Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 181/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 181
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale, având ca obiect contestație decizie de pensionare privind recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1755/04.11.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimată fiind Casa Județeană De Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă și cons. jr. pentru intimată, lipsă fiind recurentul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, prin serviciul de registratură recurentul a depus la dosar precizări scrise, duplicatul comunicându-se intimatei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată caza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Cons.jr. solicită respingerea recursului și menținerea primei sentințe ca legală și temeinică.
Susține că decizia de pensionare este corectă, recurentului i-au fost acordate corect numărul suplimentar de puncte pentru fiecare an de spor potrivit OUG nr.100/2008.
Precizează că prevederile legale lucrate in gr,II de muncă se vor aplica începând cu ianuarie 2011.
Având în vedere susținerile din întâmpinare, cons. jr. pentru intimată solicită respingerea recursului ca neîntemeiat si menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii I, solicitând anularea deciziei nr. -/12.05. 2009 și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite în urma admiterii primului capăt de cerere.
În motivarea acțiunii, contestatorul a susținut că nu i s-au acordat drepturile de pensie de la data de 01.02.2009, s-a greșit calculul punctului de pensie; în mod greșit s-a împărțit diferența de puncte la 30 de ani și nu la 20 sau 25. Ulterior, contestatorul a formulat precizări prin care a arătat faptul că a prestat 5 ani și 5 luni astfel încât i se cuvenea 0,02083 puncte pentru fiecare lună, în total 1, 35415 puncte.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive: contestatorul a fost înscris la pensie prin decizia nr. -/02.07.1996 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă. Stagiul de cotizare reținut prin decizie este de 39 de ani, 3 luni și 24 zile, întregită la 39 ani din care 5 ani și 5 luni reprezintă vechime realizată în grupa II de muncă. Au mai fost emise decizii de recalculare a pensiei conform OUG 4/2005, HG 1550/1990. Sporul de muncă aferent grupei I și II este de 1 an și 3 luni.
Prin decizia contestată s-au recalculat drepturile de pensie conform OUG 100/2008, stabilindu-se numărul de puncte acordate suplimentar pentru sporul de grupă I și II. Potrivit art. 782alin. 1 din Legea nr. 19/2000, introdus prin nr.OUG 100/2008, asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau a II - a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, astfel: 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă; 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa II de muncă. Mai susține intimata că contestatorul are o vechime în grupa a II - a de muncă de 5 ani și 5 luni, pentru care i s-a acordat un spor de vechime de 1 an și 3 luni. Numărul suplimentar de puncte s-a stabilit astfel: 0,25 puncte x 1 an = 0,25 puncte; 0,- puncte x 3 luni = 0,06249 puncte. Astfel, numărul total de puncte suplimentare este de 0,31249 puncte, iar împărțind acest număr la stagiul total de cotizare de 30 ani, rezultă un punctaj mediu anual suplimentar de 0,0104 puncte.
Prin sentința civilă nr. 1755 din 4.11.2009, Tribunalul Iașia respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/12.05. 2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii I au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatorului, în temeiul nr.OUG 100/2008.
În ceea ce privește primul aspect contestat, din decizia contestată reiese faptul că data de când se acordă aceste drepturi este 01.02.2009 (așa cum solicită chiar contestatorul).
În ceea ce privește al doilea aspect instanța reține faptul că potrivit dispozițiilor art. 782alin. 1 din Legea nr. 19/2000, modificată prin nr.OUG 100/2008, asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă;
b) 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa II de muncă.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că stagiul de cotizare realizat în grupa a II - a de muncă este de 5 ani și 5 luni, sporul aferent grupei a II - a de muncă este de 1 ani și 3 luni, iar numărul de puncte acordate suplimentar este de 0,31249. Astfel, s-a calculat prin această decizie punctajul mediu anual suplimentar de 0,01042 puncte, prin împărțirea numărului de puncte acordate suplimentar de 0, 31249 la stagiul complet de cotizare de 30 ani.
