Cerere recalculare pensie. Decizia 5503/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5271/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5503R
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurent împotriva sentinței civile nr.738/F din data de 16.06.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar, la data de 08.10.2009 de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, întâmpinare în dublu exemplar.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, cât și prin cuprinsul întâmpinării, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.738/F/16.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins, ca neîntemeiata, cererea formulata de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: potrivit deciziei de pensionare nr.-/10.12.2003, aflată la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul contestator la data pensionării a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 23 ani, 6 luni și 26 zile, iar drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 10.12.2003.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului pârâta a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.
În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 10.12.2003, la recalculare nu se pot aplica dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 23 ani, 6 luni și 26 zile, dar drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 10.12.2003, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, adică de 30 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către înalta Curte de Casație si Justiție care, soluționând recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 40 din data de 22.09.2008, pronunțată in dosarul nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin (2) raportat la art. 43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistentă socială.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I apare ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul susține că este beneficiarul unei pensii pentru limita de vârsta conform deciziei de pensionare nr. - din data de 10.12.2003 drepturile de pensiei fiind stabilite in conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Prin decizia de pensionare susmenționată s-a constatat ca a realizat o vechime in grupa I de munca de 23 ani 6 luni si 26 zile, vechime stabilita conform Legii nr. 3/1977. In cadrul Legii nr. 19/2000 sunt prevăzute doua categorii de locuri de muncă, mai precis in cadrul art. 19 si art. 20, respectiv locuri de muncă în condiții deosebite și locuri de muncă în condiții speciale.
Cele doua categorii de locuri de munca prevăzute in Legea nr. 19/2000 beneficiază de un tratament juridic egal. de munca au fost inițial stabilite prin Decretul nr. 215 din 1977 publicat in Buletinul Oficial nr. 70 din 16.07.1977, ulterior abrogat. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1025 din 2003 s-a stabilit metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor in locuri de munca in condiții speciale cu referire la art. 20 din Legea 19/2000.
Conform celor menționate in actul normativ susmenționat, in cadrul art. 2 alin. 1 lit. a) se prevede: "Art. 2. - (1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele: a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; (2) încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1)."
Munca efectuata anterior datei de 1 aprilie 2001 se încadrează, conform reglementarilor anterioare si conform deciziei de pensionare, in grupa I de munca. Mai mult, aceeași precizare este prezenta si in cadrul art. 9 din același act normativ: "Art. 9. - Locurile de muncă încadrate în condiții speciale potrivit legii se consideră în aceste condiții și pe perioada încadrată în grupa I de munca conform legislației anterioare, cu excepția activității prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în care și perioada încadrată în grupa II de muncă se consideră în aceste condiții."
De asemenea, din analiza carnetului de munca depus la dosarul cauzei reiese ca recurentul nu a fost încadrat intr-un loc de munca conform art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea 19/2000, funcțiile îndeplinite fiind de revizor tehnic si electromecanic, funcții ce sunt in directa legătura cu siguranța circulației in accepțiunea anexa la Ordinul nr. 215 din 1999 emis de Ministerul Transporturilor.
Având in vedere cele menționate anterior, se solicita admiterea recursului formulat si modificarea sentinței civile nr.738/F pronunțata in ședința publica din data de 19 mai 2009 de Tribunalul Ialomița, cu obligarea Casei Județene de Pensii I la emiterea unei decizii de pensionare prin luarea in considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani.
In drept, s-au invocat dispozițiile Codului d e procedura civila in materia recursului, Legii nr. 19/2000, HG nr. 1025/2003; Ordinul nr. 215/1999 emis de Ministerul Transportului.
Intimata-pârâtă Casa Județeana de Pensii Iad epus întâmpinare, invocând excepția tardivității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul prin motivele invocate contestă decizia nr. -/10.12.2003, iar în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 19/2000 "decizia emisă poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 zile de la comunicare,
In fapt, recurentul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr. -/10.12.2003 drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii 19/2000.
Prevederile art.2 alin.(1) și (2) din Normele Metodologice de aplicare a nr HG 1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.01.2004.
Prevederile mai sus menționate se aplică beneficiarilor de pensie ale căror drepturi au fost stabilite anterior datei de 01.07.1977.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sistemul public se organizează și funcționează având ca principiu, principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani conform Legii nr.19/2000.
Atât la art.14, alin.(2), lit. (a) și (b) din Legea nr.3/1977 cât și
la art. 42 alin (1) din Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute reducerile
vârstelor standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în
grupa I si a II a de muncă si nu a stagiului complet de cotizare care
este de 30 ani.
Drept pentru care, prin recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 ani s-ar crea un precedent care ar discrimina celelalte categorii de pensionari ale căror drepturi au fost stabilite sub incidența aceluiași act normativ, în speță Legea nr. 3/1977.
In drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 19/2000, nr.HG 1550/2004, nr.OUG4/2005 și nr.OUG 100/2008.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat de este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin decizia de pensionare nr.-/10.12.2003, recurentului i-a fost luata in considerare, la data pensionării, o vechime în grupa I-a de muncă de 23 ani, 6 luni și 26 zile, iar drepturile de pensie pentru limita de vârsta ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 10.12.2003. La determinarea punctajului mediu anual al recurentului, s-a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.
Prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Ca atare, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 10.12.2003, la recalculare nu se pot aplica dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr.4/2005.
Deci stagiul complet de cotizare se stabilește in raport de dispozițiile Legii nr. 19/2000, iar nu de cele ale Legii nr. 3/1977.
In ce privește tardivitatea formulării cererii de chemare in judecata, întrucât decizia nr. -/10.12.2003se putea contesta, in baza art. 87 din Legea nr. 19/2000, in termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța competenta, Curtea retine ca in fapt nu s-a solicitat anularea deciziei menționate, ci doar recalcularea pensiei pentru limita de vârsta, cu luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.738/F/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./03.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin