Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 164/R-CA

Ședința publică din 03 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu

JUDECĂTOR 3: Laura G--

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.142/R-CA din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, personal, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.

Contestatorul având cuvântul, susține oral contestația în anulare așa cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea lui, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

La data de 12 ianuarie 2009, a formulat contestație în anularea deciziei nr.142/R-CA/18.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.

Se arată, în motivarea contestației, că prin decizia de mai sus i s-a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr.704/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Instanța de recurs i-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.47 din Legea nr.19/2000 referitoare la momentul dobândirii calității de asigurat în sistemul public de pensii, situație care ar fi fost lămurită de Curtea Constituțională.

În mod greșit instanța de recurs a reținut că la data pensionării contestatorul nu a avut vârsta de pensionare prevăzută de lege, situație în care nu se putea discuta despre aplicarea prevederilor art.47 lit.b din Legea nr.19/2000, fără a avea în vedere că s-a înscris la pensie de invaliditate de gradul III.

Instanța de recurs nu a cercetat faptul că recurentul-contestator a susținut că nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii până la 01 decembrie 1985, perioadă cât a activat în armată și i-a fost înscrisă de primul angajator în carnetul de muncă pentru stabilirea sporului de vechime.

De asemenea, instanța de recurs nu a sesizat că intimata a greșit în stabilirea stagiului de cotizare, stabilindu-i un stagiu de 33 ani, 2 luni și 29 zile, când de fapt a realizat în sistemul public un stagiu de 21 ani și 10 luni, iar diferența în sistem neintegrat ca militar activ în cadrul fostului Minister de Interne.

Față de cele arătate se solicită admiterea contestației, anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs și rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței instanței de fond.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 și art.318 Cod procedură civilă.

Contestația formulată urmează a fi respinsă.

Prin sentința civilă nr.704/02.09.2008 s-a respins contestația formulată de împotriva deciziei nr.-/28.01.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii V, prin care s-a solicitat emiterea unei noi decizii de pensie în care să se facă aplicarea dispozițiilor art.47 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 și recalcularea drepturilor de pensie.

Contestatorul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, recurs care, prin decizia nr.142/R-CA/18.11.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, a fost respins ca nefondat.

Contestatorul solicită anularea acestei decizii, întemeindu-și cererea pe dispozițiilor art.317 și art.318 Cod procedură civilă, arătând că instanța a încălcat dispozițiile de ordine publică referitoare la competență și a omis să cerceteze unul din motivele de recurs.

Analizând aceasta se constată că, potrivit art.317 pct.2 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În speță, deși se afirmă, nu se dovedește că la pronunțarea deciziei civile atacate instanța ar fi încălcat dispozițiile de ordine publică cu privire la competență, decizia fiind pronunțată de instanța care a soluționat recursul declarat împotriva sentinței instanței de fond și care era competentă a-l soluționa.

Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Ca atare, se sancționează omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi însă grupate și răspunsul să fie comun.

În speță, contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Vâlcea, invocând ca motiv de recurs încălcarea și aplicarea greșită a legii, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și în cel de-al doilea motiv se ridică excepția de neconstituționalitate a art.47 din Legea nr.19/2000.

Instanța de recurs a analizat ambele motive formulate, arătând la primul motiv că decizia emisă de intimată a avut în vedere prevederile Legii nr.19/2000 și că față de vârsta de pensionare prevăzută de lege la data ieșirii la pensie se putea discuta aplicarea prevederilor art.47 lit.b din Legea nr.19/2000.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat în subsidiar, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.47 din Legea nr.19/2000, s-a precizat în mod clar că în cauză nu se pune problema aplicării acestui text de lege, situație în care soluționarea acesteia nu depinde de aceste dispoziții legale și față de prevederile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta poate decide numai asupra excepțiilor de care depinde soluționarea cauzei.

Se constată astfel că instanța a analizat ambele motive de recurs formulate de contestator.

De altfel, în contestația formulată acesta invocă greșeli de apreciere a probelor și de judecată apreciate ca atare de contestator și nu se arată motivele de recurs care nu ar fi fost analizate de instanță.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art.317 și art.318 Cod procedură civilă. Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale sau hotărârea a fost pronunțată de judecători incompatibili.

Contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii greșite dată în recurs, instanța de recurs putând să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea fiecărui motiv de casare, fiind și îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun.

Așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de recurs atacată cu contestație nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, ci au fost analizate ambele motive de recurs formulate de contestator, situație în care, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.317 alin.1 pct.2 și art.318 Cod procedură civilă, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.142/R-CA din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.02.2009

Jud.recurs: -

Jud.fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe Sorescu, Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Pitesti