Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1517/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1517
Ședința publică din 18 iunie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C-S împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 ianuarie 2008, dată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestarea deciziei de pensionare.
La apelul nominal au fost lipsă reclamantul intimat și pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C-
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C-S solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 58175/01.07.1007 ca netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei și la efectuarea unei noi evaluări în care să se utilizeze la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani prevăzut de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul învederează instanței că prin decizia nr. 58175/01.07.2007 pârâta i-a diminuat nelegal punctajul mediu anual întrucât în mod eronat a utilizat la calcul stagiul complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani.
Prin sentința civilă nr. 36 din 14 ianuarie 2007 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, s-a dispus anularea deciziei de pensionare nr. 58175/03.10.2007 privind recalcularea pensiei din sistemul public și a deciziei nr. 58175/03.10.2007 privind stabilirea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007 și a fost obligată pârâta la emitere unei noi decizii privind recalcularea pensiei reclamantului în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 58175/03.10.2007 pârâta Casa Județeană de Pensii i-a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2005 coroborate cu dispozițiile HG nr. 1550/2004 și ale HG nr. 550/2005, astfel încât drepturile de pensie ale reclamantului au fost diminuate.
Punctajul mediu anual obținut de către reclamant a fost calculat având în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Art. 2 al HG nr. 1550/2004 stabilește că evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual efectuat fiecărei pensii aflate în plată utilizând stagiul complet de cotizare care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004, reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de către persoana beneficiară.
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 (art. 2 alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004).
În speță, dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis la data de 15.07.1983 drepturile sale de pensie fiind stabilite inițial prin decizia privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă cu vechime integrală nr. 82153/26.02.1986.
Astfel,stagiul de cotizare ce trebuie utilizat de către pârâtă la determinarea punctajului mediu anual cuvenit reclamantului este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, potrivit dispozițiilor art. 8 din legea nr. 3/1977 personalul muncitor de sex masculin are dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, la realizarea unui stagiu complet de cotizare de minim 30 de ani.
Astfel fiind, prin decizia contestată,punctajul mediu anual al reclamantului a fost determinat în mod corect și legal prin utilizarea stagiului complet de cotizare de 30 de ani.
Este adevărat că reclamantul se numără printre persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrează în grupa I de muncă, motiv pentru care acesta a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 52 de ani conform dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977.
Însă aceasta nu înseamnă că în cazul său stagiul complet de cotizare ar fi de 20 ani, fiind de necontestat că până la emiterea HG nr. 267/14.03.1990 singurul stagiu complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977 a fost cel de 30 de ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
In esență recurenta invocând generic dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă a susținut că s-a făcut o aplicare greșită a legii deoarece intimatul a beneficiat de recalcularea pensiei în conformitate cu dispozițiilor art.2 alin.3 din HG1550/2000 precum și ale OUG nr.4/2005 urmare cărora s-a emis decizia de pensionare contestată.
Mai mult, dispozițiile art. 9 din HG nr. 267/1990 nu sunt incidente în speță, întrucât drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost stabilite anterior adoptării acestui act normativ.
Reclamantul a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele motive:
Reclamantul a fost pensionat prin decizia nr. 58175/03.10.2007 fiind pensionat pentru munca depus și limită de vârstă.
În conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2005,HG nr. 1550/2004 și HG nr. 550/2005 acesta a beneficiat de recalcularea pensiei.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Normele Metodologice de evaluare a pensiilor anexă la HG nr. 1550/2004, în cazul persoanelor pensionate în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, cazul reclamantului, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977 stagiul de cotizare pentru bărbați a fost de 30 de ani dar art. 14 derogă de la aceste dispoziții și prevăd pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri încadrate în grupa de muncă cazul reclamantului, un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Pârâta susținând că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 au relevanță doar în ce privește reducerea vârstei de pensionare de la 62 la 52 ani (sau la cerere la 50 de ani)respectiv 55 ani, nu și cu privire la stagiul de cotizare, a interpretat greșit aceste dispoziții și ignorat caracterul derogator de la dispozițiile art. 8.
În concluzie,Tribunalul reținând că pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa de muncă și pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual la recalcularea pensiilor este de 20 de ani, a pronunțat o sentință temeinică și legală.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1 și 3. pr. civ. Va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C-S împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 ianuarie 2008, dată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./1.07.2008
Thred.L./1.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C-
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Florin