aferentă acestei sume calculată până la data de 31.12.2007.

În temeiul disp.art.139 alin.3 din Legea nr.19/2000 și art.2 din nr.HG13/2004, s-a reținut ca fiind fondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Casa Locală de Pensii Bârlad.

În temeiul disp.art.35 din Decretul nr.31/1954 și art.89 din Legea nr.19/2000, s-a reținut ca fiind nefondată contestația formulată în contradictoriu cu - și.

S-a reținut ca fiind fondat capătul de cerere privind obligarea Casei Județene de Pensii la plata de daune morale, având în vedere refuzul nejustificat al intimatei de a executa o hotărâre judecătorească și de da curs cererilor contestatorului în acest sens. Cu toate acestea, s-a reținut ca fiind exagerat cuantumul daunelor morale solicitate de către contestator.

În temeiul disp.art.274 din Cod.proc.civ, s-a reținut ca fiind fondată și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plat cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Casa Județeană de Pensii V, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Datorită faptului că sentința civilă nr. 1675/2006 a Tribunalului Vasluia fost pusă în executare ulterior emiterii deciziei nr.44797/20.02.2007, punctajul stabilit prin această hotărâre nu se regăsește în această decizie, dar recalcularea drepturilor de pensie nu are nici o legătură cu punerea în executarea acestei hotărâri.

Prin cererea nr.3883/16.02.2007, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinței nr.369/02.02.2007, fiind emisă în acest sens decizia nr.44797/20.02.2007. Ulterior, recurenta susține că a constatat calcularea greșită a sporului de șantier, astfel încât revizuit această decizie, emițând decizia nr.44797/27.05.2008.

Se mai invocă faptul că prima a instanță nu a precizat care dintre cele două decizii nr.44797emise la data de 20.02.2007 se anulează.

Se mai susține că diferența de pensie ce trebuie plătită contestatorului este mai mică, întrucât acestuia i-au fost plătite deja parte din sumele datorate, conform anexei intitulate: "situația diferențelor de pensie pentru perioada 01.12.2005-30.05.2008", depusă la dosar.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-a arătat că, în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea disp.art.276 din Cod.proc.civ. în cauză și a obligat-o chiar și la plata onorariul de expert plătit de către intimat expertului.

Recurenta a mai invocat și faptul că în mod eronat prima instanță a obligat-o și la plata daunelor morale către contestator, simpla invocare de către intimat a executării cu întârziere a unei hotărâri judecătorești nefiind de natură a dovedi prejudiciul nepatrimonial suferit de către acesta.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Intimatul a depus la dosar înscrisuri.

Analizând recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ, se reține că acesta este fondat doar în ceea ce privește motivele ce privesc obligarea sa la plata daunelor morale către contestator și cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1675/2006 a Tribunalului Vaslui, Casa Județeană de Pensii Vaf ost obligată să emită pe numele contestatorului o decizie de pensionare în baza unui buletin de calcul care a stabilit un punctaj total de 78,02338, aferent unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, ceea ce înseamnă

un punctaj mediu de 2,600 puncte de pensie.

Contestatorul a solicitat executarea acestei hotărâri și recalcularea pensiei, la data de 23.01.2007, iar pe data de 09.02.2007, acesta a solicitat a se avea în vedere și cuantumul sporului de șantier de care a beneficiat în anul 1973.

Casa Județeană de Pensii Vae mis, la data de 20.02.2007, decizia nr. 44797, care în mod corect a fost anulată de către prima instanță, întrucât, după pronunțarea sentinței civile nr.1675/2006 a Tribunalului Vaslui, care era executorie și se bucura de autoritate de lucru și cererea de executare a acesteia formulată de către contestator, recurenta nu mai putea emite o decizie prin care drepturile de pensie cuvenite în favoarea intimatului să fie stabilite prin luarea în considerare a unui punctaj mediu anual mai mic decât cel stabilit prin această hotărâre judecătorească.

Se mai reține că recurenta își invocă în cauză propria culpă atunci când invocă faptul că din dispozitivul primei instanțe nu rezultă care dintre cele două decizii de pensii emise în favoarea contestatorului la aceeași dată, 20.02.2007, ar fi fost anulată.

În ceea ce privește diferența de pensie ce trebuie plătită contestatorului se reține că în mod corect aceasta a fost stabilită de către prima instanță, nefiind dovedit în cauză în mod legal faptul că intimatului i-ar fi fost plătite deja parte din sumele datorate.

Se reține însă că în cauză intimatul-contestator a susținut, însă nu a reușit să dovedească că ar fi suferit un prejudiciu nepatrimonial prin faptele recurentei Casa Județeană de Pensii V, respectiv atingerile aduse dreptului său la viață, sănătate, integritate corporală, înfățișare fizică, cinste, onoare, demnitate, prestigiu, reputație, liniște și intimitate. Pentru aceste considerente, se reține că despăgubirile materiale acordate de către prima instanță intimatului pentru calcularea eronată și cu întârziere a drepturilor sale de pensie constituie o reparație echitabilă a prejudiciului suferit de către acesta.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată recurenta, se reține că în mod corect și având în vedere culpa procesuală a acesteia, prima instanță a obligat Casa Județeană de Pensii V la plata cheltuielilor pe care contestatorul a dovedit că le-a efectuat în cauză, chiar dacă a admis doar în parte pretențiile acestuia. Se reține însă că în mod eronat a fost luat în calcul și onorariul de expert plătit expertului, a cărui lucrare a fost înlăturată de către prima instanță cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. urmează să se admită recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V și să se modifice în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul de a se respinge cererea contestatorului privind plata daunelor morale și a fi obligată intimata la plata sumei de 594 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile nr.874 din 28.08.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte:

Respinge cererea contestatorului privind plata daunelor morale.

Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 594 lei, cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored:;

2 EX.- 03.12.2008;

Jud. fond:- Tribunalul Vaslui:-;

- .

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 720/2008. Curtea de Apel Iasi