Recalculare pensii. Decizia 2256/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi 284/2009

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2256/

Ședința publică din data de 07 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER:

**************************

Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant G, împotriva sentinței civile nr.7034 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.20865/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului, având ca obiect"recalculare pensie"

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant G, personal, lipsind intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea recurentului-reclamant G, acesta legitimându-se cu buletinul de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Recurentul-reclamant G, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.

Curtea, din oficiu, în raport de dispozițiile art.306 alin.(1) Cod proc. civ. invocă excepția nulității recursului, pentru depunerea cu întârziere a motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant G, având cuvântul pe excepția invocată din oficiu, arată că lasă soluționarea acesteia la aprecierea Curții.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția nulității recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.7034 din data de 12.11.2008, pronunțată în dosarul nr.20865/3/AS/2006, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este pensionat în baza Legii nr.19/2000, începând cu data de 19.10.2004, conform deciziei de pensionare nr.-/02.12.2004.

În conformitate cu prevederile art.169 din Legea nr.19/2000, reclamantul a solicitat emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie, anexând adeverințele nr.5867 din data de17.11.2004, nr.8975 din data de 17.12.2007 și nr.774 din data de 08.02.2008, eliberate de Spitalul Clinic de Ortopedie - și TBC Osteoarticular""B, din cuprinsul cărora rezultă că reclamanta a încasat venituri suplimentare, sub formă de sporuri și compensații, neînscrise în carnetul de muncă.

Prin decizia nr.-/11.09.2008, emisă de Casa locală de pensii sector 6 B pe parcursul cercetării judecătorești, au fost valorificate, în întregime, sporurile și compensațiile atestate de adeverințele depuse la dosarul de pensionare, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Luarea în considerare a acestor venituri, rezultă din buletinul de calcul atașat deciziei și anume, din partea a doua a acestuia, intitulată"Date privitoare la activitatea în muncă",sumele obținute fiind consemnate la coloanele corespunzătoare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, însă fără a-l motiva în termenul legal, reclamantul

În ședința publică din data de 07.04.2009, din oficiu, Curtea a invocat excepția nulității recursului, având în vedere dispozițiile art.303 Cod proc. civilă, coroborate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod proc. civilă și în raport de faptul că recurenta nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs, motivele acestuia (nu a indicat, deci, temeiurile de fapt și de drept ale recursului) și că, ulterior, abia la data de 17.03.2009, aceasta a depus la dosarul cauzei motivele de recurs.

Analizând, potrivit dispozițiilor art.137 Cod pr. civilă, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de reclamantul G excepție invocată de C, din oficiu și având în vedere și dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține că această excepție este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, soluționând recursul pe cale de excepție, va constata că acesta este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Codul d e procedură civilă reglementează, prin norme imperative (de strictă aplicare), cazurile și condițiile în care se pot exercita căile extraordinare de atac, împotriva hotărârilor judecătorești.

Astfel, în art.303 alin.1 și alin.2 Cod pr. civilă, se prevede că:

"(1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

(2) Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.".

Potrivit dispozițiilor art.306 alin.1 Cod proc. civilă:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.2.".

Conform dispozițiilor art.103 alin.2 Cod proc. civilă:

"Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea disopune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.".

Curtea constată că hotărârea fondului a fost comunicată recurentului-reclamant G la data de 05.12.2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflată la fila dosar fond, iar memoriul curpinzând motivele de recurs (filele 6 și 7 dosar recurs) a fost depus la dosar după mai bine de trei luni, abia la data de 17.03.2008, deci cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate.

Față de acest aspect, recursul declarat de reclamantul G apare ca fiind nemotivat în termenul legal de 15 zile, prevăzut de dispozițiile art.301 din Codul d e procedură civilă coroborate cu dispozițiile speciale ale Legii nr.19/2000, aplicabile în materia pensiilor - termen calculatpe zile libere, potrivit dispozițiilor art.101 alin.1 Cod proc. civilă.

Analizând excepția nulității recursului, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din data de 07.04.2009, Curtea, față de dispozițiile art.303 alin.1 și alin.2 Cod proc. civilă, citate mai sus, reține că recurentul-reclamant nu a formulat motivele de recurs în termenul legal - întrucât acestea nu au fost indicate în cuprinsul cererii de recurs, ci printr-un memoriu separat, depus tardiv la dosarul de recurs, abia la data de 17.03.2009.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod proc. civilă, va admite excepția nulității și va constata că recursul declarat de recurentul-reclamant G este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant G, împotriva sentinței civile nr.7034 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.20865/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 15.05.2009

Jud.fond:;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2256/2009. Curtea de Apel Bucuresti