Contestație decizie pensie. Decizia 4984/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(4002/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4984/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva deciziei civile nr.1279R din 02 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(8125/2008), în contradictoriu cu intimatul C, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul C, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 29.06.2009, precum și faptul că s-a solicitat de contestatoarea Casa Județeană de Pensii I soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Pe rol cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea Casa Județeană de Pensii I împotriva deciziei civile nr.1279/R/02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-.
Contestatoarea își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C.proc. civ. constând în faptul că instanța a omis să cerceteze motivele susținute în recursul depus la dosar.
În motivarea în fapt a contestației se arată că prin decizia dată în recurs s-a dispus obligarea sa la recalcularea retroactivă a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Iar, dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale, constând în obligarea Casei Județene de Pensii I la utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Contestatoarea menționează că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat iar drepturile de pensie i-au fost stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977.
În continuarea expunerii motivelor sale, contestatoarea enumeră textele din HG nr.1550/2004 privind normele metodologice, precum și Ordinul nr.50/1990 cu privire la locurile de muncă ce se încadrează în grupele de muncă I și II în vederea pensionării.
Contestatoarea nu aduce în concret nicio critică deciziei civile pronunțată în recurs în ceea ce privește noțiunea de greșeala materială sau în ce constă motivul de recurs care nu a fost cercetat.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.
La dosarul format pentru cererea de contestație în anulare s-a atașat dosarul de fond și de recurs.
Curtea reține că prin decizia civilă nr.1279/R/02.03.2009 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus respingerea recursului formulat de către recurenta Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.785/F din 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul C.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că art. 8 din Legea nr.3/1977 reprezintă norma generală în materie de vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.
În acest sens instanța de recurs citează dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1977, arătând că intimatul-reclamant a desfășurat timp de peste 25 de ani activități încadrate în grupa I de muncă.
Prin urmare s-a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare în cazul intimatului-reclamant este de 20 de ani, astfel că recursul este nefundat.
De asemenea nu a fost reținută nici apărerea recurentei în sensul că pentru activitatea desfășurată în grupe superioare de muncă asigurații beneficiază doar de acordarea unui punctaj suplimentar conform OUG nr.100/2008, deoarece recurenta-pârâtă citează trunchiat prevederile art. II alin. (1) lit. a) din acest act normativ, menționând doar că acestea se aplică și persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005.
Examinând contestația în anulare, Curtea constată pentru motivele care se vor arăta că este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.
Curtea reține că dispozițiile art. 318. proc. civ. statuează următoarele: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Din examinarea prevederilor art. 318. proc. civ. prin raportare la decizia civilă împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare, rezultă că prima ipoteză "dezlegarea dată trebuie să fie rezultatul unei greșeli materiale", nu trebuie interpretat extensiv, deoarece legea se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate, ori contestatoarea se referă la greșeli de judecată în legătură cu interpretarea și aplicarea legii, respectiv la interpretarea dispozițiilor privind pensionarea intimatului utilizând un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, deoarece greșeala materială la care se referă art. 318. proc. civ. nu presupune ca să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, pentru că s-ar ajunge astfel la judecarea încă o dată a recursului ceea ce este nepermis.
Ca o completare a faptului că instanța de recurs nu a comis nicio greșeală materială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale privind stagiul de 20 de ani ce trebuia luat în considerare intimatului la calcularea drepturilor de pensie stă mărturie și faptul că prin decizia nr. 40 din 22.09.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ce are caracter obligatoriu pentru instanțe în conformitate cu art. 329 alin. (2) și (3) proc. civ. și prin care instanța supremă a stabilit că "Dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
În ceea ce privește cea de a doua ipoteză constând în necercetarea vreunui motiv de modificare sau de casare, de asemenea din examinarea motivelor de recurs și comparându-le cu decizia civilă contestată nu rezultă faptul că instanța de recurs ar fi săvârșit o asemenea omisiune, instanța răspunzând pe larg la toate criticile invocate pe calea recursului.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale, Curtea în temeiul art.320 proc. civ. urmează să dispună respingerea contestației în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea Casa Județeană de Pensii I împotriva deciziei civile nr. 1279/R/02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă ș pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./17.07.2009.
Jud.fond: ,
Jud.recurs:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu