Cerere recalculare pensie. Decizia 425/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 425/R/2010

Ședința publică din data 23 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 3: Dana Cristina

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 2941 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- precum și recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reciproc părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 februarie 2010 reclamantul a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtă iar la data de 23 februarie 2010 pârâta a înregistrat întâmpinare la recursul declarat de reclamant.

Se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de pârâtă reprezentantului reclamantului care arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia solicitând cuvântul în susținerea recursului.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.

Solicită reprezentantul reclamantului admiterea recursului declarat de acesta, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligarea pârâtei să procedeze la recalcularea pensiei iar apoi să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a salariului brut realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile care au alcătuit salariul brut al reclamantului conform adeverinței nr. 1115 din 14.04.2008, începând cu data de 01.12.2005. Totodată să fie obligată pârâta să plătească retroactiv diferența dintre pensia primită și cea care va rezulta în urma recalculării începând cu data de 01.12.2005 precum și la plata cheltuielilor de judecată. Raportat la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia ca nefondat, pârâta fiind înafara legii atunci când își motivează susținerile pe prevederile HG nr. 1550/2004.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 26.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să ia in considerare la calculul pensiei cuvenite reclamantului toate sporurile de care a beneficiat începând cu data de 01.12.2005, date cuprinse în adeverința nr. 1115/14.04.2008 emisă de către C - de și să recalculeze drepturile cu titlu de pensie, cu luarea în considerare a dispozițiilor Legii nr. 226/2006, în sensul că punctajul realizat în perioada anilor lucrați să fie împărțit la 25 ani si nu la 30 de ani, începând cu data de 01.01.2007. S-a solicitat și plata retroactivă a diferenței dintre pensia cuvenită si cea achitată efectiv.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a refuzat să ia în calcul la stabilirea cuantumului pensiei toate veniturile pe care acesta le-a realizat în acord global, sporuri si alte drepturi precum și grupa specială de muncă, în baza Legii nr. 226/2008, cu toate drepturile ce i se cuvin.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că Legea nr. 226/2006 este o lege specială, de aplicabilitate specifică. Pentru încadrarea în condiții speciale de muncă, locurile de muncă trebuie să fie prevăzute în anexa nr. lal egii. Pentru aceasta, potrivit art. 4 din normele de aplicare, trebuie depuse un număr de trei documente, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Reclamantul nu se încadrează însă în prevederile acestei legi.

Totodată, conform prevederilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, nu se iau in calcul sporurile cu caracter permanent care nu sunt prevăzute în anexa la.OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005.

S-a mai arătat că, potrivit nr.OUG 4/2005, nu fac parte din baza de calcul a pensiilor, formele de retribuire în acord, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.

Prin sentința civilă nr. 2941 din 26 octombrie 2009, Tribunalului Cluja admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C fiind obligată să emită o nouă decizie cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate în adeverința nr. 1115/14.04.2008 emisă de către C-N - de, începând cu data de 01.01.2007 și să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului ținând cont de aplicarea prevederilor Legii nr. 226/2006, în sensul că punctele realizate de reclamant să fie împărțite la 25 ani și nu la 30 ani.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 1.115/14.04.2008 eliberată de către C-N - de din care rezultă că a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, prime si compensații în perioada 1966-1995. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art. 5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct. 2 si 3 din nr.OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, prima instanță, în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a reținut ca fiind întemeiată acțiunea acestuia, pârâtă fiind obligată să ia în calcul sporurile si indemnizațiile cuprinse în adeverința nr. 1115/14.04.2008 eliberată de către C-N - de, respectiv veniturile suplimentare menționate în acest act. Aceste sporuri au fost luate în considerare de către prima instanță începând cu data de 01.01.2007, care este luna următoare datei înregistrării cererii de recalculare la Casa Județeană de Pensii C, conform Legii nr. 250/2007.

Referitor la recalcularea pensiei reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 226/2006, instanța de fond a constatat că, începând cu 01.04.2001, sunt încadrate in condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute de Anexa Reclamantul, având funcția de mecanic locomotivă, se încadrează la pct. 7 din Anexa l la Legea nr. 226/2006. In Anexa 2, la pct. 17, se specifică Călători, iar la pct. 18, de Marfă.

Reținând că sunt aplicabile prevederile prevăzute de lege pentru încadrarea reclamantului în dispozițiile Legii nr.226/2006, prima instanță a obligat pârâta să le aplice în sensul stabilirii punctajului mediu anual realizat de către reclamant prin împărțirea la stagiul complet de cotizare de 25 ani și nu de 30 ani.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Casa Județeană de Pensii C, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant, fără a lua în considerare faptul că, pentru vechimea în muncă realizată în fostul sistem, adică până la data de 01.04.2001, se respectă regulile de stabilire a bazei de calcul reglementate de Legea nr.3/1977, care prevedea că la calculul pensiilor nu se iau în calcul sumele obținute pentru munca în acord.

Se mai susține că prevederile 78 alin.4 din Legea nr.19/2000 se aplică numai începând cu data de 01.04.2001.

Casa Județeană de Pensii C mai susține că sumele prevăzute în adeverințele depuse de către reclamant la dosar nu pot fi luate în calcul la stabilirea pensiei intimatului întrucât, potrivit disp.art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se utilizează, pe lângă salariile brute sau nete și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

În ceea ce privește sumele primite de către intimat cu titlu de prime, se arată că acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislațiilor anterioare și pentru acestea nu se datora contribuția de asigurări sociale, astfel încât în mod greșit prima instanță a obligat recurenta la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestor venituri.

Recurenta mai susține că sporurile de vechime ce se iau în calcul la stabilirea cuantumului pensiei nu pot fi decât cele prevăzute de disp.art.164 din legea nr.19/2000.

Se mai arată că indemnizația de parcurs nu este o sumă strictă, ci aceasta include și sporul de noapte și orele suplimentare, ori sporul de noapte, exprimat în procent, a fost deja luat în considerare de către recurentă.

Casa Județeană de Pensii C mai invocă faptul că reclamantul nu se încadrează în dispozițiile Legii nr.226/2006, având în vedre faptul că acesta a prestat activitate în condiții speciale anterior datei de 01.04.2001, fiindu-i aplicabile disp.art.2 alin.3 din nr.HG 1550/2004, ce prevedeau un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat recurs și reclamantul, criticând-o doar sub aspectul datei de la care pârâta trebuia să fie obligată la recalcularea drepturilor sale de pensie și la plata diferențelor de pensie ce vor rezulta din acest mod de calcul, respectiv 01.12.2005.

În recurs, părțile au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor formulate de către partea adversă.

Analizând recursul formulat de Casa Județeană de Pensii C, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a obligat recurenta să emită o nouă decizie de pensie prin care să ia în considerare la calculul drepturilor de pensie și sumele prevăzute la rubrica venituri suplimentare în adeverința 1115/14.04.2008 emisă de către C-N- de, angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise, în sensul că aceste drepturi de natură salarială au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a sporurilor menționate în această adeverință poate avea drept consecință neluarea acestora în considerare la calculul pensiei cuvenite reclamantului, din moment ce caracterul permanent al acestora și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverința depus[ la dosar.

Potrivit Precizărilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.

Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.

Art.1 din Legea nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

Se mai reține că, prin Precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, se arăta că salariații datorau contribuția de asigurări sociale de stat și pentru premiile plătite din fondul de salarii, astfel că în mod corect prima instanță a obligat pârâta să ia în considerare și aceste venituri la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei.

Se reține astfel ca fiind nefondate și motivele de recurs invocate de către Casa Județeană de Pensii C potrivit cărora drepturile salariale prevăzute în adeverința nr. 1115/14.04.2008 emisă de către C-N- de nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Curtea mai constată că, în cuprinsul acestei adeverințe, indemnizația de parcurs este prevăzută separat de orele de noapte și de sumele de care reclamantul a beneficiat pentru orele suplimentare, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs formulate de către casa județeană de pensii potrivit cărora nu se poate verifica care sunt veniturile incluse în această indemnizație care să nu fi fost deja luate în calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Se mai reține că în mod corect prima instanță a obligat recurenta și la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului-recurent prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, având în vedere faptul că, potrivit disp.art. 1 alin.1 din Legea nr.226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1, printre care, la pct.7, figurează și activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.

Curtea mai reține că, potrivit art.2 din Legea nr.226/2006, perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art. 1, sunt stagii de cotizare în condiții speciale. Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

Conform art.5 din Legea nr.226/2006, pentru asigurații prevăzuți la art.3, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Analizând recursul formulat de reclamantul se reține că acesta este fondat, pentru următoarele motive:

Prin decizia nr. -/11.12.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, s-au recalculat drepturile de pensie ale reclamantului începând cu data de 01.12.2005.

Potrivit disp.art.7 alin.5 din nr.OUG4/2005, pentru persoanele ce depun cererea în prevăzută la alin.3 în termenul de 3 ani de la data plății drepturilor recalculate, drepturile modificate se acordă, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.

În consecință, având în vedere faptul că cererea de recalculare a pensiei în baza adeverinței nr.1115/14.04.2008 emisă de către C-N - de a fost înregistrată în termenul de 3 ani de la data recalculării pensiei reclamantului, se reține că în mod greșit Caf ost obligată la plata drepturilor majorate începând cu data de 01.01.2007.

Astfel, deși prima instanță în mod corect a reținut că intimata-recurentă trebuia să ia în considerare adeverința nr. 1115/14.04.2008 emisă de către C-N - de la calcularea drepturilor de pensie cuvenite recurentului-reclamant, aceasta nu a obligat Casa Județeană de Pensii C la plata drepturilor recalculate începând cu data de 01.12.2005.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de Casa Județeană de Pensii și să se admită recursul declarat de reclamantul -, să se modifice în parte sentința primei instanțe, pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate în adeverința nr. 1.115/14.04.2008 emisă de C-N, începând cu data de 01.12.2005.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul disp.art.274 din Cod.proc.civilă, intimata Casa Județeană de Pensii C va fi obligată să plătească recurentului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 2.941 din 26 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâta să emită o nouă decizie cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate în adeverința nr. 1115/14.04.2008 emisă de C-N, începând cu data de 01.12.2005.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Obligă pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C să plătească recurentului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Respinge recursul formula de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.-23.03.2010;

Jud.fond.:- Tribunalul Cluj:-;

- B.

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 425/2010. Curtea de Apel Cluj