Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVIĂ NR.170/AS
Ședința publică de la 30 septembrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.150/3.04.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -28B,.2, județul C, având ca obiect asigurări sociale - contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 23.09.2008 și 30.09.2008.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la data de 19.06.2008 împotriva sentinței civile nr. 150 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând pe calea contestației, anularea deciziilor nr. -/12.11.2007 și nr. -/21.11.2007 emise de instituția pârâtă.
În considerentele cererii s-a arătat că reclamantul are calitatea de beneficiar de drepturi de asigurări sociale stabilite conform Legii nr. 42/1990 și Legii nr. 341/2004, fiindu-i eliberat certificatul seria --B nr. 00035 eliberat în data de 16.02.2006 ( Luptător Rănit ). În aceste condiții a arătat reclamantul, este beneficiar al unei indemnizații reparatorii conferite conform Legii nr. 341/2004.
Anterior recunoașterii acestei calități, reclamantul beneficia și de pensie de invaliditate, gradul II, situație ce persistă și în prezent astfel cum rezultă din deciziile asupra capacității de muncă nr. 165/20.04.1992 și nr. 1329/2004.
Reclamantul a arătat că prin decizia nr. -/12.11.2007 emisă de pârâtă s-a dispus suspendarea pensiei de invaliditate de gradul II, pe considerentul că beneficiarul este angajat și s-a stabilit totodată, un debit în sumă de 5.974 lei reprezentând pensie încasată și necuvenită în perioada 1.06.2004 - 1.06.2007, supusă recuperării în condițiile art. 187 din Legea nr. 19/2000. Prin același act s-a stabilit că debitul în cuantum de 38.426 lei reprezentând indemnizație reparatorie încasată necuvenit în perioada 1.11.2004 - 1.06.2007 se va recupera în aceleași condiții.
Reclamantul a invocat nulitatea absolută a acestei decizii, întrucât actul decizional nu cuprinde motivarea măsurilor dispuse, în fapt și în drept.
S-a menționat, totodată că dispozițiile sunt nelegale, întrucât calitatea de salariat a reclamantului era cunoscută instituției pârâte încă din anul 1992, când cu ocazia emiterii deciziei asupra capacității de muncă nr. 165/20.04.1992 a fost menționată această situație.
S-a susținut că pârâta stabilește cu titlu de debit o sumă calculată pe perioada 01.06.2004 - 01.06.2007, deși pentru sumele calculate pentru perioada 01.06.2004 - 12.11.2004 ( și care exced termenului de trei ani anterior emiterii deciziei ) opera prescripția dreptului de executare silită.
Sub aspectul stabilirii în sarcina reclamantului a unui debit reprezentând indemnizație reparatorie încasată necuvenit, reclamantul a arătat că nici această măsură nu a fost fundamentată din punct de vedere legal, iar prescrierea dreptului de a executa silit sumele operează și în acest caz, respectiv, pentru cele calculate pentru perioada 1.11.2004 - 12.11.2004.
S-a mai susținut că reclamantul nu a încasat suma de 38.426 lei cu titlu de indemnizație reparatorie.
Cu privire la decizia nr. -/21.11.2007 s-a precizat că acest act poartă mențiunea că revizuiește decizia din 3.05.2006, precum și mențiunea că,începând cu luna noiembrie 2004, încetează plata drepturilor stabilite conform prevederilor Legii nr. 42/1990, modificată și completată.
Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Cas olicitat respingerea acțiunii.
Instituția pârâtă a arătat că emiterea deciziei nr. -/12.11.2007, prin care a fost suspendată pensia de invaliditate și sistată plata indemnizației reparatorii este urmare a faptului că reclamantul are calitatea de asigurat, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Serviciul Evidență Contribuabili din cadrul
Au fost invocate dispozițiile art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000, precum și faptul că aceste drepturi de pensie nu se pot cumula cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, motiv pentru care au fost aplicate prevederile art. 187 din Legea nr. 19/2000.
Pe de altă parte, a susținut pârâta, acordarea indemnizației reparatorii este motivată de menținerea în gradul de invaliditate dobândit în calitate de Luptător în revoluția din decembrie 1989.
Prin notele scrise depuse la termenul din 404.2008, pârâta a precizat cuantumul sumelor încasate de reclamant, defalcat pe perioade ( filele 39 - 58 ).
Având în vedere apărările formulate de reclamant prin prisma nulității deciziilor, instanța le-a apreciat ca fiind apărări de fond, în egală măsură ca și susținerile referitoare la prescrierea dreptului de a cere executarea silită a sumelor încasate cu titlu de pensie de invaliditate și respectiv, indemnizație reparatorie, pe perioada ce excede celor trei ani anteriori emiterii deciziilor.
În finalul dezbaterilor, părțile au prezentat concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 150 din 23.04.2008 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A respins excepția nulității absolute a deciziilor nr. -/12.11.2007 și nr. -/21.11.2007.
A constatat ca prescrisă executarea silită pentru sumele reprezentând pensie de invaliditate gr. II, corespunzătoare perioadei iunie 2004-octombrie 2004.
A anulat în parte decizia nr. -/12.11.2007, respectiv sub aspectul stabilirii debitului de 38.426 lei reprezentând indemnizație reparatorie încasată necuvenit în perioada 01.11.2004-01.06.2007.
A menținut dispozițiile deciziei contestate, sub aspectul suspendării pensiei și stabilirii debitului în cuantum de 5.243 lei, reprezentând pensie încasată și necuvenită în perioada noiembrie 2004 - 01.06.2007.
A anulat decizia nr. -/21.11.2007.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 119 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu avocat ).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul este beneficiar al pensiei de invaliditate gradul II, astfel cum rezultă din decizia asupra capacității de muncă nr. 1329/2007, revizuibilă în cursul lunii aprilie 2008 ( fila 14 ).
În egală măsură, reclamantului i-a fost emisă certificatul seria --B nr. 00035/16.02.2006 prin care i-a fost recunoscută calitatea de Luptător pentru Române din decembrie 1989 - Luptător Rănit ( fila 12 ).
Prin decizia nr. -/12.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii C s-a dispus suspendarea pensiei de invaliditate gradul II, precum și a indemnizației reparatorii, stabilindu-se în sarcina reclamantului un debit în valoare de 5.974 lei reprezentând pensie încasată și necuvenită în perioada 01.- - 01.06.2007, precu și un debit de 38.426 lei reprezentând indemnizație reparatorie încasată pe perioada 01.11.2004 - 01.06.2007.
Prin decizia nr. -/21.11.2007 se stabilește revizuirea deciziei din 03.-, stabilindu-se o indemnizație reparatorie de 12.589.149 lei ROL (coeficient de multiplicare 1,50), cu acordarea drepturilor de la 1.11.2004 (fila 9).
Potrivit art. 94 din Lege a nr. 19/2000, ot p. cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
( )
c). pensionarii pentru limită de vârstă.
d). pensionarii de invaliditate de gradul III.
Conform art. 91 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care:
( )
b). beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.
În speță, reclamantul nu poate susține că măsura sistării plății pensiei pentru invaliditate gradul II și stabilirea corelativă a debitului reprezentând pensie încasată necuvenit este o măsură lovită de nulitate și neîntemeiată, câtă vreme Legea nr. 19/2000 nu permite plata acestei pensii cumulat cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională ( acest drept fiind conferit exclusiv beneficiarilor de pensie pentru limită de vârstă și celor de pensie gradul III de invaliditate ).
Astfel fiind, în raport de prevederile legale menționate, nu va avea relevanță faptul că instituția pârâtă a cunoscut sau nu, încă de la data stabilirii dreptului de pensie de invaliditate, faptul că reclamantul realiza venituri și dintr-o activitate care îl încadra pe reclamant în sfera persoanelor asigurate conform art. 5 alin. 1 pct. I din Legea nr. 19/2000; ceea ce are relevanță este faptul că legea exclude cumularea celor două tipuri de drepturi - cuvenite din muncă remunerată și respectiv, din pensie de invaliditate gradul II. Astfel fiind, va fi apreciată ca fiind fără relevanță faptul că instituția pârâtă nu a consemnat temeiul în drept al măsurii dispuse în stabilirea acestui debit - Legea nr. 19/2000 neavând prevederi exprese și imperative în acest sens; ceea ce prezintă însă importanță sub aspectul temeiniciei măsurii luate constă în modul de aplicare a prevederilor art.187 din lege.
Potrivit acestui text, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Ori, decizia nr. -/12.11.2007 stabilește debitul în cuantum de 5.974 lei reprezentând pensie încasată și necuvenită în perioada 01.06.2004 - 01.06.2007 cu încălcarea normei speciale prevăzute prin art. 187, în sensul că extinde calculul debitului și anterior datei de 1.11.2004.
Față de aceste considerente instanța a reținut că apărările pârâtului, referitoare la calcularea și reținerea pensiei de invaliditate gradul II cu încălcarea termenului de prescripție în materia executării silite sunt întemeiate, pârâta stabilind în mod eronat și nelegal o imputație pentru sumele achitate cu acest titlu în perioada 01.06.2004 - 01.10.2004.
Pe aceleași considerente s-a reținut că instituția pârâtă era îndrituită să stabilească în sarcina reclamantului cu titlu de debit pensia încasată în perioada 1.11.2004 - 01.06.2007, în cuantum de 5.243 lei ( conform plăților defalcate consemnate prin notele scrise depuse la filele 39 - 40 ).
Cât privește plata indemnizației reparatorii stabilite conform Legii nr. 341/2004, au fost avute în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b pct. 1 și 2 au dreptul la o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea următorilor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:( )
c). 1,50 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate.
Textul citat este pe deplin aplicabil reclamantului, ca beneficiar al titlului de Luptător Rănit - art. 3 alin 1 lit. b pct. 1.
Reținerea în sarcina reclamantului a unui debit reprezentând indemnizația reparatorie de care acesta a beneficiat în perioada 1.11.2004 - 1.06.2007 este, însă, neîntemeiată sub cel puțin două aspecte:
- împrejurarea că reclamantul a dobândit pe o anumită perioadă calitatea de
asigurat în condițiile art. 5 din Legea nr. 19/2000 nu lipsește de efecte juridice ecizia asupra capacității de muncă, de încadrare în grupa a II-a de invaliditate; prin urmare, nu se poate susține că pe aceeași perioadă pentru care s-a stabilit debitul reclamantul nu mai era, în înțelesul dat de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, beneficiar al pensiei de invaliditate.
- textul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 341/2004, care definește noțiunea de
venit în contextul acestui act normativ, nu este aplicabil normei cuprinse în art. 4 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, ci doar celei de la alin. 4.
Pe cale de consecință, desfășurarea unei activități pe baza unui raport de muncă de către beneficiarul titlului de Luptător Rănit nu exclude dreptul acestuia de a beneficia de indemnizația lunară reparatorie, o asemenea interdicție fiind impusă doar persoanelor care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 - Luptător prin Fapte Deosebite.
Astfel fiind, stabilirea unui debit în cuantum de 38.426 lei reprezentând indemnizație reparatorie încasată necuvenit în perioada 01.11.2004 - 01.06.2007, a constituit o măsură nelegală.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Instanța dispune anularea în parte a deciziei nr. -/12.11.2007, respectiv sub aspectul stabilirii debitului de 38.426 reprezentând indemnizație reparatorie încasată necuvenit în perioada 1.11.2004 - 1.06.2007.
Urmare stabilirii gradului II de invaliditate conform deciziei asupra capacității de muncă nr. 165/20.04.1992, cauza invalidității fiind rănit în revoluție, Casa Județeană de Pensii a procedat la emiterea deciziei nr. - prin care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate, cât și de indemnizație reparatorie în calitate de rănit în revoluție potrivit Legii nr. 42/1990.
Gradul II de invaliditate presupune pierderea totală a capacității de muncă, iar drepturile cuvenite pentru acest tip de pensie nu se pot cumula cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională potrivit dispozițiilor art. 54 lit.b din Legea nr. 19/2000.
Din adeverința eliberată de Serviciul Evidența Contribuabili, se poate observa că reclamantul a avut calitatea de asigurat deoarece începând cu 1.04.2004, data de la care angajatorii au obligația depunerii declarațiilor nominale, acesta a realizat venituri în cadrul aceleiași unități contrar prevederilor legale.
Potrivit Legii nr. 341/2004 persoanelor cărora le-a fost recunoscută calitatea de luptător în revoluție beneficiază de indemnizație reparatorie de la data intrării în vigoare a actului normativ sus menționat.
Prin dosarul nr. - reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 341/2004, primind cu titlu de diferențe suma de 28027 lei, în luna mai 2006, plata drepturilor începând cu data de 1.11.2004.
Drepturi bănești cu titlu de indemnizație reparatorie au fost primite de reclamant concomitent atât în dosarul nr. -, cât și în dosarul nr. -, conform imaginii de plată.
La data de 16.09.2008 a formulat concluzii scrise intimatul reclamant care a solicitat respingerea recursului ca nefondat în esență, pentru următoarele motive:
Referitor la oglinda plăților, pe lângă faptul că nu face dovada celor afirmate de către recurentă, înscrisul emană de la aceasta, nu poartă nicio semnătură și nicio ștampilă și nicidecum nu poate atesta plata unor sume de bani.
Atestarea unor asemenea plăți ( ca orice plată de altfel) se putea face cu mandatele poștale, ordinele de plată în contul pârâtului a sumelor, dovezi de primire personal a sumelor etc. conform regulilor generale cuprinse în Codul civil, iar nu prin prezentarea unei tipărituri neatestată în nici un fel.
Chiar dacă s-ar reține vreo putere probatorie pentru aceste înscrisuri, conform celor menționate în cuprinsul respectivelor tipărituri, susținerea recurentei nu se verifică nici pe fond, astfel:
a) pentru dosarul nr. -plățile sunt oglindite în înscrisurile depuse de către intimată, astfel:
într-un prim listing ( CFR 2004) se precizează astfel plățile efectuate pe perioadele 01.2004 - 12.2004 ( care oricum nu interesează, fiind în afara termenului de prescripție de 3 ani de la data introducerii acțiunii);
II. într-un al doilea listing ( CFR 2005) se arată sumele plătite pe perioada 1.2005 - 12.2005;
III. într-un al treilea listing ( CFR 2006) se arată sumele plătite pe perioada 1.2006 - 12.2006 - în cadrul acestui înscris nu este nicăieri menționată suma de 28027 RON pe care ar fi încasat-o în luna mai 2006, lună în care s-a achitat suma de 164 lei cu titlu de pensie de invaliditate și suma de 1221 lei cu titlu de indemnizație reparatorie;
IV. într-un al patrulea listing ( CFR 2007) sunt precizate sumele plătite în perioada 1-2007 - 12.2007, cu titlu de pensie de invaliditate și indemnizație reparatorie.
b) pentru dosarul -plățile sunt următoarele, conform înscrisurilor depuse de către intimată:
într-un prim listing ( CFR 2006) sunt arătate plățile pe perioada 1.2006 - 12.2006 în cuantum de 0 lei, la capitolul " plăți restante alte drepturi" fiind într-adevăr precizată suma de 28027 RON plătită cu titlu de, cert este că indemnizația reparatorie nu a fost stabilită în baza Legii 42/1990 ci în baza Legii 341/2004, astfel că nu se poate susține că această sumă s-ar fi plătit cu titlu de indemnizație reparatorie și care sumă oricum nu s-a plătit;
II. într-un al doilea listing ( CFR 2007) sunt arătate plățile pe perioada 1.2007 - 12.2007, în cuantum de 0 lei;
III. într-un al treilea listing ( CFR 2008) sunt arătate plățile pe perioada 1.2008-12.2008, în cuantum de 0 lei.
despre suma de 28027 RON așa cum pretinde intimata că s-ar fi plătit de două ori, odată lunar în perioada 11.2003 - 5.2006 (inclusiv) și apoi într-o singură tranșă, în luna mai 2006, nu se confirmă o atare împrejurare, deoarece sumele cu titlu de indemnizație reparatorie plătite lunar pe perioada 11.2004 - 5.2006 ( inclusiv) reiese suma de 21642 lei, ceea ce este cu totul altceva decât suma de 28027 RON, pretins plătită de două ori ( și oricum este cu totul altceva față de suma de 38426 lei a cărei restituire se solicită).
La o adică, chiar dacă s-ar reține că indemnizația reparatorie s-a plătit de două ori, în nici un caz suma de restituit nu este cea de 38426 lei ci poate fi cel mult suma de 28027 lei RON plătită într-o singură tranșă în luna mai.
Recursul este fondat și va fi admis cu consecința casării parțiale a sentinței atacate, în limita motivelor de recurs, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Recurenta a invocat și a depus înscrisuri reprezentând oglinda plăților în listingul CFR 2006 corespunzător dosarului nr. - ( pag. 47 din dosarul Tribunalului), care atestă plata lunară a indemnizației reparatorii, pentru luna mai 2006 fiind consemnată suma de 1221 lei.
În același timp, pentru dosarul - depune o altă imagine de plată, CFR 2006 care atestă la rubrica " Plăți restante alte drepturi" aferent lunii mai 2006 plata sumei de 28027 lei reprezentând indemnizație reparatorie Legea 42/1990.
Drept urmare, în luna mai 2006 reclamantul a încasat indemnizație reparatorie la Legea 42/1990 ( facem mențiunea că Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri. a fost abrogată prin Legea nr. 341/2004, astfel că în fața instanței de fond recurenta Casa Județeană de Pensii C va oferi explicații în legătură cu mențiunile din formularul imagine de plată, din această perspectivă) atât din dosarul - ca plată lunară a acestui drept, cât și ca o sumă globală în cuantum de 28027 lei din dosarul -.
Drept urmare se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea întocmirii unei expertize contabile, care va stabili în mod concret care este debitul rezultat din plata indemnizației reparatorii din cele două dosare, cu atât mai mult cu cât recurenta pretinde că debitul este în valoare de 38426 lei și nu 28027 lei cât s-a achitat în dosarul - care oricum nu a arătat cărei perioade îi aparține această sumă.
Casarea sentinței este parțială în măsura în care au fost formulate critici prin motivele de recurs, fiind menținute dispozițiile sentinței referitoare la excepția nulității absolute, excepția prescripției executării silite și suspendarea pensiei și stabilirii debitului în cuantum de 5243 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.150/3.04.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -28B,.2, județul
Casează în parte sentința în sensul că trimite cauza spre rejudecare în vederea întocmirii unei expertize contabile care va stabili în mod concret care este debitul rezultat din plata indemnizației reparatorii din decizia nr. -/12.11.2007 cât și din decizia -/21.11.2007.
Menține dispozițiile referitoare la excepția nulității absolute, excepția prescripției executării silite și suspendarea pensiei și stabilirii debitului în cuantum de 5243 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. -
Dact.gref.
4 ex./21.10.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm dosarul nr-, privind recursul civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.150/3.04.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -28B,.2, județul C, având ca obiect asigurări sociale - contestație decizie de pensionare, întrucât prin decizia civilă nr.170/AS Curtea a admis recursul, a Casat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare în vederea întocmirii unei expertize contabile care va stabili în mod concret care este debitul rezultat din plata indemnizației reparatorii din decizia nr. -/12.11.2007 cât și din decizia -/21.11.2007.
Au fost menținute dispozițiile referitoare la excepția nulității absolute, excepția prescripției executării silite și suspendarea pensiei și stabilirii debitului în cuantum de 5243 lei.
Prezentul dosar conține 21 file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța, ce conține 72 file.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Jelena Zalman