Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 149/2009

Ședința publică de la 05 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - -- JUDECĂTOR 3: Victor

- - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr.1113/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul reclamantului depune la dosar întâmpinare și declară că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Mandatarul intimatului susține și oral motivele expuse în întâmpinare solicitând respingerea recursului promovat de Casa Județeană de Pensii A iar pe cale de consecință a se menține sentința atacată, fiind temeinică și legală. Învederează în esență că, dacă ar fi fost reală susținerea recurentei în sensul că mențiunile privind desfășurarea activității în grupa I de muncă în perioada 05.08.1977-01.04.1994 nu ar fi fost cuprinse în carnetul de muncă, recurenta ar fi avut posibilitatea să depună copie xerox după carnetul de muncă al reclamantului. Mai arată că reclamantul îndeplinește toate condițiile pentru pensionare pentru limită de vârstă întrucât a împlinit vârsta de 54 de ani la 23.04.2008, vârsta standard de pensionare fiind de 53 ani și 9 luni.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A s-a solicitat ca prin sentința civilă care urmează a se pronunța de către instanța de judecată să se dispună valorificarea de către pârâtă a perioadei de activitate desfășurată în grupa I de muncă, respectiv 5.08.1977 - 1.04.1994, cu obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 lei/zi.

În motivarea în fapt a acțiunii civile se arată de către reclamant faptul că orice înscriere în carnetul de muncă este perfect valabilă, aceasta conform și mențiunilor de la poziția 82 dar și a adeverinței 507/2007.

Prin întâmpinarea depusă de către pârâtă la fila 19, se solicită respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată, arătându-se faptul că a fost respinsă cererea reclamantului de înscriere la pensie prin decizia 10967/23.06.2008 întrucât nu au fost îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare, stagiul realizat în grupa I de muncă nu permite reducerea vârstei standard de pensionare, iar prin emiterea adeverinței nu au fost respectate dispozițiile exprese ale actelor normative incidente.

Prin sentința civilă nr.1113/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A și a fost obligată pârâta să procedeze la emiterea și comunicarea deciziei de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea și plata pensiei lunare cuvenită reclamantului, începând cu data de 14.02.2008.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta este obligată să valorifice adeverința 507/2/19.09.2007 și astfel și procedeze la atribuirea în favoarea reclamantului inclusiv a stagiului aferent grupei I de muncă, cu reducerea corespondentă a vârstei standard de pensionare.

S-au avut astfel în vedere dispozițiile art.167, 83 alin.4 lit.a, tabelul 4 din Legea 19/2000 și anexa 3 la aceasta și s-a mai reținut că pârâta nu poate cenzura scriptele doveditoare care reprezintă un înscris valabil atâta timp cât nu este desființat.

În drept s-au mai reținut dispozițiile art.41, 76, 164 și următoarele din Legea 19/2000 și prevederile cap.I și II lit.B, pct.1-7 din Ordinul 340/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond să se respingă acțiunea reclamantului.

În expunerea de motive arată că adeverința în discuție nu a putut fi valorificată întrucât a fost eliberată doar pentru ca petentul să acționeze în instanță pentru a obține încadrarea în grupa superioară de muncă.

La data depunerii dosarului de pensie se susține că nu a fost dovedită grupa I de muncă, însă în prezent adeverința eliberată a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza unui act normativ abrogat încă din 2001.

Susține că nejustificat i s-a eliberat adeverința în discuție, întrucât prevederile Ordinului 50/1990 nu îi sunt aplicabile reclamantului.

În drept se invocă art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare (filele 7-10), intimatul a solicitat respingerea recursului promovat în cauză.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca parțial fondat, iar potrivit art.312 Cod procedură civilă îl va admite în limita și pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Prin decizia civilă nr.10967/23.06.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii A, s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă formulată de reclamantul.

Potrivit art.28 din Legea 19/2000, stabilirea și plata pensiei se face pe baza actelor pe care partea este obligată să le prezinte, inclusiv carnetul de muncă, în original și în copie.

Potrivit mențiunilor făcute la fila 10 din carnetul de muncă, poziția 82, mențiuni care au la bază adeverința nr.507/2/19.09.2007 emisă de în faliment prin în perioada 5.08.1977 - 1.04.1994 activitatea desfășurată de reclamant ca electrician se înscrie în anexa 7 contractului colectiv de muncă, capitolul, cu trimitere la Ordinul 50/1990, anexa I pct.25.

Față de această situație de fapt, confirmată de actele oficiale de la dosarul cauzei, Curtea apreciază că este inadmisibil a fi contestată legalitatea încadrării reclamantului în grupa I de muncă, astfel că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este la adăpost de criticile formulate.

Reclamantul intimat a dobândit dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa I de muncă, prin plata contribuțiilor pentru pensie, conform legislației în vigoare, iar contribuția la sistemul de asigurări sociale dă naștere potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit, așa încât modul de soluționare a cererii de pensionare constituie, în acest context, o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al

Ceea ce însă excede cadrului legal și cererii introductive de instanță cât și principiului disponibilității părților este mențiunea instanței în sensul de a obliga pârâta la emiterea unui anumit tip de decizie de pensie ca urmare a valorificării perioadei în discuție și plata unei pensii cu o dată determinată.

Aceste atribute însă aparțin exclusiv Casei Județene de Pensii A care ca urmare a valorificării adeverinței 507/2/19.09.2007 analizează dacă reclamantul poate fi beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, cât și data de la care aceasta i se cuvine, emițând în acest sens o nouă decizie ce ulterior, dacă este în neconcordanță cu cererea reclamantului, poate fi atacată de acesta în termenul legal în instanță.

Abia la acel moment, instanța va putea face aprecieri asupra întrunirii sau nu a condițiilor de pensie pentru limită de vârstă în privința reclamantului, cât și a datei de la care i se cuvine.

Față de aceste aspecte, Curtea va admite recursul de față, va modifica hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei la emiterea în favoarea reclamantului a unei decizii cu luarea în considerare a adeverinței în discuție.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Ca o consecință a admiterii recursului, nu se vor acorda cheltuieli de judecată intimatului.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E CI D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr.1113/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul că obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr./2/19.09.2007 eliberată de SC -în faliment.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.02.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./03.03.2009

Jud.fond:

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia