Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 104/R-CA

Ședința publică din 16 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.555 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspuns recurenta-contestatoare, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Recurenta-contestatoare arată că nu are cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Recurenta-contestatoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui în consecință.

Depune la dosar adeverința nr.C/-/2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Susține că nu a primit decizia contestată.Probabil această comunicare a fost făcută la altcineva.

Consideră că se află în termen pentru contestarea deciziei și solicită efectuarea unei expertize de specialitate.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația formulată la data de 25 februarie 2008, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii V, ca prin sentința ce se va pronunța să fie calculată vechimea având în vedere grupa de muncă în care aceasta a lucrat și să-i plătească diferența actualizată cu coeficientul de inflație, pe ultimii 3 ani, dintre pensia pe care ar fi trebuit să o primească dacă i s-ar fi calculat corect vechimea în muncă și cea efectiv primită.

În motivare, contestatoarea a arătat că s-a pensionat în data de 21 martie 1984, ocazie cu care s-a stabilit o vechime în muncă de 22 ani, o lună și 12 zile, calculul vechimii fiind greșit deoarece nu s-a ținut seama de împrejurarea că în perioada 18 martie 1969 - 15 mai 1984 lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, intimata luând în calcul această perioadă ca fiind în grupa a III-a de muncă.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că drepturile inițiale de pensie ale contestatoarei au fost stabilite prin decizia nr.50755/21.03.1984, iar prin decizia cu același număr din 30.06.2005 pensia acesteia s-a recalculat conform prevederilor nr.HG1550/2004.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei, conform cărora nu s-a avut în vedere grupa a II-a de muncă, intimata a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, realizarea unui stagiu de cotizare în grupă superioară de muncă nu acordă un beneficiu pecuniar pensionarului, ci numai pe acela al reducerii vârstei standard de pensionare, iar în cazul contestatoarei, care la data pensionării depășise vârsta standard de pensionare, luarea în calcul a grupei a II-a de muncă nu i-ar fi profitat cu nimic.

Cu privire la adeverința nr.2499/1999 anexată de către contestatoare cererii introductive, intimata a arătat că Decretul-lege nr.68/1990 nu se aplică reclamantei întrucât aceasta s-a pensionat în anul 1984, iar locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea nu este menționat în Ordinul nr.50/1990.

Prin notele scrise depuse intimata a ridicat excepția tardivității formulării contestației și a arătat că prin decizia nr.50755/30.06.2005 pensia contestatoarei a fost recalculată conform prevederilor nr.HG1550/2004 și potrivit principiilor Legii nr.19/2000.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.555 din 17 iunie 2008, admis excepția tardivității formulării contestației ridicată de intimată și a respins contestația ca tardiv formulată.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că ultima decizie emisă pe numele contestatoarei poartă nr.50755/30.06.2005.

Conform prevederilor art.87 și 88 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contestația împotriva unei decizii de pensionare se introduce în termen de 45 de zile de la comunicare, acest termen fiind de decădere, neputând fi suspendat sau întrerupt și nefiind compatibil cu repunerea în termen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea.

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a respins contestația formulată ca tardivă, deși instanța nu a solicitat pârâtei dovada comunicării deciziei contestate.

Nici în întâmpinarea formulată și nici în notele scrise depuse la dosar pârâta nu a susținut că i-a comunicat decizia din 30 iunie 2005 pentru ca recurenta să aibă posibilitatea să o conteste în termen de 45 zile de la comunicare.

Pe fondul cauzei, instanța de fond nu a avut în vedere că la pensia stabilită au fost luați de intimată în calcul anii de muncă efectiv lucrați, respectiv 22, fără a se avea în vedere că timp de 15 ani, o lună și 27 zile a lucrat în grupa a II-a de muncă, perioadă pentru care trebuia să i se acorde un an și 3 luni, ce avea ca efect un cuantum mai mare ce i se cuvenea.

La instanța de fond reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, probă asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat niciodată, situație în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul declarat de reclamantă este întemeiat după analizarea cu prioritate a primului motiv de recurs formulat.

Instanța de fond a respins contestația recurentei ca tardivă, reținând că ultima decizie de pensie emisă pe numele contestatoarei poartă nr.50755 din 30 iunie 2005, situație în care până la formularea contestației, 25 februarie 2008, au trecut mai mult de 45 zile.

Curtea constată că, într-adevăr, art.87 și 88 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, arată că se poate introduce contestație împotriva unei decizii de pensionare în termen de 45 zile de la comunicare. Acest termen este un termen de decădere ce nu poate fi întrerupt sau suspendat și nu este nici compatibil cu repunerea în termen.

În speță, se constată însă că, într-adevăr, ultima decizie de pensie emisă contestatoarei este din data de 30 iunie 2005.

Prin contestația formulată, aceasta a solicitat recalcularea vechimii stabilită în decizia de pensie, având în vedere grupa de muncă în care a lucrat cea mai mare parte a activității.

Cum decizia de pensie s-a emis la 30 iunie 2005, termenul de contestare a acesteia a expirat în luna august 2005. Din actele dosarului însă nu rezultă data la care a fost comunicată contestatoarei-recurente decizia nr.50755 din 30 iunie 2005, dată de la care, potrivit textelor de lege sus arătate se poate calcula termenul de declarare a contestației.

Recurenta-contestatoare contestă primirea deciziei de pensie de mai sus, iar intimata nu a făcut dovada cu niciun act că ar fi comunicat această decizie la o anume dată.

Astfel, respingând contestația formulată ca tardivă, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, nu a analizat susținerile contestatoarei, situație în care, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, se va admite recursul formulat, se va casa sentința civilă atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.555 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./22.09.2008

Jud.fond: /

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Pitesti