Cerere recalculare pensie. Decizia 1577/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1577

Ședința publică din data de 08 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Dicu Aurel

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana

Grefier C -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în mun. S, str. - - împotriva sentinței civile nr. 1115 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii S, și reclamanta intimată, asistată de avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurentă, a solicitat instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru reclamanta intimată, a solicitat instanței respingerea recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, considerând că în mod corect a fost admisă acțiunea cu consecința obligării pârâtei să emită în favoarea reclamantei a unei decizii prin care pensia de urmaș să fie calculată prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani.

Consilier juridic, având cuvântul în replică, a învederat instanței că din buletinul de calcul depus la dosar reiese că de la bun început la stabilirea punctajului mediu anual s-a luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, contestația reclamantei fiind nefondată.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursul formulat în cauză.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr- din data de 17.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care să-i recalculeze pensia de urmaș prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu data de 1.12.2005 precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi dintre cele cuvenite și cele încasate efectiv în baza deciziei nr.- din 15.08.2005 începând cu data de 1.12.2005, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii arată că prin decizia nr.-/15.08.2005 i s-a recalculat pensia de urmaș în conformitate cu OUG 4/2004, aprobată prin Legea 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 și HG 550/2005, dar cu toate acestea, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost calculat la 30 de ani și nu la 20 de ani.

Susține reclamanta că soțul său predecedat, a exercitat meseria de vagonetar subteran apoi ajutor minier subteran la exploatarea minieră din 25.07.1957 până la 30.12.1990 făcând parte din categoria celor care ar fi beneficiat de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special motiv pentru care drepturile de pensie de urmaș trebuiau calculate prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani.

În susținerea cererii contestatoarea a depus la dosar decizia nr.- din 15.03.1991, decizia nr.- din 15.08.2005 și buletinul de calcul din 15.08.2005 privind evaluarea pensiei.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că drepturile de pensie cuvenite reclamantei au fost corect stabilite.

Prin sentința nr. 1115/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis contestația având ca obiect "Legea 19/2000" privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Pârâta a fost obligată să emită în favoarea reclamantei o decizie prin care să-i recalculeze pensia de urmaș prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu de cotizare de 20 ani, începând cu 1.12.2005.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferențele de drepturi dintre cele cuvenite potrivit prezentei hotărâri și cele încasate în baza deciziei nr.- din 15.08.2005, începând cu 1.12.2005.

Pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este beneficiara unei pensii de urmaș după soțul predecedat în acest sens fiind emisă decizia nr.- din 19.02.1997 în baza Legii nr.3/1977.

Urmare a recalculării drepturilor de pensie ale reclamantei în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 și ale HG 550/2005 s-a emis decizia nr. - din 18.05.2007.

Autorul reclamantei a realizat un stagiu complet de cotizare de peste 20 de ani în condiții speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, în prezent abrogată prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.

Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.(1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca.

Persoanele care au vechime în munca prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

De asemenea, potrivit art.2 alin.3 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Totodată, conform art. 77 alin.2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, n situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin.(1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

Potrivit art.43 alin.1 din același act normativ, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, iar conform art.20 lit. a) din aceeași lege, n sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere faptul că autorul reclamantei a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în condiții speciale instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.77 alin.2 combinat cu art.43 din Legea nr.19/2000, cu referire la art.20 lit. a) din aceeași lege și art.2 alin.3 din nr.HG1550/2000, în sensul că pensia de urmaș cuvenită reclamantei trebuie calculată raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani astfel cum s-a calculat inițial.

De asemenea, instanța reține că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în recurs în interesul legii, statuând că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin.(2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Față de considerentele anterior arătate, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată contestația și, în consecință, a dispus ca recalcularea pensiei reclamantei să se facă luând în considerare pentru stabilirea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 de ani, începând cu 1.12.2005.

Totodată a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferențele de drepturi dintre cele cuvenite potrivit prezentei hotărâri și cele încasate în baza deciziei nr.- din 15.08.2005 începând cu data de 1.12.2005.

În baza art. 274 din codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, pârâta Casa Județeană de Pensii Saa rătat, în esență, că dosarul de pensie al soțului decedat, cât și dosarul de urmaș al contestatoarei au fost recalculate conform nr.HG 1550/2004, în baza nr.HG 267/1990 (subteran), pensia de urmaș fiind corect stabilită.

Contestatoarei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47 din Legea nr. 19/2000, prevederi la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată, prevederi care sunt aplicabile persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. Prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/2008, decizie dată în recurs în interesul legii, nu sunt aplicabile în speța de față, acestea fiind aplicabile recalculărilor efectuate în baza Legii nr. 19/2000, iar în speța de față nu este aplicabilă, motivat de faptul că obiectul l-a constituit aplicarea prevederilor OUG4/2005 raportat la prevederile nr.HG 1550/2004.

Pârâta recurentă a apreciat că în mod nelegal instanța de fond a obligat-o la recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu de 20ani, având în vedere că la recalcularea pensiei, Casa Județeană de Pensii Sau tilizat stagiul de cotizare de 20 ani, potrivit prevederilor nr.HG 267/1990.

În drept, pârâta recurentă a invocat prevederile art. 115 - 118 Cod procedură civilă, nr.HG 1550/2004, OUG4/2005, HG267/1990.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

În susținerea întâmpinării, reclamanta intimată a arătat, în esență, că drepturile sale de urmaș trebuiau calculate în baza art. 2 al. 4 din Normele de aplicare a HG1550/2004, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani și nu de 30 ani, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40/22.09.2008, dată într-un recurs în interesul legii.

Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit Buletinului de calcul nr. -/15.08.2005 privind evaluarea pensiei de urmaș a reclamantei intimate, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 30 ani (f 7 - dosar fond).

În conformitate cu prevederile art. 2 din nr.HG 1550/2004, "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".

La determinarea punctajului mediu anual recalculat al autorului reclamantei, defunctul, s-a utilizat în mod legal stagiul complet de cotizare de 30 de ani, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Or, prin art. 8, Legea nr. 3/1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani pentru bărbați, acesta fiind stagiul de cotizare avut în vedere și de către pârâtă la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei.

Prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu s-a stabilit un stagiu de cotizare diferit, ci s-a reglementat posibilitatea pensionării la cerere cu reducerea vârstei pentru persoanele care au lucrat cu grupa I de muncă.

Prin urmare, autorului reclamantei intimate nu îi sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, acestea fiind aplicabile persoanelor ale căror drepturi s-au deschis după data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Această interpretare a fost apreciată ca fiind corectă și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40/22.09.2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara și s-a constatat că dispozițiileart. 77alin. (2) raportat laart. 43alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat deart. 14din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, în esență, că au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii instanțele care au considerat că pentru persoanele pensionate în bazaLegii nr. 3/1977stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.

Astfel, s-a arătat că "Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.

De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat deLegea nr. 3/1977.

Prin urmare, singurele facilități oferite deLegea nr. 3/1977persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiileart. 14din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea că, potrivit dispozițiilorart. 43șiart. 77alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă."

date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile date în soluționarea recursurilor în interesul legii au un caracter obligatoriu, prevăzut expres de art. 329 al. 2 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în totalitate sentința nr. 1115/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii. Modifică în totalitate sentința nr.1115 din 14 mai 2009 Tribunalului Suceava, pronunțată în dosar nr-, în sensul că respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2009.

Președinte Judecători Grefier

Red.

Thred.

2 ex.30.12.2009

Jud.fond

Președinte:Dicu Aurel
Judecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Bratu Ileana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1577/2009. Curtea de Apel Suceava