Cerere recalculare pensie. Decizia 5505/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4245/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5505R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA JURIDICĂ împotriva sentinței civile nr.2595 din data de 26.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură s-a depus la dosar, la data de 02.10.2009, de către intimatul, întâmpinare în dublu exemplar.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, cât și prin cuprinsul întâmpinării, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2595/26.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Ministerul Administrației șl Internelor - Casa de Pensii; a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamantului începând cu data de 01.04.2007, cu titlul de pensie militară de serviciu, în temeiul Legii nr. 164/2001.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența dintre pensia militară de serviciu cuvenită conform prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.04.2007.
A obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că prin decizia nr.-/27.02.2006 emisă de Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor au fost stabilite, în temeiul art. 17 din Legea nr. 179/2004, începând cu data de 01.01.2006, drepturile de pensie de serviciu pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului. Decizia a rămas definitivă deoarece reclamantul nu a formulat contestația împotriva acesteia.
Prin cererea nr.-/20.03.2007 petentul a solicitat MIRA să-i fie stabilită pensia militară în temeiul Legii nr.164/2001, însă prin răspunsul comunicat, intimatul a apreciat că posibilitatea de opțiune este rezervată polițiștilor în activitate care nu au un drept de pensie stabilit și nu pensionarilor polițiști, potrivit art.83 din lege. A arătat, de asemenea, că, solicitarea acestuia a fost făcuta după stabilirea pensiei de stat în condițiile Legii nr.179/2004.
Față de poziția exprimată de MIRA, petentul a solicitat instanței, prin cererea de chemare în judecată, recunoașterea dreptului la pensie militară în temeiul Legii nr.164/2001.
Potrivit art. 83 din Legea nr. 179/2004, polițiștii cu drept de pensie de serviciu care au vechime în calitate de militar d e minimum 15 ani pot opta, dacă aceasta îi avantajează, pentru pensie militară de stat, care se calculează și se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul a apreciat că norma menționată se referă fără echivoc la toți polițiștii cu drept de pensie de serviciu, fără a-i exclude pe polițiștii pensionari (aflați în retragere), astfel că este eronată susținerea pârâtului că dispoziția are în vedere doar pe polițiștii ale căror drepturi de pensie nu s-au stabilit încă (cei aflați în activitate). Sintagma "polițiștii cu drept de pensie de serviciu" se aplică atât celor cu drepturile de pensie de serviciu stabilite, cât și celor care, deși îndeplinesc toate condițiile, nu au încă drepturile de pensie de serviciu stabilite, în acest sens fiind principiul de drept "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" pentru că introducerea distincției invocate de intimată ar fi nu numai contrară literei și spiritului textului dispoziției legale, ci și principiului constituțional al nediscriminării și egalității în drepturi a persoanelor aflate în situații identice. De altfel, în același sens sunt și dispozițiile art.3 din Legea nr.179/2004 potrivit cărora de prevederile prezentei legi beneficiază polițiștii în activitate, cei cărora le-au încetat raporturile de serviciu, precum si urmașii acestora.
Prin urmare, deși pensionar, reclamantului trebuie să-i fie recunoscut dreptul de opțiune între pensia de serviciu ca funcționar public cu statut special din unitățile Ministerului Administrației și Internelor și pensia de serviciu ca militar.
Mai mult, tribunalul a apreciat că înainte ca o persoană să poată opta între pensia de serviciu ca funcționar public cu statut special din unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative și pensia de serviciu ca militar, trebuie să fie stabilit cuantumul ambelor pensii, astfel încât beneficiarul să poată alege în cunoștință de cauză. Este adevărat că dispozițiile art. 83 din Legea nr.179/2004 nu impun o obligație expresă de a aduce la cunoștință beneficiarului dreptul său de opțiune, însă noțiunea de opțiune presupune cu necesitate existența variantelor de alegere, în lipsa cărora este iluzorie. Câtă vreme stabilirea celor două categorii de pensii, este în sarcina și competența intimatei, dreptul de opțiune nu se poate exercita decât după ce beneficiarul cunoaște care dintre cele două pensii este mai avantajoasă. Or, până la stabilirea cuantumului celor două pensii este greu de apreciat de beneficiar ce pensie îl avantajează. Stabilirea cuantumului celor două pensii nu implică necesitatea emiterii a două decizii, cum eronat susține intimatul, ci punerea la dispoziția reclamantului a informațiilor necesare, care să permită alegerea pensiei avantajoase și emiterea deciziei corespunzătoare.
Faptul că decizia nr. -/27.02.2006, prin care s-au stabilit drepturile de pensie cuvenite reclamantului ca funcționar public pe Legea nr.179/2004 a rămas definitivă, nu este de natură să împiedice exercitarea dreptului de opțiune recunoscut de art. 83 din Legea nr.179/2004, întrucât acest drept nu este limitat în timp, iar legiuitorul, în interpretarea instanței, a înțeles să-l confere și polițiștilor pensionari. Tribunalul a reținut că dispoziția legală nici măcar nu prevede că exercitarea dreptului de opțiune este irevocabilă, iar o asemenea presupunere ar însemna o abuzivă adăugare sau interpretare a legii, ceea ce nu este permis.
Pe de alta parte, chiar dacă art. 54 din Legea nr.179/2004 prevede că persoana nemulțumită de decizia emisă se poate adresa cu contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia de Contestații din cadrul MIRA, deciziile comisiei putând fi atacate în instanță, aceasta nu constituie o procedură prealabilă obligatorie și a considera că neatacarea acestei decizii definitive nu îi mai dă dreptul reclamantului să promoveze prezenta acțiune, ar însemna o limitare a liberului acces la justiție.
Drept urmare, tribunalul a obligat pe intimată la emiterea unei decizii, prin care să stabilească în favoarea reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.04.2007, drepturile de pensie militară de serviciu în temeiul dispozițiilor Legii nr.164/2001.
Cu privire la data acordării drepturilor, instanța a considerat că față de data de 20.03.2007, când s-a cerut intimatei recunoașterea dreptului la pensie militară de serviciu, acordarea acestora se face în condițiile art.52 alin.1 lit. b) din Legea nr.164/2001, respectiv începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Ministerul Administrației și Internelor, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Recurentul a apreciat că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele aspecte:
Intimatul-reclamant a fost trecut în rezervă la data de 22.12.2005, prin aplicarea prevederilor art.69 lit. a) și d) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, având gradul profesional de agent-șef.
Dosarul de pensionare a fost înregistrat la Casa de pensii a cu nr.736.554/25.01.2006, iar dreptul la pensie i-a fost stabilit în baza documentației din dosar prin Decizia de pensie nr. 143.364/27.02.2006.
Astfel, intimatul a beneficiat de pensie de serviciu anticipată pentru o vechime totală în serviciu de 37 ani, în conformitate cu prevederile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
Măsura dispusă de instanța de judecată este netemeinică și nelegală, deoarece are la bază motivația lipsei posibilității de opțiune între pensia militară de stat și pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 179/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și argumentul adus de către intimat, în sensul că pensia militară l-ar avantaja prin creșterea cuantumului pensiei ca efect al creșterii coeficienților de ierarhizare pentru polițiștii aflați în activitate.
Instanța de judecată a reținut, în mod eronat, că dreptul de opțiune trebuie recunoscut intimatului chiar dacă nu mai este în activitate, iar Casei de pensii i-ar reveni obligația stabilirii cuantumului celor două pensii, deci a încunoștințării/punerii la dispoziția sa a informațiilor necesare, care să-i permită alegerea pensiei mai avantajoase (fără a emite două decizii de pensie în acest sens).
Recurentul a observat că raționamentul instanței este aproape imposibil de pus în practică din mai multe motive.
În primul rând, există o singură instituție specializată în cadrul care soluționează/gestionează dosarele de pensionare ale tuturor celor încadrați în sistemul de poliție din țară.
O astfel de operațiune ar presupune eforturi mult mai mari și ar determina depășirea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea unui dosar de pensionare.
În plus, rolul acestei structuri este de a pune în aplicare prevederile legale în materie de pensii, prevederi legale pe care intimatul este prezumat că le cunoaște din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial și care de altfel conțin prevederi explicite cu privire la modul de calcul al pensiei.
Se presupune deci că fișa de pensie, completată personal de către intimat, fișă care face parte integrantă din dosarul său de pensionare, cuprinde opțiunea expresă a celui care solicită stabilirea dreptului la pensie.
În acest sens, recurentul solicită instanței de judecată să constate că actele dosarului de pensionare sunt întocmite de către unitatea la care este încadrat intimatul, prin compartimentul de specialitate, la care s-ar fi putut adresa intimatul în vederea consilierii, în momentul în care a depus cererea de pensionare.
În opinia recurentului, dreptul la pensie se stabilește o singură dată, la încetarea raporturilor de serviciu, cu condiția ca solicitantul să îndeplinească cerințele prevăzute de lege.
Față de aspectele prezentate și având în vedere cele reținute de către instanța de judecată, recurentul a apreciat că măsura dispusă de instanță este netemeinică și nelegală, dispozițiile art.83 din Legea nr.179/2004, care prevăd dreptul la opțiune între pensia militară de stat și pensia de stat pentru polițiști, aplicându-se polițistului cu vocație la pensie.
Neavând stabilit un drept de pensie, acesta poate opta pentru pensia militară de stat, acordată potrivit Legii nr.164/2001.
Prevederile art.83 din lege sunt imperative, clare și exprese și nu pot fi interpretate în sensul că se adresează atât polițiștilor în activitate (cu drept la pensie de serviciu), cât și polițiștilor care, ulterior stabilirii prin decizie de pensie a calității de pensionar, doresc să devină pensionari militari cu drepturi stabilite conform Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Textul citat folosește noțiunea de polițist astfel cum a fost definită la art. 1 alin.1 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, pentru a desemna "Funcționarul public, cu statut special, -".
Din cuprinsul Legii nr.179/2004, rezultă că legiuitorul face distincție între polițiștii pensionari (care au un drept de pensie stabilit) și polițiștii cu drept la pensie (care au vocație la pensie).
Cu titlu de exemplu, recurentul a menționat că art. 15 din Legea nr. 179/2004 prevede: "polițiștii care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 13 lit. b) și la art. 14 alin.1 lit. b) pot opta între pensie de serviciu anticipată sau anticipată parțial, după caz, și pensia de invaliditate, dacă aceasta este mai avantajoasă".
Așadar, polițiștii care la încetarea raporturilor de serviciu îndeplinesc condițiile pentru stabilirea, fie a pensiei de serviciu anticipate sau anticipate parțial, fie a pensiei de invaliditate, au dreptul de opțiune, deci să aleagă tipul de pensie.
Situația prevăzută de art.83 din aceeași lege este similară (polițiștii cu drept de pensie de serviciu, care au vechime în calitate de militar d e minimum 15 ani, pot opta, dacă aceasta îi avantajează, pentru pensie militară de stat, care se calculează și se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr.164/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare"), la data încetării raporturilor de serviciu, polițistul alegând între pensia stabilită conform Legii nr.179/2004 sau cea stabilită conform Legii nr.164/2001.
Atunci când legiuitorul se referă la drepturile polițistului pensionar, face această precizare, așa cum se constată la art.26 alin.1: "polițiștii pensionari care beneficiază de pensie de serviciu se pot încadra cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, precum și în orice altă formă de muncă prevăzută de Codul muncii, inclusiv în sectorul privat, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrați, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării".
De asemenea, la art.34 și 35 sunt prevăzute drepturile și obligațiile pensionarilor de invaliditate.
Mai mult, la art.36 alin.1 se arată că "la împlinirea vârstei prevăzute de prezenta lege pentru obținerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă, pensionarii de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajează", iar, la alin.2, că "beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul I își mențin dreptul la indemnizația de însoțitor, indiferent de pensia pentru care optează".
În toate situațiile în care legiuitorul se adresează pensionarilor polițiști, folosește sintagmele "beneficiarii pensiei", "polițiștii pensionari", "pensionarii", așa cum reiese și din alte texte de lege: art.58, art.61, art.63, art.65, art.68 etc. Prin urmare, prin sintagma polițiști cu drept la pensie de serviciu nu se face referire și la pensionarii polițiști. Legiuitorul, atunci când se referă la pensionari, utilizează expresii adecvate, distincte, astfel cum reiese și din textul art.3 din Legea nr.179/2004, invocat de instanță pentru motivarea hotărârii pronunțate ("de prevederile Legii nr.179/2004 beneficiază polițiștii în activitate, cei cărora le-au încetat raporturile de serviciu, precum și urmașii acestora ").
Concluzionând, rezultă fără echivoc că dispozițiile art.83 se referă exclusiv la polițiștii cu drept la pensie.
Pe de altă parte, dispozițiile art.83 din lege nu pot fi interpretate în sensul că posibilitatea de opțiune se referă și la pensionarul - polițist trecut în rezervă, pentru simplul motiv, reținut de instanță, că legea nu distinge, deoarece astfel s-ar putea susține faptul că în mod arbitrar pensionarul poate oricând să treacă de la un tip de pensie la altul în funcție de propriul interes. Acest lucru ar apărea posibil deoarece, în opinia instanței, "exercitarea dreptului de opțiune nu este irevocabilă".
Față de aspectele prezentate, recurentul arată că, o dată înscris la pensie, dreptul de opțiune nu își mai regăsește rațiunea, întrucât dreptul la pensie este deja stabilit și reflectă alegerea polițistului pentru acel tip de pensie.
Cercetând hotărârea atacată prin prisma motivelor reținute, se poate observa că instanța de judecată a făcut în mod greșit interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materie, precum și o greșită apreciere a înscrisurilor administrate drept probă în dosar, dispunând o măsură nelegală și netemeinică.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, singura critică, bazată pe mai multe argumente, se referă la incidența art. 83 din Legea nr. 179/2004 cât îi privește pe polițiștii pensionari.
Or, textul în discuție dispune că polițiștii cu drept de pensie de serviciu, care au vechime în calitatea de militar d e minimum 15 ani pot opta, dacă aceasta îi avantajează, pentru pensia militară de stat, care se calculează și se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Textul enunțat nu face așadar nicio distincție între polițiștii în activitate și cei pensionari, situație în care, potrivit unui principiu de bază al sistemului juridic, nu este permis nici interpretului să distingă, ci fixează două condiții pentru a beneficia de dreptul reglementat, anume să existe dreptul la pensia de serviciu, respectiv vechime în calitate de militar d e minimum 15 ani, ambele îndeplinite în speță în persoana reclamantului-intimat, prima prin chiar faptul că el este beneficiarul unei pensii de serviciu anticipate, potrivit art. 13 lit. b) din lege.
Mai mult, art. 83 trimite la prevederile Legii nr. 164/2001, care la art. 3 dispune că de prevederile acesteia beneficiază cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, precum și urmașii acestora, în același sens fiind, de altfel, și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 179/2004, care își găsește aplicarea ori de câte ori textul care întemeiază acțiunea nu dispune altfel.
În consecință, distincția pe care o acreditează recurentul este cu totul artificială, operând în mod nejustificat o diferențiere pe care legea nu o face, neexistând niciun temei obiectiv și rezonabil pentru aceasta, revelator în speță fiind faptul că reclamantul satisface ipoteza art. 83 din Legea nr. 179/2004 cât privește stagiul de cotizare și vechimea în calitatea de militar, dreptul de opțiune pentru trecerea la un alt sistem de pensii fiind perpetuu, esențialul constând în aceea că stagiul de cotizare nu poate fi valorificat simultan în două sisteme de pensii diferite, însă cel realizat într-un sistem poate fi valorificat în altul, potrivit dispozițiilor exprese ale legii.
În considerarea celor expuse, Curtea constată caracterul nefondat al recursului, urmând să-l respingă ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurent MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA JURIDICĂ împotriva sentinței civile nr.2595 din data de 26.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul.
revocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./21.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin
