Cerere recalculare pensie. Decizia 2340/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2340/R/2009
Ședința publică din data 3 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Bobos
JUDECĂTOR 3: Eugenia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1408 din 21 Mai 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare la dosar, formulată de pârâta intimată și înregistrată la data de 2 noiembrie 2009.
Curtea, văzând că atât recurentul, prin cererea de recurs, cât și intimata prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.1408/21 mai 2009 s-a respins ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C pentru drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat recalcularea pensiei având în vedere că pârâta nu i-a luat în calcul sporurile de care a beneficiat iar sporul de vechime a fost luat în calcul doar sporadic.
Susținerile reclamantului au fost apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate întrucât sporul de vechime este cel prevăzut de art.164 din Legea 19/2000 până la 1 aprilie 1992 iar după această dată, cel înscris în cartea de muncă.
Cât privește încadrarea reclamantului în condițiile speciale, nu s-a făcut dovada în acest sens astfel că pârâta nu a avut în vedere această situație specială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivele aflate a 2-.5 s-au arătat în esență următoarele:
- Prima instanță greșit a făcut aplicarea art.164 din Legea 19/2000 în sensul că pot fi luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual numai veniturile înscrise în cartea de muncă, atâta vreme cât prin Adeverința nr.1654/10 iunie 2008 s-a făcut dovada unor venituri a căror nesocotire ar duce la încălcarea principiului contributivității.
- Cu privire la încadrarea în grupa de muncă potrivit Legii 226/2006, greșit Casa Județeană de Pensii Car espins aplicarea acestui act normativ pentru cei pensionați anterior datei de 1 aprilie 2001, deși aceasta este o lege specială și în ceea ce privește pe reclamant există dispoziție clară, cuprinsă în anexa 2 la pct.17 unde este indicată Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA B iar la pct.18 este indicată Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA
Actele doveditoare sunt depuse de angajator la solicitarea Casei județene de Pensii C pentru perioada 1 aprilie -1 iulie 2006.
Recursul nu este întemeiat.
Prin acțiunea sa, reclamantul a solicitat Tribunalului Cluj să oblige pe pârâta Casa Județeană de Pensii C să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în calcul a tuturor sporurilor ce au alcătuit venitul brut în temeiul căruia s-a plătit CAS începând cu 1 dec.2005 și la recalcularea pensiei să se ia în considerare dispozițiile Legii 226/2006 în sensul ca după însumarea tuturor punctelor realizate în perioada anilor lucrați să fie împărțită la un nr.de 25 de ani și nu de 30 de ani, începând cu 1 ian.2007. S-a solicitat obligarea pârâtei și la plata diferențelor ce vor rezulta în urma recalculării.
Reclamantul s-a pensionat în temeiul Legii 3/1977, fiindu-i stabilită pensia în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.
Prin adeverințele 1654 și 1655 din 10 mai 2008 reclamantul a făcut dovada unor venituri suplimentare constând în diferite sporuri de care a beneficiat în calitate de mecanic de locomotivă, dar pârâta nu a luat în considerare la recalcularea pensiei acele venituri și nici nu i-a făcut aplicarea Legii 226/2008.
În fapt, pensia reclamantului, stabilită inițial în baza Legii 3/1977 a fost recalculată prin Decizia -/14 febr.2006 în temeiul OUG4/2005 (102), apoi prin Decizia -/11 dec.2008 (contestată în acest dosar 4).
La stabilirea punctajului mediu anual casa de pensii a luat în considerare veniturile înregistrate în cartea de muncă a reclamantului, fiind avut în vedere sporul de vechime - procentual, adeverința depusă de reclamant nefăcând dovada unei situații diferite, mai mult decât atât actul cuprinde date contradictorii, mai nefavorabile reclamantului decât cele avute în vedere, ca spre exemplu - lunile ianuarie și februarie 1976, pentru care adeverința cuprinde spor de vechime de 33 lei, respectiv 29 lei ce nu reprezintă 3% din venit, așa cum s-a calculat de pârâtă sau pentru perioada martie - decembrie 1976 din adeverință nu rezultă obținerea vreunui venit, dar la stabilirea punctajului s-a luat în calcul un venit de 2180 lei și 3% spor de vechime.
În raport de dispozițiile OUG4/2005 casa de pensii a procedat corect stabilind punctajul mediu anual potrivit art.4 alin.1 din actul normativ de mai sus, în temeiul actelor aflate în arhiva sa și având în vedere stagiul complet de cotizare prev. de Legea 3/1977.
Cererea reclamantului de a se face aplicarea Legii 226/13 iunie 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale este de asemenea neîntemeiată, având în vedere data la care acesta s-a pensionat (anterior datei de 1 aprilie 2001) și dispozițiile art.15 din Constituție, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Recursul reclamantului fiind așadar nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1408 din 21.05.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./4ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Bobos, Eugenia