Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/AS
Ședința publică de la 31 martie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2511/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în T,-, -.C,.7, județul T, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata - reclamantă, lipsind recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata depune la dosarul cauzei copia deciziei civile nr.75229 din 02.03.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii
Precizează intimata că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Curtea, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata - reclamantă, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Contestatoarea a formulat contestație împotriva Deciziei de pensionare nr. 75229/13.03.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T, solicitând modificarea acesteia, în sensul majorării cuantumului pensiei de serviciu cu următoarele sporuri: 15% - salariul de merit; 25% indemnizație de conducere; 6% - indemnizație de ședință și 50% - spor de risc.
A arătat că este beneficiara pensiei de serviciu, în calitate de magistrat (având funcția de vicepreședinte al Tribunalului Tulcea, la data pensionării, 15.04.1998) și că beneficia și de aceste sporuri, la momentul când a fost pensionată, astfel cum rezultă din adeverința nr. 255/18 februarie 1998, emisă de Tribunalul Tulcea, sporuri necalculate la salariul brut de referință la emiterea deciziei de pensionare 75229/13.08.2008.
La termenul din data de 5 noiembrie 2008, contestatoarea a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat ca la modificarea deciziei de pensionare nr. 75229/13.03.2008 intimata să aibă în vedere inclusiv sporul de 20% de stabilitate în magistratură, care de asemenea nu a fost avut în vedere la data calculării pensiei de serviciu și care a fost prevăzut la pct. 9 din adeverința nr. 255/18.02.1998 a Tribunalului Tulcea.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că în cauză, se contestă decizia de pensie nr. -/13.08.2008 prin care s-a actualizat pensia de serviciu a contestatoarei, începând cu data de 01.04.2008 conform adeverinței 387/17.04.2008 eliberată de Tribunalul Tulcea, unde venitul brut realizat pe baza căruia se actualizează pensia de serviciu este de 8.596 lei.
Pretențiile contestatoarei de a i se lua în calcul la actualizarea pensiei de serviciu salariul de merit (15%), indemnizația de conducere (25%), indemnizația de ședință (6%) și a sporului de risc (50%) sunt nefondate deoarece aceasta a fost înscrisă la pensie de serviciu prin decizia de pensie nr. 75229/30.06.1998 conform dispozițiilor Legii nr. 92/1992.
Cuantumul pensiei a fost stabilit în conformitate cu art. 103(1) din Lege nr. 92/1992 având în vedere venitul net din salariul de bază net și sporurile incluse în adeverința nr. 255/18.02.1998 eliberată de Tribunalul Tulcea.
În această adeverință este înscris sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat conform art. 421 din Legea nr. 50/1996 modificată de nr.OG 9/1997.
Ulterior, pensia de serviciu a fost actualizată conform dispozițiilor legale în acest sens, respectiv: Art. 103(5) din Legea nr. 92/1992 (abrogată de Legea nr. 303/2004), Art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/28.06.2004 (nemodificat de nr.OUG 100/2007), Art. 85 alin 2 din Legea nr. 303/28.06.2004 (modificat de nr.OUG 100/2007.
A mai precizat intimata că, pentru actualizarea pensiilor au fost urmate procedurile prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. a și b din nr.HG 1275/2005, în sensul că comunică caselor teritoriale de pensii adeverințele nominale primite de la instituțiile publice prevăzute la art. 18 alin. 1 lit. a în vederea actualizării pensiilor.
Nu poate completa adeverințele eliberate de instituțiile prevăzute de nr.HG 1275/2005 așa cum solicita contestatoarea și, pe cale de consecință CJP este în imposibilitate de a actualiza pensia de serviciu prin includerea și altor sume față de venitul brut realizat în scris în adeverința 387/17.04.2008 Tribunalului Tulcea.
Prin sentința civilă nr. 2511 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă contestația formulată.
A fost anulată decizia nr. 75229 din 13 august 2008 privind acordarea pensiei de limită de vârstă emisă de Casa Județeană de Pensii T ca netemeinică și nelegală.
A fost obligată intimata să-i emită contestatoarei o nouă decizie privind acordarea pensiei de limită de vârstă, în care să fie avute în vedere următoarele de care beneficia aceasta la momentul pensionării: 15% - salariul de merit; 25% - indemnizație de conducere; 6% - indemnizație de ședință; 50% - spor de risc și 20% - spor de stabilitate în magistratură.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin decizia de pensie nr. 75229/30.06.1998, contestatoarea a fost înscrisă la pensie de serviciu, conform dispozițiilor Legii nr. 92/1992, începând cu data de 1.04.1998.
Conform art. 103 din Legea nr. 92/1992:
"Magistrații cu o vechime de cel puțin 25 ani în magistratură, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat de bază, sporul pentru vechime în muncă și sporul de stabilitate în magistratură, avute la data pensionării".
Ulterior, pensia de serviciu a contestatoarei a fost actualizată conform art. 103 (5) din Legea nr. 92/1992 (abrogată prin Legea nr. 303/2004) conform cu care: " magistraților se actualizează în raport cu venitul salariilor de bază a magistraților în activitate".
În prezent, potrivit legislației în materie, respectiv art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/28.06.2004, modificat prin nr.OUG 100/2007" de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime".
Așa după cum rezultă din adeverința nr. 255/18 februarie 1998, eliberată de Tribunalul Tulcea, la momentul pensionării, contestatoarea îndeplinea funcția de vicepreședinte al acestei instituții.
La momentul pensionării, așa după cum rezultă din adeverința nr. 255/18 februarie 1998, contestatoarea beneficia de: 15% - salariu de merit; indemnizația de conducere în cuantum de 25%; spor de vechime în muncă de 25%; spor de stabilitate în magistratură de 20%; indemnizație de ședință în cuantum de 6% și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în baza art. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 9/1997.
Potrivit Adeverinței pentru actualizarea pensiei de serviciu a magistraților conform Legii nr. 303/2004, emise de Tribunalul Tulcea. înregistrată sub nr. 387 la data de 17.04.2008, contestatoarea îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, pentru reactualizarea pensiei de serviciu, începând cu data de 1 aprilie 2008, având un venit brut realizat pe baza căruia se actualizează pensia de serviciu, în cuantum de 8.596 RON
Ulterior însă, prin adresa nr. 1108/14.11.2008, emisă la solicitarea instanței, serviciul contabilitate al Tribunalului Tulcea, a comunicat că, la
stabilirea venitului brut trecut în adeverința nr. 387 din 17.04.2008, nu au fost incluse următoarele: 15% - salariul de merit; - 25% indemnizația de conducere; - 6% indemnizația de ședință; - 50% spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, se precizează că, la stabilirea venitului brut a fost avut în vedere sporul de stabilitate corespunzător vechimii în funcția de specialitate a contestatoarei, în procent de 30%, însă la emiterea deciziei nr. 75229/13.08.2008 emisă de intimată, nu au fost avute în vedere sporurile salariale precizate mai sus și de care contestatoarea a beneficiat.
În raport de aspectele reținute, instanța de fond a admis contestația și a anulat decizia nr. 75229/13.08.2008 privind acordarea pensiei de limită de vârstă emisă de Casa Județeană de Pensii T, pe care a obligat-o să-i emită contestatoarei o nouă decizie privind acordarea pensiei de limită de vârstă, în care să fie avute în vedere următoarele sporuri, de care beneficia aceasta la momentul pensionării: 15% - salariul de merit; 25% indemnizație de conducere; 6% - indemnizație de ședință; 50% spor de risc și 20% spor de stabilitate în magistratură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii T care a formulat următoarele critici:
Pentru actualizarea pensiilor au fost urmate procedurile prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. a și b din nr.HG 1275/2005 în sensul că comunică caselor teritoriale de pensii adeverințele nominale primite de la instituțiile publice prevăzute la art. 18 alin. 1 lit. a în vederea actualizării pensiilor.
Potrivit art. 20 din nr.HG 1275/2005, răspunderea privind datele referitoare la veniturile necesare reactualizării pensiilor de serviciu revine instituțiilor care eliberează adeverințele tip.
Așa cum dispune art. 19 din nr.HG 1275/2005 "La fiecare actualizare a pensiilor casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie în baza adeverințelor transmise de aceste instituții".
Casa Județeană de Pensii nu poate completa adeverințele eliberate de instituțiile prevăzute de nr.HG 1275/2005, așa cum solicită reclamanta și, pe cale de consecință, este în imposibilitate de a actualiza pensia de serviciu prin includerea și altor sume față de venitul brut realizat înscris în adeverința nr. 387 din 17 aprilie 2008 eliberată de Tribunalul Tulcea.
Prima instanță nu precizează două aspecte:
1. dacă sporul de 30% care este cuprins în adeverința nr. 387 din 17 aprilie 2008 și care nu este precizat în adeverința nr. 255 din 18 februarie 1998 se menține în continuare în venitul brut realizat necesar actualizării pensiei începând cu data de 1 aprilie 2008;
2. care este venitul brut realizat la care se aplică sporurile: 15%, salariul de merit, 20% - indemnizația de conducere; 6% - indemnizația de ședință, 50% - sporul de risc și 20% - sporul de stabilitate în magistratură.
Față de aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 2511 din 19 noiembrie 2008 Tribunalului Tulcea ca nelegală și menținerea ca legală a deciziei de pensie nr. 75229 din 12 august 2008.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată ca recursul este întemeiat.
Reclamanta a fost înscrisă la pensie de serviciu prin decizia nr. 75229/1998 conform Legii nr. 92/1992 pe baza adeverinței emise de Tribunalul Tulcea din 18.02.1998. Această decizie a avut la bază înscrisurile depuse de reclamantă la acea dată și a devenit definitivă, fiind pusă în plată.
De la acea dată și până în prezent pensia cuvenită reclamantei a fost actualizată potrivit adeverințelor emise de instituția angajatoare, prin raportare la veniturile unui magistrat în activitate așa cum prevede art. art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificata, urmându-se procedura din nr.HG 1275/2005.
Prin urmare, Casa Județeană de Pensii este obligată la reactualizarea pensiilor de serviciu în baza adeverințelor emise de Tribunal.
Reclamanta a solicitat Casei Județene de Pensii și la data de 14.07.2008 actualizarea pensiei, depunând în acest sens adeverința nr. 387/17.04.2008 emisă de Tribunalul Tulcea, în care se menționează numai faptul ca venitul brut realizat, pe baza căruia se actualizează pensia de serviciu este de 8.596 RON.
Ulterior emiterii acestei decizii, în timpul soluționării contestației, Tribunalul Tulcea comunică instanței prin adresa nr. 1108/14.11.2008 că, la stabilirea venitului brut trecut în adeverința nr. 387/17.04.2008, nu au fost incluse unele sporuri, respectiv: 15% salariu merit, 25% indemnizație de conducere, 6% indemnizație de ședință și 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Se mai precizează că în salariul brut, comunicat prin acea adresa, au fost incluse sporul de vechime de 25%, sporul de noxe de 15% și sporul de stabilitate de 30%.
Ceea ce se impută recurentei este neluarea în calcul cu ocazia reactualizării pensiei reclamantei, a acestor sporuri care, așa cum rezultă din adresa emisă de unitatea angajatoare, ele nu au fost cuprinse în adeverința care a fost prezentată la Casa Județeana de Pensii odată cu cererea de reactualizare a pensiei.
În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a stabilit culpa pârâtei în greșita stabilire a pensiei de serviciu deoarece numai reclamantei îi revenea obligația de a verifica mențiunile înscrise în adeverință și de a face demersurile necesare pentru a fi menționate toate sporurile de care pârâta ar fi trebuit să țină seama la reactualizarea pensiei.
Aceasta nu înseamnă ca reclamanta nu poate solicita printr-o nouă cerere reactualizarea pensiei de serviciu, prezentând dovezile necesare la Casa Județeana de Pensii.
Împrejurarea invocată de reclamantă, că încă de la data pensionarii se impunea a fi avute în vedere aceste sporuri de care a beneficiat în timpul activității, nu poate fi imputată Casei Județene de Pensii și aceasta nu poate fi obligată să achite din urmă diferențe la o pensie care ar fi trebuit să țină cont de astfel de sporuri, deoarece așa cum am arătat anterior, numai beneficiarului pensiei îi revine obligația de a depune documentele și de a verifica corectitudinea mențiunilor făcute de angajator.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, astfel că va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta - pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2511/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în T,-, -. C,. 7, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
dec. jud. -/30.04.2009
dispozitiv gref.
4 ex./12.05.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol