Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 103/R-CA
Ședința publică din 16 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.249/AS din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-contestator și consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul-contestator depune la dosar acte cu borderou.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-contestator, având cuvântul, precizează că adeverințele emise nu corespund cu cartea de muncă, lăsând la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
Reprezentanta intimatei Casa Județeană de Pensii A, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Susține că, la instanța de fond, reclamantul a fost decăzut din proba cu expertiză, deoarece a refuzat plata onorariului de expert.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii, a formulat contestație împotriva deciziei nr.-/2007 și a deciziei nr.-/2003 emise de intimată, solicitând anularea acestora și recalcularea pensiei.
În motivare, contestatorul a arătat că la stabilirea cuantumului pensiei prin cele două decizii de mai sus nu s-a avut în vedere vechimea reală în muncă efectuată în grupa I și a doua de muncă. A mai menționat că a lucrat 24 ani la Schitu Golești și după desființarea acesteia-la în meseria de ajutor și mecanic turbină, 3 ani la. D ca mecanic de instalație și 9 ani la. Câmpulung ca operator de turbine.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Aai nvocat excepția tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr.-/2003, în temeiul art.87 și 88 din Legea nr.19/2000, iar pe fond a solicitat respingerea contestației împotriva deciziei nr.-/2007, arătând că la emiterea acesteia s-a avut în vedere vechimea reală în muncă a contestatorului de 42 ani 11 luni și 28 zile, din care 18 ani 2 luni, 2 zile stagiu în grupa a doua, potrivit adeverinței nr.7084/1990 emisă de Întreprinderea Pitești; 1 an și 5 luni stagiu în condiții speciale, așa cum rezultă din conținutul adeverinței nr.1319/1991 emisă de Întreprinderea Minieră Câmpulung; 18 ani, 4 luni și 26 zile stagiu realizat în condiții normale de muncă și 5 ani spor aferent gr.1 și 2 de muncă. Totodată a mai menționat intimata că stagiul complet de cotizare indicat în cuprinsul deciziilor contestate nu reprezintă stagiul realizat de-a lungul activității desfășurate, ci stagiul complet de cotizare pentru bărbați prevăzut de Legea nr.19/2000 pentru a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. Deși s-a încuviințat proba cu expertiză contabilă propusă din oficiu de către instanță,contestatorul nu a achitat onorariul de expertiză, astfel că la data de 12.03.2008 a fost decăzut din probă.
La data de 21.11.2007, instanța a admis excepția tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr.-/28.07.2003.
Prin sentința nr.249/AS/12.03.2008 a fost respinsă contestația.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia nr.-/2007, contestatorului i s-au stabilit drepturi de pensie de 3.492.683 lei, aferentă unui punctaj de 1,18172. Din analiza buletinului ce însoțește această decizie a rezultat că la calculul acestora s-a avut în vedere stagiul de cotizare de 42 ani, 11 luni, 28 zile realizat de contestator astfel: în grupa a II-a de muncă 18 ani, 2 luni, 2 zile; în condiții speciale: 1 an, 5 luni; anterior 04/2001-1 an, 5 luni; în condiții normale 18 ani, 4 luni, 26 zile și sporul aferent grupelor de muncă I și II de 5 ani.
Contestatorul a susținut prin cererea de chemare în judecată că nu i s-a luat în calcul vechimea de muncă în grupele I și a II- Pentru a dovedi perioadele în care a lucrat în aceste grupe de muncă a depus la dosar cartea de muncă, adeverința nr.9308/2004 emisă de Termoficare 2000 Pitești, adeverința nr.1319/1991 emisă de Întreprinderea Minieră Câmpulung, adeverința cu nr.7084/1990 emisă de Întreprinderea Pitești și adeverința nr.6645/2006 emisă de Câmpulung.
Verificând actele atașate de contestator cererii de recalculare a pensiei cu nr.1377/2004 și despre care intimata a afirmat că au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate, instanța a constatat că sunt exact cele menționate mai sus, cu excepția adeverinței nr.6645/2006 emisă de Câmpulung (societate înființată prin reorganizarea Întreprinderii de Exploatare Minieră Câmpulung) și care indică aceeași perioadă lucrată de acesta în grupa de muncă I (ca ostaș minier subteran) ca și cea menționată în adeverința nr.1319/1991.
Față de actele analizate, și având în vedere că s-a dispus decăderea contestatorului din proba cu expertiză contabilă care urma să verifice dacă actele depuse de acesta la recalcularea pensiei și indicate mai sus au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate și să calculeze în raport de adeverințele respective pensia, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că s-au săvârșit erori în stabilirea și plata acesteia și, în consecință, în baza art.86 și art.89 din Legea nr.19/2000, a respins contestația.
În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost decăzut din proba cu expertiză, cu toate că onorariul provizoriu pentru expert fusese achitat.
Mai arată recurentul că temeinicia pretențiilor sale rezultă oricum din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, documente care nu au fost analizate corect de către prima instanță.
Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din data de 23.01.2008 (fila 72 dosar fond) instanța, deși părțile s-au opus, a dispus din oficiu administrarea probei cu expertiză contabilă, urmând ca expertul să stabilească stagiul de cotizare în grupele I și II de muncă conform înregistrărilor din carnetul de muncă și adeverințelor depuse în dosarul de pensie și în dosarul instanței și să verifice dacă la recalcularea drepturilor de pensie intimata a luat în calcul adeverința din data de 30.11.2004 emisă de Termoficare 2000 și adeverința nr.7084/29.08.1990 emisă de Întreprinderea Pitești.
La următorul termen de judecată din data de 6.02.2008 (fila 75), instanța a constatat că din eroare contestatorul a achitat suma de 32 lei la primărie cu titlu de taxă timbru, în loc de suma de 320 lei la CEC reprezentând onorariu expert, situație față de care a dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru achitarea de către contestator a onorariului stabilit pentru expert.
La termenul ce a urmat, în 12 martie 2008 (fila 80 dosar fond), în mod corect instanța, constatând că onorariul provizoriu pentru expert nu a fost achitat de către contestator, a dispus decăderea acestuia din proba cu expertiză, în conformitate cu dispozițiile art.170 alin.3 Cod procedură civilă.
Nefiind administrată o astfel de probă, instanța de fond a analizat temeinicia pretențiilor contestatorului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, înscrisuri ce urmează a fi analizate și de instanța de recurs.
Astfel, Curtea constată că adeverințele nr.9308/30.11.2004 și nr.7084/29.08.1990, emise de Termoficare 2000 Pitești (filele 33 și 37 dosar fond) atestă faptul că reclamantul a lucrat la această unitate în perioada 18.03.1969-25.03.1978, în calitate de mecanic exploatare turbine, încadrându-se în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
De asemenea, prin adeverințele nr.1319/5.02.1991 emisă de Întreprinderea Minieră Câmpulung și nr.6645/6.12.2007 emisă de Câmpulung (înființată prin reorganizarea Întreprinderii Miniere Câmpulung) - filele 37 și 60 dosar fond - se adeverește faptul că în perioada 1.09.1951-31.01.1953 contestatorul a lucrat ca ostaș minier subteran, adică în grupa I de muncă în procent de 100%.
Adeverințele nr.1319/5.02.1991 și nr.7084/29.08.1990 au fost avute în vedere de Casa Județeană de Pensii A, iar celelalte două adeverințe au în vedere exact aceleași perioade, locuri de muncă și funcții la care se referă și primele două adeverințe (luate în considerare de intimată la calcularea pensiei).
Așadar, intimata Casa Județeană de Pensii Aaa vut în vedere stagiul de cotizare în grupele I și II de muncă rezultate din carnetul de muncă și din adeverințele aflate în dosarul de pensie, din aceste adeverințe rezultând o perioadă de peste 11 ani lucrată în astfel de condiții.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.249/AS din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./19.09.2008
/GM/2 ex.
Jud.fond:.
.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona