Asigurări sociale. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 97
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de către recurentul Grupul Școlar Industrial " " V împotriva sentinței civile nr. 1026 din 2.10.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimată fiind -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Vaslui cu nr-, reclamanta - a solicitat obligarea pârâtului Grupul Școlar Industrial " " la plata ajutorului de deces în cuantum de cinci salarii, diminuat cu suma de 1270 lei, potrivit art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul ei, cadru didactic titular la Grupul Școlar Industrial " ", a decedat la data de 10.12.2007. În luna aprilie 2008, prin cererea înregistrată cu numărul 2239/16.04.2008, a solicitat acordarea ajutorului de deces, diminuat cu suma de 1270 lei, însă plata nu s-a făcut.
Reclamanta a depus copii de pe înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, întrucât plata acestor sume se realizează din bugetul asigurărilor sociale, iar prin adresa nr. 17811/26.05.2008, Casa Județeană de Pensii V i-a comunicat că acordarea celor cinci salarii se va face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 1026 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Vasluia admis acțiunea reclamantei - împotriva pârâtului Grupul Școlar Industrial " " V, care a fost obligat să achite reclamantei ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii (ale persoanei decedate), diminuat cu suma de 1270 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Soțul reclamantei, decedat la data de 10.12.2007, a fost cadru didactic titular la Grupul Școlar Industrial " ". Conform art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, ajutorul de deces în cazul decesului unui cadru didactic este în sumă de cinci salarii ale persoanei decedate, această dispoziție fiind în concordanță și cu prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, care stabilește acest drept.
Drept consecință, instanța a apreciat ca fiind fondată acțiunea, în contextul în care dispozițiile art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 prevăd acordarea acestor drepturi moștenitorilor defunctului ce a fost cadru didactic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Grupul Școlar Industrial " ".
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susține că solicitarea reclamantei este neîntemeiată, deoarece unitatea nu se face vinovată de neacordarea acestui drept. Plata sumei solicitate de reclamantă nu poate fi efectuată din bugetul asigurărilor sociale de stat fără acceptul Casei Județene de Pensii, mai ales că pentru orice sumă calculată și virată eronat, fără respectarea legislației, se calculează și se plătesc penalități și majorări de întârziere, după caz.
Mai susține recurentul că nu se poate substitui instanței judecătorești în pronunțarea unei sentințe care să stabilească în mod clar legalitatea plății unui drept, atâta vreme cât legislația este contradictorie și nu se aplică unitar la nivel național.
Prin întâmpinarea formulată, intimata - a solicitat respingerea recursului, arătând că recurentul nu oferă nici o explicație întemeiată pentru faptul că a decis să ignore prevederile art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 248/6.03.2008 și cele ale hotărârii Comisiei paritare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean V nr. 1/14.04.2008, ascunzându-se în spatele unei simple opinii a Casei Județene de Pensii
În recurs nu au fost administrat probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc civilă Curtea, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptățiți este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale.
Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care prevede, în art. 98 alin. 1 lit. f, că asigurații sistemului public au dreptul, în afară de pensie, la ajutor de deces. Art. 126 alin. 1 din același act normativ prevede că, în cazul decesului asiguratului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionat de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acestuia, oricare persoană care face această dovadă. Conform alin. 2, cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS, conform prevederilor art. 5 alin. 3.
Art. 128 din Legea nr. 19/2000 prevede că ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces, plata fiind făcută de către angajator, în cazul decesului unei personae care își desfășoară activitatea pe bază de contract individual de muncă, conform art. 135 lit. a din același act normativ.
Din examinarea acestor prevederi legale, se constată că există un singur ajutor de deces, care se acordă în aceleași condiții, se suportă din același fond, respectiv din bugetul asigurărilor sociale, și se achită de către angajator. Ajutorul de deces este un drept de asigurări sociale acordat asiguraților sistemului public, care se organizează și funcționează pe baza principiilor enumerate în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Prin lege specială sau prin contracte colective de muncă, pot fi prevăzute ajutoare pentru salariați, inclusiv ajutor de deces, altul decât cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, însă, pentru a reține natura lor juridică diferită, este necesar ca aceste ajutoare să fie suportate de către angajator, deci plata lor să nu se facă din bugetul asigurărilor sociale.
Așadar, ajutorul acordat în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, reglementat prin art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, este același cu ajutorul acordat în caz de deces al oricărui asigurat al sistemului public, reglementat ulterior prin art. 98 alin. 1 lit. f din Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește cuantumul acestui ajutor, ținând seama de succesiunea în timp a celor două acte normative, precum și de dispozițiile art. 198 din Legea nr. 19/2000, conform cărora orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă, se constată că acest cuantum se stabilește anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS și a fost plătit intimatei, care a solicitat cuantumul de cinci salarii, diminuat însă cu suma de 1270 lei.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în tot sentința, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Grupul Școlar Industrial " " V, prin reprezentat legal, împotriva sentinței civile nr. 1026/2 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu Grupul Școlar Industrial " " V.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored. /
02.ex.
20.02.2009
Tribunalul Vaslui
jud.
jud.
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
07 Februarie 2009
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Carmen