Potrivit dispozițiilor legale menționate, pentru fiecare an de spor (și nu de vechime în grupa II de muncă, cum calculează contestatorul) acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa a II - a de muncă, se acordă 0,25 puncte suplimentare. În consecință, sunt neîntemeiate susținerile contestatorului referitoare la faptul că punctajul suplimentar de 0,25 puncte trebuia înmulțit cu fiecare an de vechime realizată în grupa a II - a de muncă. În cuprinsul prevederilor art. 782alin. 1 din Legea nr. 19/2000, articol introdus prin nr.OUG 100/2008, se menționează clar că se acordă 0,25 puncte pentru fiecare an de spor acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa a II - a de muncă și nu pentru fiecare an de vechime în grupa a II - a de muncă.
În ceea ce privește al treilea aspect contestat, raportat la prevederile nr.OUG 100/2008, instanța reține că drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost corect recalculate prin decizia nr. -/12.05.2009. Astfel, întrucât contestatorul are un stagiu de cotizare realizat în grupa a II - a de muncă de 5 ani și 5 luni, sporul aferent grupei de muncă este de 1 an și 3 luni (câte 3 luni pentru fiecare an, conform art. 16 din Legea nr. 3/1977). . 0,25 puncte cu 1 an și 0,02083 puncte cu 3 luni de spor (conform art. 782alin. 1 din Legea nr. 19/2000, modificată prin nr.OUG 100/2008), rezultă 0, 31249 puncte acordate suplimentar. . numărul de puncte acordate suplimentar (de 0,31249) la stagiul complet de cotizare, de 30 ani, rezultă punctajul mediu anual suplimentar acordat contestatorului, de 0,0104 puncte (punctaj mediu anual acordat suplimentar). punctajul mediu anual suplimentar cu punctajul mediu anual anterior recalculării, rezultă noul punctaj mediu anual de 1,97640 puncte.
În consecință, având în vedere faptul că drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost corect recalculate, în conformitate cu prevederile nr.OUG 100/2008, instanța reține că decizia nr. -/12.05.2009 este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul solicită "strămutarea cazului la un alt complet" și consideră ca nejustificată motivarea consilierului juridic al intimatei, luată în considerare de către completul de judecată, conform căreia procentul de 0,25% este pentru fiecare an de spor.
Recurentul susține că legea precizează ca an de spor, nu cele cumulate până se obține un an de spor, ulterior legiuitorul stabilind și punctajul ce trebuie aplicat pentru fiecare lună lucrată, nu cea de spor.
Mai arată recurentul că a obținut un punctaj de 0,31249, care se împarte, discriminatoriu, la 30 ani, rezultând o sumă de 70 lei.
În concluzie, luând în considerare "aplicarea corectă a legii", recurentul prezintă două variante proprii de calcul al punctajului suplimentar.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Județeană de Pensii Ias olicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
, ca instituție a dreptului procesual civil, presupune transferarea unei pricini de la o instanță la altă instanță judecătorească de același grad, cererea părții depunându-se la instanța ierarhic superioară. Așadar, strămutarea unei pricini nu are loc de la un complet de judecată la alt complet de judecată și nici nu reprezintă un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a unei hotărâri judecătorești ce poate fi invocat în fața instanței de control judiciar.
În ce privește dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține că recurentul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în anul 1996. Pensia recurentului, stabilită în baza Legii nr. 3/1977, a fost recalculată în anul 2005, în baza OUG nr. 4/2005. Stagiul de cotizare realizat de recurent în grupa II de muncă este de 5 ani și 5 luni, deci sporul aferent acestei perioade este de 1 an și 3 luni.
În vederea aplicării OUG nr. 100/2008, intimata a emis decizia nr. - din 12.05.2009, contestată de recurent. Prevederile art. 782din Legea nr. 19/2000, introduse prin OUG nr. 100/2008, în forma menționată de prima instanță, ar fi fost aplicabile recurentului, ale cărui drepturi de pensie au fost recalculate potrivit OUG nr. 4/2005, în conformitate cu prevederile art. II din OUG nr. 100/2008. Însă, prin OUG nr. 209/2008, art. II din OUG nr. 100/2009 a fost modificat, având următorul cuprins: " de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă, precum și de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, următoarele categorii de persoane:
a) ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor <LLNK 12005 4180 301 0 45>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin <LLNK 12005 78 10 201 0 17>Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special;"
Așadar, la data emiterii deciziei nr. - din 12.05.2009, acestea sunt prevederile legale aplicabile recalculării drepturilor de pensie ale recurentului. Având un spor de 1 an și 3 luni aferent grupei II de muncă, numărul suplimentar de puncte este de 0,25 pentru un an, la care se adaugă 0,-*3=0,- pentru cele trei luni, în total 0,-, cum corect s-a acordat prin decizia contestată. Este evident că prevederile legale menționate sunt clare și neechivoce și nu pot fi interpretate în sensul arătat de recurent, de a acorda punctajul suplimentar pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea în locuri încadrate în grupa II de muncă, nu pentru anul și lunile de spor. De asemenea, punctajul suplimentar de 0,- se acordă pentru fiecare lună de spor care depășește sporul în ani, în situația recurentului, pentru cele 3 luni, deci nu s-au "anulat" 2 luni, cum pretinde acesta.
În ceea ce privește cuantumul pensiei, acesta se determină prin înmulțirea punctajului mediu annual, realizat de asigurat în perioada de cotizare, cu valoarea unui punct de pensie. Or, pentru a determina cuantumul pensiei recurentului, este necesar să se stabilească mai întâi punctajul mediu anual corespunzător sporului la vechimea în muncă. Acest punctaj se stabilește prin împărțirea numărului de puncte la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
rin HG nr. 1550/2004 s-a prevăzut, în art. 2 din anexă, ce se înțelege prin "stagiu complet de cotizare" și care este durata acestui stagiu.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1, tagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
În ceea ce privește durata stagiului complet de cotizare, în cazul recurentului sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. 3, conform cărora, entru p. persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de <LLNK 11977 3 10 701 0 16>Legea nr. 3/1977.
Evident că Legea nr. 3/1977 nu reglementează, ca atare, "stagiul complet de cotizare", ci vechimea integrală în muncă, care reprezintă acest stagiu conform art. 2 alin. 1 din anexa la HG nr. 1550/2004.
Or, vechimea integrală în muncă, minimă, necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, de care a beneficiat recurentul din anul 1996, este de 30 ani, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, acesta fiind și numărul de ani la care a împărțit intimata punctajul suplimentar acordat recurentului. Rezultatul obținut, de 0,01042 puncte, reprezintă punctajul mediu anual corespunzător sporului la vechimea în muncă acordat, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru activități desfășurate în grupa II de muncă. Acest punctaj mediu anual se adaugă la punctajul mediu anual aflat în plată în luna anterioară etapei de plată, așa cum prevede art. III alin. 2 din OUG nr. 100/2008 și cum a procedat intimata prin decizia contestată, rezultând un punctaj mediu anual de 1,97460, utilizat la determinarea cuantumului pensiei recurentului.
La data emiterii deciziei contestate, art. III alin. 1 lit. b din OUG prevede că, în cazul recurentului, ale cărui drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1991-1996 inclusiv, plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor din ordonanța de urgență se face în luna februarie 2009. Din examinarea deciziei nr. - din 12.05.2009, rezultă că intimata a respectat și această prevedere legală, stabilind data de acordare a noilor drepturi la 1.02.2009, chiar dacă decizia de recalculare a fost emisă în luna mai 2009.
În consecință, față de considerentele expuse, care completează considerentele primei instanțe, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1755/04.11.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/5.03.2010
Tribunalul Vaslui -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen