Cerere recalculare pensie. Decizia 3578/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2206/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3578/

Ședința publică de la 20.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.485/21.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25950/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității recurentului-reclamant, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Recurentul-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.485/21.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limita de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 47/21.02.2006 emisă de SC SA.

În considerente a reținut că prin potrivit buletinului de calcul nr. -, emis de Casa Locală Sector 6 B, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 si OUG nr.4/2005.

Din buletinul de calcul atașat deciziei contestate, se observa ca parata a luat in considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent, venituri atestate de adeverința 47/21.02.2006 emisa de SC SA.

Veniturile realizate în sistem de acord global și alte câștiguri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:

Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art. 1, Decretul nr. 389/ 1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Ordonanța de Urgență nr. 4/2005 stabilește prin art.1 și 2 că recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/ 2000.

Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 se precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord, se menționează în anexa 1 Ordonanței că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.

S-a mai reținut de către Tribunal că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

Acest principiu este reiterat în Legea nr. 19/ 2000 prin art. 2, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, față de cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința că nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Prin urmare, pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public, în considerarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 4/2005 enunțat anterior și a adeverințelor eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr. 19/2000, este construită în jurul acestui principiu fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecvența legiuitorului.

Pe de o parte se afirmă în art. 2 al legii cadru că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motivul că nu ar fi avut caracter permanent. Ceea ce este relevant nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre parții.

În prezența unei dualități de reglementare, instanței judecătorești îi revine sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a reținut că în baza art. 89 alin. 1 din legea nr. 19/2000 a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2008 cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 47/21.02.2006, emisă de SC SA.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că a specificat în acțiunea inițială contrat Casei de Pensii, că, dacă acțiunea nu îi este aprobată, va solicita returnarea integrală a contravalorii asigurărilor sociale și contravaloarea inflației aferentă, cu dobânzile respective.

Prin ședința din 21.01.2009 recurentul a renunțat la aceste pretenții și a depus, așa cum a indicat și în acțiunea inițială, în termenul legal de 45 de zile contestație pentru recalculare.

În aprilie 2008 recurentul s-a înscris în audiență obținută după 75 de zile la data de 30.06.2008 la directorul Casei de Pensii Sector 6 și i s-a comunicat că numai prin justiție poate căpăta drepturile.

Intimata nu a formulat intampinare.

In recurs nu s-au admnistrat probe noi.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul a beneficiat de pensie anticipata partiala in baza deciziei nr.4568/28.02.2006, drepturile de pensie fiind recalculate prin decizia nr.-/18.05.2006 emisa de Casa Locala de Pensii Sector 6, in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000.

Nemultumit de faptul ca la recalcularea drepturilor de pensie nu au fost luate in considerare si veniturile realizate in acord global, recurentul-reclamant a solicitat Casei de Pensii emitente a deciziei, recalcularea drepturilor sale in functie de toate veniturilor atestate de adeverința nr. 47/21.02.2006 emisă de SC SA.

In acest sens, recurentul a depus o cerere la care a anexat adeverinta respectiva, cerere care a fost inregistrata la Casa Locala de Pensii Sector 6 cu numarul 22078/2.11.2006, asa cum rezulta din inscrisul de la fila 19 dosar fond. Intimata nu a solutionat aceasta cerere in termenul prevazut de Legea nr.19/2000, recurentul fiind nevoit sa revina cu o noua solicitare pe care a inregistrat-o sub nr. -/30.06.2008 si, ulterior sa sesizeze instanta judecatoreasca.

Retinand considerente instantei de fond cu privire la temeinicia cererii recurentului de a-i fi recalculate drepturile de pensie in functie de toate veniturile atestate de adeverința nr. 47/21.02.2006 emisă de SC SA, in baza principiului contributivitatii, Curtea constata ca recurentul are dreptul la aceasta recalculare de la data de 01.12.2006 si nu de la data de 1.07.2008.

Astfel, asa cum am aratat, recurentul a depus pentru prima data cererea de recalculare si adeverinta mentionata la Casa Locala de Pensii Sector 6 la data de 2.11.2006, fiind inregistrata cu numarul 22078. acest fapt rezulta si din actele depuse de intimata in dosarul de fond, deoarece prin citatie i s-a pus in vedere sa anexeze cererea si inscrisurile depuse de reclamant sub nr.22078/2.11.2006. Printre inscrisurile depuse de intimata a fost si adeverința nr. 47/21.02.2006 emisă de SC SA.

In aceste conditii, Curtea constata ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.169 al.3 din Legea nr.19/2000, potrivit carora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Cum cererea de recalculare s-a depus la data de 2.1.1.2006, Curtea, vazand si dispozitiile art.312 Cod procedura civila, va admite recursul si va modifica sentinta recurata in parte, în sensul că va obliga pârâta să recalculeze drepturile de pensie începând cu 01.12.2006, menținand celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.485/21.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25950/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI.

Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:

Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie începând cu 01.12.2006.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./11.06.2009

Jud. fond:

HG

Președinte:Amelia Farmathy
Judecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 3578/2009. Curtea de Apel Bucuresti