Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 169

Ședința publică de la 12 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de

recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr. 1556 din 13 10 2009 Tribunalului Iași, intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimat, lipsă reprezentantul recurentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Avocat depune împuternicire avocațială pentru intimat și precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătoarei intimatului.

Avocat, având cuvântul pentru intimat, solicită respingerea recursului i menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. S-a făcut dovada că munca depusă de contestator a fost desfășurată la Întreprinderea de Construcții și Montaje Depune concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1556 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iaf ost admisă în parte contestația formulată de contestatorul,în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

A fost anulată decizia nr. -/02.04.2009 și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensie contestatorului cu luarea în considerare grupei a I de muncă astfel cum fost menționată în adeverința nr. 110/6213 din 26.01.2009 eliberată de "" -

S-au respins cererile privind valorificarea adeverinței nr. 451/ 30.01.2009 emisă de I și recalcularea stagiului asimilat.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin contestația formulată contestatorul a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I sa se dispună anularea deciziei nr. -/02.04.2009 emisă de intimată prin care i s-a stabilit un punctaj anual de 1,5239 și o pensie de asigurări sociale de 1063 lei pentru un stagiu de cotizare stabilit de aceasta de 43 ani, 2 luni și 14 zile.

Contestatorul a arătat că în fapt, pârâta nu i-a comunicat documentul cu calculul pensiei, respectiv buletinul de calcul cu anexele, conf.. 525/11.10.2004.

De asemenea, în perioada 29.07.1975 - 04.04.1977, nu s-a luat în calcul grupa I de muncă, deși a prezentat adeverința nr. 110/6213/26.01.2009 emisă de SC - G, conf.. nr. 50/1990 și nici nu i s-a făcut dovada că această perioadă a fost luată în calcul

A mai arătat contestatorul că pentru perioada 01.04.1992 - 27.04.1993, nu s-a luat în calcul sporul de vechime, deși a prezentat adeverința nr. 451/30.01.2009 emisă de I,și nici stagiul asimilat, reprezentând durata studiilor universitare curs de zi și durata efectuării stagiului militar,care însumează 4 ani, 1 lună și 19 zile, deși a prezentat adeverința de la. Tehnică ". "I în care se specifică în clar, durata studiilor de 3 ani și copie după Militar, din care rezultă 1 an, 3 luni și 22 zile, nu i-au fost luați în calcul.

Prin întâmpinarea depusă de intimata Casa Județeană de Pensii I aceasta a arătat că prin decizia nr. -/02.04.2009 a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă începând cu data de 25.02.2009.

Cererea de înscriere la pensie a fost însoțită de: carnetul de muncă seria - nr. -, adeverința nr. 14282/27.02.2009 eliberată de Direcția Economică, de și Arhive din cadrul Casei Județene de Pensii I, adeverința nr. 367/29.01.2009 eliberată de. Tehnică ". " I, adeverința nr. 15/04.02.2009 eliberată de Gr. 1 Constructorul I, adeverința nr. 11/03.02.2009 eliberată de Gr. 1 Constructorul I, adeverința nr. 442/ 30.01.2009 eliberată de, adeverința nr. 177/18.12.2009 eliberată de Gr. 1 Constructorul I, adeverința nr. 110/6213/26.01.2009 eliberată de - G, adeverința nr. 451/ 30.01.2009 eliberată de .

Urmare a valorificării înscrisurilor susmenționate a rezultat un stagiu de cotizare de 43 ani, 2 luni 14 zile din care: 22 ani reprezintă stagiu realizat în gr. a II-a de muncă, 11 ani, 6 luni 13 zile stagiu realizat în condiții normale de muncă, 4 ani, 1 lună 13 zile este stagiu asimilat.

Punctajul mediu anual determinat pentru contestator este de 1.52390 puncte.

Decizia de pensionare susmenționată a fost comunicată contestatorului.

Această decizie nu a fost însoțită de, deoarece nu exista astfel de buletine.

Buletinele despre care face vorbire contestatorul sunt specifice deciziilor de recalculare emise în temeiul Ordonanței nr. 4/2005. Contestatorul nu este în această situație, decizia emisă în data de 02.04.2009 este decizie de înscriere la pensie fiind emisă în temeiul Legii nr. 19/ 2000. Legea nr. 19/ 2000 nu prevede obligativitatea instituției de a comunica și buletinul de calcul.

Referitor la perioada reprezentând stagiu asimilat intimata a precizat că perioada stagiului militar a fost corect valorificată, respectiv perioada 20.02.1968 - 11.06.1969, astfel cum rezulta din livretul militar.

În ce privește perioada studiilor universitare, aceasta nu este de 3 ani calendaristici din adeverința nr. 367/29.01.2009 rezultând că durata cursurilor Facultății de Construcții din cadrul Institutului I din perioada octombrie 1972- iunie 1975.a fost de 3 ani dar această durată se referă la ani școlari universitar și nu la ani calendaristici.

A mai precizat intimata că într-adevăr,la determinarea punctajului mediu anual nu a fost valorificat sporul de vechime pentru perioada 01.04.1992- 27.04.1993,din adeverința nr. 451/30. 01.04.1992- 27.04.1993, respectiv 15 % lunar întrucât, din cuprinsul adeverinței nu se menționează dacă sporul de vechime a fost inclus sau nu în carnetul de muncă.

În această situație, pentru perioada sus-menționată nu a fost valorificat distinct sporul de vechime, fiind valorificat salariul înregistrat în carnetul de muncă.

Potrivit art. 164 alin. 1 din Legea nr. 19/ 2000, modificată și completată începând cu data de 1 ianuarie 1991 în carnetul de muncă se înregistrează salariile brute. Potrivit acestor dispoziții legale salariul înregistrat în carnetul de muncă conține sporul de vechime.

Dacă contestatorul este nemulțumit de modul în care a fost valorificat sporul de vechime pentru perioada susmenționată trebuie să prezinte o nouă adeverință în care angajatorul să indice dacă sporul de vechime este inclus sau nu în salariul înregistrat în carnetul de muncă.

De asemenea, la stabilirea stagiului de cotizare nu a fost valorificată perioada 29.07.1975- 04.04.1977 ca fiind vechime în grupa I de muncă motivat de faptul ca activitatea desfășurată la Întreprinderea de construcții și montaje siderurgice nu presupune activitățile prevăzute la punctul 23.24 din Ordinul 50/ 1990.

Intimata a solicitat respingerea contestației formulată de d-nul ca fiind nefondată și menținerea Deciziei nr. -/02.04.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii I ca fiind corectă și legală.

Pe baza probatoriului administrat instanța a reținut că a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă începând cu data de 25.02.2009 prin decizia nr. -, reținându-se un stagiu de cotizare de 43 ani, 2 luni 14 zile din care 22 ani stagiu realizat în gr. a II-a de muncă, 11 ani, 6 luni 13 zile stagiu realizat în condiții normale de muncă, 4 ani, 1 lună 13 zile stagiu asimilat iar punctajul mediu anual determinat pentru contestator a fost de 1.52390 puncte.

Prin decizia nr. -/02.04.2009 a Casei Județene de Pensii I contestatorului i s-a stabilit un punctaj anual de 1,5239 și o pensie de asigurări sociale de 1063 lei pentru un stagiu de cotizare stabilit de aceasta de 43 ani, 2 luni și 14 zile dar odată cu această decizie contestatorului nu i s-a comunicat documentul cu calculul pensiei, buletinul de calcul cu anexele, conf.. 525/11.10.2004 însă Legea nr. 19/ 2000 nu prevede obligativitatea instituției de a comunica și buletinul de calcul.

A mai reținut prima instanță că la stabilirea drepturilor de pensie nu s-a luat în calcul grupa I de muncă în care contestatorul și-a desfășurat activitatea în perioada 29.07.1975 - 04.04.1977 conform adeverinței nr. 110/6213/26.01.2009 emisă de SC - G în baza Ordinului nr. 50/1990.deși a făcut dovada că a desfășurat activitățile prevăzute Ordinul 50/ 1990 și, în mod corect, la stabilirea stagiului de cotizare trebuie valorificată această perioada ca fiind activitate desfășurată în condițiile grupei I de muncă.

Perioada stagiului militar 20.02.1968 - 11.06.1969 așa cum rezulta din livretul militar a fost valorificată la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite.

Cât privește perioada studiilor universitare,aceasta nu a fost de 3 ani calendaristici ci a cuprins doar perioada octombrie 1972- iunie 1975, cât contestatorul a urmat cursurile Facultății de Construcții din cadrul Institutului I conform adeverinței nr. 367/29.01.2009, perioadă ce a fost luată în calcul.

A mai reținut prima instanță că la determinarea punctajului mediu anual nu a fost valorificat sporul de vechime pentru perioada 01.04.1992- 27.04.1993 ci a fost valorificat salariul înregistrat în carnetul de muncă, întrucât articolul 164 alin. 1 din Legea nr. 19/ 2000, prevede că în carnetul de muncă se înregistrează salariile brute, astfel încât, conform acestor dispoziții legale, salariul înregistrat în carnetul de muncă conține sporul de vechime.

Contestatorul a depus la dosar adeverința nr. 2513/13.05.2009 emisă de SC SA I în care se menționează clar faptul că a fost salariatul unității în funcția de subinginer constructor și că în perioada 01.04.1992-27.04.1993 a beneficiat de un spor de vechime de 15% care nu este inclus în salariul trecut în carnetul de muncă însă,această adeverință din 13.05.2009 nu a fost însă depusă la Casa Județeană de Pensii I,drept pentru care nu a fost analizată și nu avea cum să fie valorificată la stabilirea și calcularea drepturilor de pensie așa cum sunt înscrise în decizia emisă la data de 02.04.2009 care face obiectul prezentei contestații.

Instanța a reținut că reclamantul are posibilitatea de a formula o nouă cerere de recalculare a drepturilor de pensie în care să se țină seama de cele înscrise în această adeverință.

Față de considerentele anterior expuse, tribunalul a admis în parte contestația formulată de, a anulat decizia nr. -/02.04.2009, obligând intimata să emită o nouă decizie de pensie contestatorului cu luarea în considerare grupei a I de muncă astfel cum fost menționată în adeverința nr. 110/6213 din 26.01.2009 eliberată de "" - G.Instanța a respins cererile privind valorificarea adeverinței nr. 451/ 30.01.2009 emisă de I și recalcularea stagiului asimilat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii I, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A invocat recurenta că instanța de fond a interpretat greșit probatoriile administrate reținând că prin adeverința nr-009 contestatorul ar fi făcut dovada că perioada 29 07 1975 - 1 08 1976 ar fi fost lucrată în grupa I de muncă, încadrându-se la punctele 23 și 24 din Anexa nr. I la Ordinul 50/1990.

Motivează recurenta că punctele 23 și 24 din Anexa susmenționată reglementează activitatea de siderurgie respectiv de încărcare a cuptoarelor și elaborarea oțelului care nu se poate confunda cu activitatea desfășurată de contestator care a fost angajat la o întreprindere de construcții și montaje siderurgice și care nu se încadrează în Anexa Ia O rdinului 50/1990.

Susține în acest sens recurenta că instanța de fond nu avut în vedere aceste aspecte, motiv pentru care consideră că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Recursul nu este fondat.

Curtea reține că prima instanță a dat în mod corect eficiență adeverințelor depuse de contestator la dosar, dar pe care intimata recurentă a refuzat să le ia în considerație.

Reține în acest sens instanța de recurs că susținerile recurentei privind nedovedirea de către contestator a faptului că activitatea desfășurată de acesta s-a încadrat în grupa I a de muncă sunt neîntemeiate, atâta timp cât din adeverința nr. 110/6213 din 26.01.2009 depusă la filele 44 și 45 dosar fond atestă contrariul.

Astfel Curtea reține că prin adeverința sus menționată unitatea emitentă SC SA G, atestă, sub sancțiunea codului penal pentru fals în declarații, că intimatul contestator " a lucrat în perioada 29.07.1975 - 01.08.1976 în grupa I a de muncă în procent de 100% în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație nr-, pct.3-4, conform Ordinului 50/1990, iar în perioada 01.08.1974 - 04.04.1977 a lucrat tot în grupa I a de muncă dar în procent de 80%.

Curtea constată totodată că adeverința susmenționată evidențiază că unitatea emitentă a respectat procedura prevăzută la art.6 din Ordinul 50/1990 care prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unitate, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective dar și de timpul efectiv lucrat așa cum menționează art.7 din Ordinul suscitat.

Ori atâta timp cât adeverința depusă atestă faptul că a fost respectată procedura impusă de Ordinul 50/1990, în mod corect prima instanță i-a dat eficiență juridică șal uat-o în considerare, obligând pârâta recurentă să-i calculeze pensia contestatorului ținând seama de mențiunile acestei adeverințe.

Curtea mai constată totodată că atâta timp cât recurenta nu s-a înscris în fals împotriva acestei adeverințe pe care o consideră că nu concordă cu realitatea, ea nu poate refuza să o ia în considerație, adeverința întrunind condițiile legale privind conținutul mențiunilor inserate.

În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate de recurenta Casa Județeană de Pensii I sunt nefondate, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.1556 din 13 X 2009 Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr. 1556 din 13 10 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /

2 ex./22 02 2010

Tribunal I -

-

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Iasi