Cerere recalculare pensie. Decizia 7347/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 5502/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.7347R

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4921 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.37427/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală pentru motivele arătate în notele scrise pe care le depune, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4921 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.37427/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de, 01.08.2008 cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverințele nr.2658 și nr.2660 din 05.06.2008, emise de și a fost admisă, în parte, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/14.01.2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Sector 3 au fost stabilite drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite reclamantului, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

S-a considerat că, pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare obținute sub forma de prime și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate de adeverința nr.2658 și nr.2660 din 05.06.2008, emise de.

S-a constatat că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă că luna aceștia putea obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că dispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

S-a avut în vedere că la pct.IV din același act normativ, legiuitorul a optat pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

S-a reținut că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.

S-a precizat că noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

De asemenea, s-a motivat că pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimata Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii și că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dat fiind incursiunea acesteia în domeniul altor puteri constituite, în dauna ordinii constituționale și a interesului public.

În privința veniturilor obținute de către intimata cu titlu de prime și sporuri de acord, recurenta a arătat că, potrivit OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, norma juridică ce are caracter special, formele de retribuire care nu avut caracter permanent nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, caz în care instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverințele nr.2658 și nr.2660 din 05.06.2008, emise de, atribuțiile puterii judecătorești nefiind depășite în vreun fel, de vreme ce tribunalul este pe deplin competent să judece în primă instanță astfel de litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, potrivit art.155 lit.e) din Legea nr.19/2000.

Adeverințele mai sus menționate, atestă veniturile realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamant, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât veniturile realizate de intimatul-reclamant, ca urmare a muncii în acord, au avut un caracter de continuitate evident.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocațial redus, de la 700 lei.

Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat (susținerea concluziilor orale și formularea notelor scrise) și complexitatea cauzei, care a fost soluționată în recurs la primul termen de judecată, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4921 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.37427/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Obligă pe recurentă la 600 lei, cheltuieli de judecată, reduse, către intimat .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

06.01.2010

Jud. fond.:;

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 7347/2009. Curtea de Apel Bucuresti