Cerere recalculare pensie. Decizia 2257/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi 3/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2257/

Ședința publică din data de 07 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recursului formulat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.6844 din data de 05.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21027/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant-având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 10 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.34622/03.04.2009, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții împrejurarea că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 23.03.2009, respectiv la data de 30.03.2009 de către intimatul-reclamant întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente adverse până la acest termen de judecată.

Intimatul-reclamant prin avocat întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimatul-reclamant prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor dezvoltate pe cale de întâmpinare.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6844/05.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului

fost obligată pârâta să emită decizie în baza OUG nr. 4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de de ani.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

În considerente a reținut că prin decizia nr. 70236/30.06.2005 emisă de Casa Locala de Pensii Sector 2 B, în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 aprobate prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 733/2005, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limita de vârstă cuvenite reclamantului.

În privința stagiului complet de cotizare ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual, instanța a reținut că acesta este de 25 de ani, în loc de 30 de ani, cum a reținut pârâta.

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, decizia inițiala de stabilire a pensiei fiind din data de 25.11.1983,

astfel cum rezultă din buletinul de calcul. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Aceasta întrucat potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".

În Legea nr. 3/1977 se arată la art. 14 că pentru o activitate desfășurată în grupa întâi de muncă de cel puțin 20 ani stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

În speța de față, reclamantul a desfășurat timp de de 8 ani, 10 luni și 15 zile lucru în grupa I de muncă, respectiv 21 ani, 8 luni și 19 zile în grupa a Il-a de muncă, perioada recunoscută și de pârâtă, conform buletinului de calcul, fiind îndreptățit la recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile privind incidența dispozițiilor din Legea nr. 19/2000 și considerarea acestei perioade ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă. În speța de față, pensia reclamantului a fost stabilita în baza legislației anterioare Legii nr. 19/2000, findu-i aplicabile dispozițiile HG nr. 1550/2004, care fac trimitere la Legea nr. 3/1977.

În consecință, instanța a admis cererea și a obligat pârâta să emită o decizie în baza OUG nr. 4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârsta cuvenită reclamantului, retroactiv, începand cu data de 01.07.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

În baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că prin sentința mai sus menționata instanța de fond a admis contestația formulata și a dispus obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la emiterea unor decizii prin care să stabilească în favoarea contestatorului, cu începere din data de 01.09.2005, o pensie în funcție de un stagiu complet de cotizare de 25 ani.

Recurenta solicită instanței să constate că reclamantului nu-i sunt aplicabile prevederile art.8 alin.2 coroborat cu art.14 alin.1 din Legea nr. 3/1977, în sensul că reclamantul nu a lucrat 25 ani în grupa a ll-a de muncă ci doar 21 ani și 8 luni și 19 zile.

Astfel, potrivit art.8 și art.14 din Legea nr.3/1977: Persoanele încadrate în muncă care au o vechime de cel puțin 30 ani bărbații și 25 ani femeile, sunt pensionate, la cererea lor, și la împlinirea vârstei de 60 ani, bărbații și 55 ani femeile."

Astfel, potrivit art.14: Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;

b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă.

Pe această bază, persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații;

b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa a-II-a de muncă".

În conformitate cu aceste prevederi legale, recurenta a învederat instanței că reclamantul nu îndeplineste condițiile prevăzute de art.14 alin.1 în sensul că reclamantul a lucrat 21 ani și 8 luni și 19 zile în grupa a-ll-a de muncă și nu a lucrat 25 ani în grupa a-ll-a de muncă, așa cum prevede art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977.

În acest sens recurenta consideră că, prin pronunțarea unei hotărâri care obligă Casa de Pensii la emiterea unei noi decizii de pensionare având în vedere "un stagiu complet de cotizare de 25 ani" instanța de judecata a interpretat greșit prevederile legale.

Având în vedere cele arătate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, prin decizia civila ce se va pronunțe, modificarea sentinței civile nr. 6844/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 21027/3/AS/2008, în sensul respingerii acțiunii formulate de recurentul, ca fiind netemeinică și nelegală.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

S-a constatat astfel, că stagiul complet de cotizare în situația reclamantului este cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 3/1977, conform dispozițiilor exprese ale art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004.

Or, art. 14 din Legea nr. 3/1977 reglementează dreptul la stabilirea pensiei cu vechime integrală, al persoanelor care au lucrat cel puțin 20 de ani în locurile de muncă încadrate în grupa I, s-au 25 de ani în grupa a-II-a situația în speță, având în vedere că reclamantul-intimat a lucrat în grupa Iop erioadă de 8 ani, 10 luni și 15 zile, iar în grupa a-II- 21 de ani, 8 luni și 19 zile, stagiul realizat în grupa I impunându-se valorificat pentru identitate de rațiune având în vedere că munca desfășurată în această grupă presupune un grad mare de expunere la risc, scopul legii fiind cu atât mai mult realizat.

Rezultă, din toate dispozițiile enumerate, fără echivoc, că vechimea necesară și suficientă pentru deschiderea dreptului la pensie pentru vechime integrală și implicit, stagiul complet de cotizare în cazul reclamantului, este de 25 de ani.

Se constată așadar că hotărârea primei instanțe e temeinică și pronunțată cu aplicarea corectă a legii, astfel că recursul formulat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr. civ.

Constatând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea recursului respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 pr. civ. o va obliga pe aceasta la plata către intimat, a cheltuielilor de judecată în valoare de 600 de lei, reprezentând onorariu avocat avansat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6844 din data de 05.11.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21027/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 07.04. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 EX./15.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 2257/2009. Curtea de Apel Bucuresti