Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 109/AS

Ședința publică de la 31 Martie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Maria Apostol

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2666/11.12.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în T,-, -.C,.3,.10, județul T, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul - reclamant, lipsind recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.

Recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a evidențiat stadiul dosarului, părțile și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Fiind întrebat, intimatul arată că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri, probe de formulat, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat de recurenta Casa Județeană de Pensii

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 76365 din 13 iunie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T, solicitând recalcularea punctajului de pensie, luându-se în calcul începând cu data de 1 august 1998 programul majorat de lucru, prestat timp de 80 de luni și de asemenea să se ia în calcul, începând cu data de 1 august 2005 și stagiul adăugat de cele 10 luni de activitate lucrate după pensionare.

În motivare, contestatorul a arătat că este pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă, de la data de 1 august 1998.

A menționat contestatorul că și-a desfășurat activitatea profesională, printre altele și în construcții-montaj, în perioada mai 1972 - iunie 1983, îndeplinind atribuțiuni de inginer principal, șef de lot în cadrul subunităților din T, ale și B - antreprenori generali.

A precizat că, făcând parte din personalul tehnic, a prestat (fiind remunerat pentru aceasta) conform legislației în vigoare ( Codul muncii, Contract colectiv de muncă, etc.) activitate suplimentară de 2 ore peste programul normal de lucru de 8 ore/zi, denumit impropriu și evidențiat în statele de plată - program majorat de lucru. Acest program se derula anual câte 7, 8 luni și, mai mult, funcție de starea vremii și a realizărilor economice.

Menționează contestatorul că decizia nr. 76365 din 13 iunie 2008 pe care o contestă nu face nicio referire la programul majorat, limitându-se la stagiul adăugat, mărindu-i-se punctajul cu 0,01621 puncte și valoarea lunară a pensiei cu 10 lei și aceasta cu aplicabilitate de la 1 iunie 2008 și nu retroactiv de la 1 august 2005, cum era firesc (15 iulie fiind data încetării activității în învățământ.

În întâmpinare, pârâta a menționat că Legea nr. 49/1992 nu face nicio precizare din care să rezulte că orele suplimentare intră în baza de calcul a pensiei.

S-a mai arătat că recalcularea pensiei nu se putea solicita pentru că art. 95 alin. 1 din Legea nr.19/2000 prevedea că "beneficiarii unei pensii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minim 12 luni". În acest sens, i s-a comunicat reclamantului adresa nr. 1136 din 3 octombrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 2666 din 11 decembrie 2008 Tribunalul Tulceaa admis în parte contestația formulată.

A anulat decizia nr. 76365 din 13 iunie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T, ca netemeinică și nelegală.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare prin care să stabilească o pensie având în vedere și programul majorat de muncă cuprins în adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 emisă de SC - T, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 august 2005.

A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind recalcularea pensiei în funcție de stagiul adăugat de 10 luni de zile începând cu data de 1 august 2005.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin emiterea deciziei nr. 76365 din 22 august 1998, contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 3/1977.

Articolul 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 consacră principiul contributivității, conform căruia "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoane fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Articolul 164 din Legea nr. 19/2000 nu instituie nicio derogare de la principiul sus enunțat, ci dimpotrivă îl detaliază arătând că, la determinarea punctajelor anuale, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

În cauză, sunt incidente și dispozițiile nr.OUG 4/2005 care face trimitere și la Legea nr. 49/1992, fiind vorba despre drepturi la pensie deschise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Punctul V din Anexa nr. 1 nr.OUG 4/2005, enumeră exemplificativ sporurile cu caracter permanent, printre acestea fiind consemnat și "sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal" și "alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă".

Pentru explicitarea sferei cuprinsă de sintagma folosită de art. 164 din Legea nr.19/2000 și anume "sporuri cu caracter permanent" este nevoie să ne raportăm și la prevederile art. IV al anexei de mai sus menționate, în care legiuitorul cuprinde "alte sporuri" acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

Din adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 emisă de către SC - T, rezultă că în perioada mai 1972 - iunie 1983 contestatorul a fost salariatul B - Șantiere D T, - Șantiere T și a avut un program majorat de lucru, pentru care a încasat drepturile salariale cuvenite.

Față de capătul de cerere privind recalcularea pensiei prin includerea în stagiul de cotizare a perioadei 13 septembrie 2004 - 17 iunie 2005 și a veniturilor realizate în această perioadă, lucrată după pensionare, instanța de fond a constatat că, deși din carnetul de muncă al contestatorului rezultă că în această perioadă a prestat activitate, cererea sa este nefondată, întrucât art. 95 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede că: "beneficiarii unei pensii pentru limită de vârstă, pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minim 12 luni".

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate.

În motivarea recursului se arată faptul că sumele cuprinse în adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 nu au fost luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual din decizia nr. 76365 din 13 iunie 2008 pentru următoarele motive:

Intimatul a fost înscris la pensie de limită de vârstă conform deciziei de pensie nr. 76365 din 22 august 1998, potrivit dispozițiilor Legii nr. 3/1977.

Prin cererea înregistrată la nr. 24108 din 21 iulie 2008 intimatul a solicitat luarea în calculul punctajului mediu anual a sumelor încasate cu titlu de "program majorat de lucru" cuprinse în adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 eliberată de SC -

Pentru perioadele lucrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, punctajele anuale se calculează conform art. 164 din Legea nr. 19/2000.

Articolul 164 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 19/2000 stabilește următoarele:

- 1 - La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă

- 2 - La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

- 3 - La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Potrivit art. 4 alin. 2 din nr.OUG 4/2005 "sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Legea nr. 49/1992 nu face nicio precizare din care să rezulte că orele suplimentare intră în baza de calcul a pensiei. Legea nr. 49/1992 precizează anumite sporuri printre care: sporul pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.

Legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, nu face nicio referire la includerea în baza de calcul a pensiei a orelor suplimentare, evidențiate în cazul intimatului ca program majorat.

Prima instanță, în temeiul art. 164 din Legea nr. 19/2000, a considerat că orele suplimentare sunt "sporuri cu caracter permanent", încălcând astfel dispozițiile nr.OUG 4/2005, care precizează foarte clar care sunt sporurile cu caracter permanent.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii T sub nr. 24108 din 21 iulie 2008, contestatorul a solicitat luarea în calculul punctajului mediu anual a sumelor încasate cu titlu de program majorat de lucru cuprinse în adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 eliberată de SC -

Din adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 emisă de SC - T rezultă că în perioada mai 1972 - iunie 1983 contestatorul a fost salariatul - B Șantiere D T,

- Șantiere T și a avut un program majorat de lucru pentru care unitatea a calculat și virat contribuția de asigurări sociale.

Articolul 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 consacră principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoane fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale.

Prin art. 8 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 se prevede faptul că stagiul de cotizare se constituie din perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale.

Punctajul actual se determină în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv prin însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau după caz, venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă comunicat de Comisia Națională de Statistică.

De asemenea, art. 164 alin. 3 din același act normativ prevede că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Punctul V din Anexa la.OUG nr. 4/2005 enumeră exemplificativ sporurile cu caracter permanent, printre acestea fiind consemnat și sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.

În același sens, la pct. IV din aceeași Anexă la.OUG nr. 4/2005 care se referă la sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, se enumeră și alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

În consecință, în mod corect prima instanță a admis contestația formulată, a anulat decizia nr. 76365 din 13 iunie 2008 și a obligat Casa Județeană de Pensii T să emită o nouă decizie de pensionare prin care să se stabilească o pensie având în vedere și programul majorat de muncă, program cuprins în adeverința nr. 34 din 30 ianuarie 2007 emisă de SC -

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta - pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2666/11.12.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în T,-, -. C,. 3,. 10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -, Șt.

Red. dec. rec. jud. -/23.04.2009

gref.

2 ex./4.05.2009

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Constanta