Cerere recalculare pensie. Decizia 5572/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4512/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5572/

Ședința publică de la 14 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.3182 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32160/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, personal, lipsind recurenta Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții viciul de procedură cu recurenta Casa Județeană de Pensii I, în sensul că din eroare aceasta pentru termenul de azi a fost citată în calitate de "reclamantă" și nu în calitate de "recurentă", cum este în mod corect.

Totodată, se învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.09.2009, întâmpinare din partea intimatului.

Curtea, după deliberare, apreciazăprocedura de citare legal îndeplinităcu recurenta Casa Județeană de pensii I, dat fiind faptul că din dovada de citare aflată la dosar-fila 6, rezultă clar că aceasta a fost citată pentru faza procesuală a recursului.

Totodată, Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu CI seria - nr.- eliberată de Poliția Comunei la data de 03.02.2003.

Intimatul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimatul, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.3182 din data de 15.04.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I și s-a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2007, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverințele nr.2180/27.04.2007 și nr.9230/23.10.2007, emise de SC SA, precum și la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.12.2007 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul este beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.07.2007.

S-a constatat pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare la salariul de bază, atestate de adeverințele nr.2180/27.04.2007, emisă de SC SA parțial rectificată de adeverința și nr.9230/23.10.2007, eliberată de aceeași instituție și acordate reclamantului de angajator cu titlu de acord și prime.

S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că ispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

n privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent". S-a arătat că la pct.IV din același act normativ, legiuitorul a optat pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

S-a reținut că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.

S-a precizat că oua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestație în anulare, recurenta Casa Județeană de Pensii, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9.pr.civ. s-a arătat că otărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, recurenta valorificând din adeverințele depuse numai sporurile cu caracter permanent și nu s-au valorificat veniturile în acord reprezentând câștiguri suplimentare, conform mențiunilor de la art.VI din anexa la.OUG 4/2005.

Mai arată recurenta că în cuprinsul adeverinței depuse la dosar se menționează faptul că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele CAS, fără a se face referire dacă perioada de salarizare reprezintă salariul tarifar de încadrare împreună cu cota procentuală realizată în plus/în minus, perioada în care s-a lucrat, indicarea datei de începere sau de încetare a raporturilor de muncă cu sporurile alocate și temeiul legal.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatorul, având deci un caracter permanent.

Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

În mod corect a reținut instanța de fond că, de vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, se apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Curtea reține ca fiind nefondate și criticile referitoare la adeverințele depuse la dosarul cauzei, întrucât în adeverințele nr.2180/27.04.2007 și nr.9230/23.10.2007 emise Institutul de studii și proiectări hidroenergetice SA s-a menționat perioada în care intimatul a obținut câștiguri suplimentare, temeiul juridic în baza cărora au fost acordate, precum și faptul că aceste venituri au fost încasate în plus față de retribuția tarifară de încadrare, respectiv salariul de bază, fiind incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972 conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.3182 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32160/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

23.10.2009

Jud. fond:;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 5572/2009. Curtea de Apel Bucuresti