Recalculare pensii. Decizia 5571/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.3869/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5571/

Ședința publică de la 14 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiuluiîmpotriva sentinței civile nr.2893 din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.31905/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 7 la data de 13.05.1985, după care, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B - 29.04.2009, conform dovezii de comunicare aflată la dosar-fila 24 și data declarării recursului - 18.05.2009, conform rezoluției aplicate pe fila 2 dosar recurs, din oficiu, invocă și pune în discuția părții prezente, excepția tardivității declarării recursului.

Intimata, personal, având cuvântul asupra excepției invocate, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2893 din data de 07.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului

A obligat pârâta să emită o nouă decizie reclamantei, prin care să recalculeze începând cu 01.07.2005, drepturile de pensie, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr./01.07.2008 eliberată de Bank Sucursala România.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr.-/24.03.2006, intimata a recalculat pensia reclamantei, cu începere din data de 10.07.2005, in baza nr.OUG4/2005, Ia cuantumul de 810 RON.

Din adeverința nr. HR 11/01.07.2008 eliberată de Bank Sucursala România, rezultă că, în perioada 01.06.1993-31.12.1996 contestatoarea a fost salariata Bank Sucursala România, calitate în care a obținut o serie de venituri suplimentare salariului tarifar înscris în carnetul de muncă - prime, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, potrivit art. 1 din Decretului nr. 389/1972, după cum rezultă din chiar cuprinsul adeverinței emise de fostul angajator.

Concluzia primei instanțe a fost în sensul că veniturile suplimentare trebuie să fie luate în calculul pensiei, potrivit principiului contributivității consacrat de art.2. e) din Legea nr.19/2000, precum și în conformitate cu prevederile art. 160 alin. 1 și 5 și art. 164 din Legea nr. 19/2000.

Din buletinul de calcul aferent deciziei contestate, rezultă că, la stabilirea pensiei contestatoarei, intimata a omis luarea în calcul a veniturilor suplimentare de mai sus, cu consecința diminuării nejustificate a cuantumului pensiei.

Împotriva sus menționatei hotărâri, a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304/1 din Codul d e procedură civilă.

Raportând considerentele sentinței civile recurate la prevederile actelor normative în vigoare pentru perioada menționată în adeverință, recurenta a învederat instanței că adeverința nr. /01.07.2008 emisa de - BANK - Sucursala România nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de pct. VI din Anexa G nr.4/2005, în sensul că, din cuprinsul adeverinței nu reiese temeiul legal in baza căruia au fost acordate.

În plus, veniturile suplimentare realizate de intimată nu reprezintă venituri permanente.

Conform prevederilor art.2 din Decretul nr.389/1972, contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat: drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de munca.

De asemenea, prin dispozițiile Decretului nr.92/1976, care reglementează datele ce se înscriu in carnetul de muncă, coroborat cu nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare, se statuează că veniturile realizate in acord global nu se înscriau în carnetul de munca și prin urmare nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale in lumina art. 164 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Or, această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, în sensul excluderii printr-un text de lege expres, respectiv pct. VI din Anexa nr.OUG4/2005, a anumitor categorii de venituri si sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.

A mai arătat recurenta că, prin Decizia nr.736/24.10.2006, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din Anexa la OUG. nr.4/2005 privind recalcularea drepturilor de pensie din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Totodată, s-a susținut că, din cuprinsul adeverinței nu rezultă că angajatorul a plătit contribuția de 2% pentru pensia suplimentară și asupra veniturile realizate în acord, conform art. 65 alin.2 din Legea nr.3/1977, coroborat cu art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966.

La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut in vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (in acest caz, retribuția diminuându-se), prin luarea în considerare numai a retribuției stabilite prin contractul de muncă.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În ședința publică din 14.10.2009, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părții prezente excepția tardivității recursului.

Examinând cu prioritate cauza, conform art. 137 din Codul d e procedură civilă, prin prisma excepției tardivității recursului, Curtea reține următoarele:

Hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la data de 29.04.2009, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a actului de procedură aflată la fila 24 dosarului instanței de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 18.05.2009, conform rezoluției înscrise pe cererea depusă la fila 2 dosarului instanței de recurs, peste termenul legal de 15 zile, calculat pe zile libere, conform art. 101 din Codul d e procedură civilă, de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Prin urmare, Curtea, în raport de dispozițiile art. 301 din Codul d e procedură civilă, va face aplicarea art. 103 din Codul d e procedură civilă, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentaCasa de Pensii a Municipiuluiîmpotriva sentinței civile nr.2893 din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.31905/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

4 ex./26.10.2009.

Jud.fond: /

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5571/2009. Curtea de Apel Bucuresti