Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 157/R-CA
Ședința publică din 03 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
JUDECĂTOR 3: Laura G--
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul B, împotriva sentinței civile nr.927 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator B, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-contestator depune la dosar borderou cu acte și arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-contestator având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și obligarea Casei Județene de Pensii V la actualizarea pensiei de serviciu pe seama bazei de calcul determinată de indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, sporurile, în condițiile identice de funcție,vechime și grad al instanței.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatorul Baf ormulat contestație împotriva deciziei nr.-/24.07.2008 a Casei Județene de Pensii V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i actualizeze pensia de serviciu prin stabilirea bazei de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului și sporurile în procent avute la data eliberării din funcție.
În motivarea contestației arată că prin Decizia nr.-/24 iulie 2008 i s-a actualizat pensia de serviciu începând cu 01 aprilie 2008, de la suma de 5303 lei, stabilită în funcție de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, la suma de 6978 lei.
Casa Județeană de Pensii V nu a avut în vedere la emiterea acestei decizii dispozițiile art.82 din nr.OUG100/2007 aprobată de Legea nr.97/2008, care prevede la alin.5 că persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin.1 și 3 numai în funcția de judecător sau procuror se pot pensiona și pot beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.
Intimata Casa Județeană de Pensii Vas tabilit pensia de serviciu prin aplicarea procentului de 80% asupra venitului brut realizat de judecătorii în activitate, așa cum a fost comunicat de Tribunalul Vâlcea și diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin.1 pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală avută în magistratură.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Vas olicitat respingerea contestației, arătând că a actualizat pensia de serviciu a contestatorului în baza adeverinței emise de Tribunalul Vâlcea.
În consecință, intimata nu poate fi obligată la o actualizare a pensiei de serviciu decât în subsidiar, după obligarea tribunalului la emiterea unei alte adeverințe.
Prin sentința civilă nr.927/03.11.2008, Tribunalul Vâlceaa respins contestația formulată de contestatorul B.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/24.07.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii a fost admisă cererea de actualizare a pensiei de serviciu pentru solicitantul B St., drepturile fiind stabilite începând cu data de 01 aprilie 2008.
La stabilirea acestei pensii actualizate s-a avut în vedere vechimea în funcția de judecător de 20 de ani și media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de activitate.
Contestatorul a susținut că intimata Casa Județeană de Pensii V nu a avut în vedere dispozițiile art.82 din nr.OUG100/2007 potrivit cărora pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului și sporurile în procent avute la data eliberării din funcție.
Potrivit dispozițiilor art.82 alin.3 din nr.OUG100/2007, de pensia de serviciu beneficiază la împlinirea vârstei de 60 de ani și judecătorii și procurorii cu o vechime în magistratură între o vechime de 20-25 ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură.
Contestatorului i-a fost stabilită pensie de serviciu pentru vechimea în funcția de judecător de 20 de ani, micșorându-se cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură - 25 de ani.
În conformitate cu dispozițiile art.82 alin.5 din același act normativ, persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime de 25, respectiv 20 ani numai în funcția de judecător sau procuror, se pot pensiona și pot beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație.
În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.
După cum a arătat chiar contestatorul, intimata a stabilit pensia de serviciu prin aplicarea procentului de 80% asupra venitului brut realizat de judecătorii din activitate, așa cum a fost comunicat de Tribunalul Vâlcea și diminuat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură.
În aceste condiții, s-a reținut că intimata a aplicat în mod corect dispozițiile art.82 alin.3 din nr.OUG100/2007 referitoare la micșorarea cuantumului pensiei de serviciu cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură.
Pensia de serviciu a contestatorului a fost actualizată prin decizia nr.-/24 iulie 2008 Casei Județene de Pensii V, în baza adeverinței emise de Tribunalul Vâlcea, astfel că această instituție nu poate fi obligată la o altă actualizare decât după prezentarea de către contestator a unei alte adeverințe din care să rezulte că s-au schimbat condițiile avute în vedere la emiterea deciziei.
Față de cele arătate s-a constatat că decizia nr.-/24 iulie 2008 fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând motive care să atragă anularea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
- Instanța de fond a soluționat contestația prin nerespectarea dispozițiilor nr.OUG100/2007 referitoare la "stabilirea bazei de calcul" pentru determinarea pensiei de serviciu persoanelor care îndeplinesc condițiile de vechime în funcția de judecător.
La data de 27 iulie 2008 s-a actualizat pensia de serviciu, începând cu 01.04.2008 la suma de 5303 lei pe seama "mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate pe seama căreia se modifică pensia de serviciu: 01.04.2008 - 6987 lei.
În vederea soluționării contestației formulate, Tribunalul Vâlceaa comunicat indemnizațiile de încadrare brută lunară pentru mai mulți foști judecători, cuprinse între 5606 și 6453 lei, încălcând dispozițiile legale referitoare la stabilirea bazei de calcul.
Casa Județeană de Pensii V nu a avut în vedere dispozițiile art.82 din nr.OUG100/2007, aprobă de Legea nr.97/14 aprilie 2008, care prevede expres că "persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin.(1) și (3) numai în funcția de judecător sau procuror se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție" și nu a cerut Tribunalului Vâlcea să precizeze indemnizația de încadrare brută a unui judecător/procuror în activitate, cu o vechime de 20 ani și 4 luni și cu celelalte drepturi salariale obținute pe seama rezultatelor profesionale și posturilor ocupate.
În speță, Casa Județeană de Pensii Vaa cceptat pensia de serviciu conform cu "media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate" comunicate eronat de tribunal.
De asemenea, din cuprinsul deciziei nr.-/24.07.2008 privind actualizarea pensiei de serviciu acordată rezultă că pensia de serviciu a fost calculată pentru media veniturilor brute în sumă de 6978 lei, față de suma de 7117 lei (33 dosar).
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea Casei Județene de Pensii V la actualizarea pensiei de serviciu pe seama bazei de calcul determinată de indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, sporurile, în condițiile identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului.
Recursul nu este fondat.
Prin decizia nr.-/24.07.2008, ce face obiectul contestației, Casa Județeană de Pensii Var ecalculat drepturile de pensie de serviciu ale contestatorului B având în vedere un alt cuantum al veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, comunicat prin adeverința eliberată de Tribunalul Vâlcea.
Întrucât adeverința - tip eliberată de tribunal se referă la veniturile realizate pe ultimele 12 luni de activitate, calculul efectuat prin noua decizie de pensie constituie o actualizare a pensiei de serviciu în sensul dispozițiilor art.85 alin.(2) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, operație care se realizează anual, ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu și a sporului de vechime.
modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu, art.18 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004, republicată referitoare la pensiile de serviciu aprobate prin nr.HG1275/2005 prevede că această operație se realizează în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
Chiar și stabilirea pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute la art.82 alin.5 din Legea nr.303/2004 republicată se face potrivit art.13 alin.(2) din Norme în funcție de media veniturilor brute ale unui judecător sau procuror realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
Aceasta înseamnă că baza de calcul utilizată la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului este cea prevăzută de lege.
veniturilor brute comunicate de tribunal cu veniturile brute realizate de judecător potrivit legii este responsabilitatea instituției care eliberează adeverința - tip.
În acest sens sunt prevederile art.13 și următoarele din Norme în care sunt enumerate actele doveditoare necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Din aceste dispoziții legale rezultă obligația casei de pensii de a ține seama la stabilirea/actualizarea pensiei de serviciu de datele pe care le conțin adeverințele - tip eliberate de instanțe sau parchete.
Comunicarea unor date eronate cu privire la veniturile brute realizate nu poate fi imputată casei de pensii, ceea ce se recunoaște și în motivarea cererii de recurs.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că o rectificare a datelor din adeverința - tip în baza căreia a fost emisă decizia contestată a fost comunicată casei de pensii.
Acestea fiind reținute și la judecata în primă instanță, urmează a se avea în vedere că nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate și a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator B, împotriva sentinței civile nr.927 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./26.02.2009
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe Sorescu, Laura